Diavolul la Moscova

Că tot suntem în Săptămâna Mare, m-am gândit să vorbim despre o frumoasă poveste de dragoste care, paradoxal, se împletește cu tragica poveste a crucificării lui Isus. Adică despre genialul roman al lui Mihail Bulgakov, ”Maestrul și Margareta”, una dintre capodoperele literaturii moderne. Citindu-l astăzi, ni se pare incredibil curajul autorului de a scrie în plină teroare stalinistă o astfel de carte. Mulți au ajuns în lagărele Gulagului sau în fața plutonului de execuție pentru mult mai puțin. Totuși, marele noroc al lui Bulgakov, care era un ”client” permanent al cenzurii, a fost că Stalin îl simpatiza. La un moment dat, exasperat că piesele sale de teatru sunt respinse sistematic, Bulgakov are curajul de a-i scrie personal lui Stalin, cerându-i să îi permită să emigreze (anterior, toată familia lui fugise din calea terorii bolșevice), deoarece nu își poate practica meseria de scriitor. O asemenea îndrăzneală i-a lăsat muți pe cei apropiați, care se așteptau la ce era mai rău. Cu toate astea, în mod paradoxal, Stalin pune mâna nu pe mitralieră, ci pe telefon și îl sună pe scriitor, întrebându-l dacă realmente vrea să plece din Uniunea Sovietică. Bulgakov dă înapoi și îi spune că el, ca scriitor, nu ar putea să creeze departe de pământul strămoșesc, dar vrea să se exprime liber. Discuția se încheie în coadă de pește. Bulgakov scapă de arestare, dar continuă să fie vânat de implacabila cenzură comunistă. Cu toate astea se apucă în 1928 să scrie la romanul vieții sale, deși îi era evident că n-are nici o șansă să-l publice. A muncit la el până aproape de moarte. În 1939, cu un an înainte de sfârșit, organizează o lectură privată la el acasă. Auditorii sunt șocați de ce aud, dar mai ales de faptul că la final Bulgakov îi anunță că va preda manuscrisul unei edituri a doua zi. Prietenii se risipesc rapid, fiind siguri că în momentul în care romanul va fi citit de autorități, vor fi săltați în calitate de complici la subminarea orânduirii socialiste. Până la urmă, cartea a stat ascunsă într-un dulap până în 1966 (mult după moartea lui Bulgakov și a lui Stalin), când cenzura a permis publicarea ei. De ce este atât de curajos romanul lui Bulgakov? Păi, cartea începe cu o discuție între scriitorul Mișa Berlioz, președintele asociației literare Massolit și poetul proletcultist Ivan Bezdomnâi despre combaterea misticismului, prin negarea existenței lui Cristos. Discuția este întreruptă de un străin misterios, care le șoptește, la finalul disputei despre religie: ”Isus a existat realmente.” De aici, romanul începe să se ramifice, precum un copac luxuriant. Fragmente din cartea Maestrului, despre ultimele zile ale lui Isus, încep să se împletească surprinzător de coerent cu povestea lui Ivan, cel ajuns în clinica de boli nervoase a profesorului Stravinski, cu povestea de dragoste dintre alter-ego-ul lui Bulgakov cu Margareta (personaj al cărui prototip se pare că a fost Elena Shilovskaia, cea de-a treia sa soție), dar mai ales cu peripețiile Diavolului întruchipat în magicianul Wolland prin capitala sovietică. Însoțit de fistichiul Koroviev, de motanul Behemoth, de Azazello și superba Helga, Diavolul va da peste cap sistemul rigid și obtuz al societății comuniste, într-o suită de întâmplări paradoxale, totul culminând cu o halucinantă Noapte Valpurgică. Este un roman pe care îl citești dintr-o suflare și te întristezi când se termină. Ce ar mai fi de spus? În 1980, în plin comunism, la Teatrul Mic din București s-a montat o adaptare a romanului, a cărei regie a semnat-o marea regizoare Cătălina Buzoianu. Cu o distribuție excepțională (Ștefan Iordache – Maestrul, Gheorghe Visu – Ivan, Valeria Seciu – Margareta, Octavian Cotescu – profesorul Stravinski, Mitică Popescu – Koroviev), a fost cel mai mare succes din istoria acestui teatru și unul dintre cele mai sclipitoare spectacole ale acelui deceniu. Într-o țară în care a sta la coadă devenise un mod de viață, bătaia pentru un loc la acel spectacol magic însemna aproape o formă de revoltă împotriva unui sistem politic absurd și criminal.