În 2011, pe când eram șefa delegației la Eurovision – finala de la Dusseldorf, încercând să egalez “propriul record” al echipei noastre – cel din anul precedent, cand Paula și Ovi s-au clasat pe locul 3, la Oslo, România era reprezentată – vă mai amintiți? – de cei trei băieți de la Hotel FM. Era o necunoscută trupă orădeană, dar care cucerise votanții de la Selecția Națională, primind din partea lor mandatul de a reprezenta România la cel mai important concurs muzical european. Băieții nu i-au egalat pe predecesorii lor, dar un loc 17, din aproape 50 de țări participante, nu-i de ici, de colea! ( mai ales în condițiile ultimelor experiențe tragice…)
Solistul trupei Hotel FM era charismaticul David Bryan, un britanic trăitor temporar în Romania, unde-l aduseseră niște acțiuni de voluntariat, legate de copiii defavorizați din vestul țării. David avea o voce perfectă, chiar dacă nu ducea în spate o carieră muzicală. Era, cum s-ar zice, un amator, însă un amator full de talent! I-am pronosticat un viitor muzical măreț, care avea toate șansele să se și întâmple, mai ales după ce Eurovisionul l-a scos din anonimat…Astrele nu s-au așezat însă în favoarea talentatului artist : domiciliul în provincie, șacalii din showbiz-ul românesc, precum și bunul-simț remarcabil al lui David, s-au pus de-a curmezișul ascensiunii sale. La un moment dat, nereușind să-și găsească drumul, David a părăsit România și, dupa un lung periplu prin lume, a revenit, într-un final, în țara sa.
Am reușit să facem un dialog “la distanță” cu David, povestind despre el, despre experiența “Eurovision”, despre muzică și, nu în ultimul rând, despre Marea Britanie lovită de coronavirus.
Editor imagine – Marian Grigore
Comentează