Pe fiecare 15 Ianuarie citim avantat Eminescu.
Si facem diferenta.
Daca in stiinta, progresele sunt revelatoare, iar in tehnica sunt evidente, arta a suferit un recul fantastic.
A inceput prin a-si inventat nume care sa defineasca perioade cat mai scurte, astfel incat fiecare doritor de glorie sa acceada la ea: avangardism, cubism, simbolism, parnasianism, modernism, postmodernism…
Picturile sunt un amestec bizar de forme si culori care amintesc de haosul initial din care candva s-a nascut Lumea, dar care acum e negerminativ.
Sculpturile sunt mase amorfe de material reciclat.
Poezia este orice: jurnal, carte de bucate, marturisire de budoar.
Rima fie lipseste, fie e naiva.
Ritmul e prozodic, antinomic genului.
In schimb, raspandirea e universala.
Niciodata poetii nu au fost rasplatiti cu atata public.
Dar nu si cu cititori…
Daca intr-o sala de spectacol, aplauzi dupa ce audiezi ceva, astazi, mediul electronic te scuteste de efortul parcurgerii textului.
Adulatia survine simultan cu nasterea operei, care primeste, fara drept de apel, statutul de capodopera.
Un Eminescu ar fi nerecognoscibil.
Un bun inotator intr-o mare in care toti plutesc pe saltele pneumatice.
Meritul lui e unul istoric, livresc si pedagogic.
Il stim fiindca ni s-a vorbit de el.
Deaorece a fost inclus in programa scolara obligatorie.
Dar cati il mai soptesc iubitei sub clar de Luna asa cum anticipa Sadoveanu ?
In Franta, Romania artistica se rezuma la Brancusi, Cioran si Ionesco.
In America, la Mircea Eliade si Norman Manea.
In librariile Lumii lipsesc traducerile operei eminesciene.
Nu avem puterea doar prin viu grai sa impunem un erudit atat de complicat si pertinent, acum cand moda abrevierilor si a mesajelor laconice, a aforismelor woodyalleniene a inlocuit ditirambele, odele si bucolice.
Exilatul Ovidiu, surade tandru din statuia lui de la Pontul Euxin: ce a suferit el departe de Roma, traieste Eminescu in propria tara.
Ovidiu, infinit mai cunoscut la nivel mondial decat Poetul National pe care l-a detronat cu aproape doua milenii inaite ca acesta din urma sa se nasca…
Avea dreptate Nichita:
„Vai de Natia care-l are pe ” cel mai mare” !!!!!”
Niciodata nu va mai zamisli un altul care sa-l depaseasca pe precedentul…
George Calinescu, cel care l-a numit „Poetul Nepereche”, nu recunostea aparitia tumultoasa a ”Ingerului Blond al Necuvintelor”…
Orice Aniversare somptuoasa a „Luceafarului”, termen mai de acceptat, creat de Alexandru Vlahuta, si care lasa pe Cer si alte astre nezarite si, cu ceva speranta, poate mai arzatoare, ar trebui sa demareze cu acest bemol la cheie.
Si astfel, somnoroasele pasarele, nu ar mai fi trezite din starea lor hipnagogica de vuietul unor orchestre prea tunate.
Cosmin-Stefan Georgescu , Franța, 15 Ianuarie 2022
Comentează