N-am înțeles niciodată de ce este nevoie de atâta regie a misterului în triller-urile pe care le urmăresc cu pasiune, mestecând gumă, milioane de oameni. De ce se face apel la coridoare întunecate, ochi fosforescenți, strigăte lugubre, păianjeni și cranii. Infinit misterios este un fir de iarbă care se apleacă sub adierea vântului. Ce e cu el? De unde a apărut? Cum poate pământul negru, compozit și mocirlos, să producă o asemenea zveltețe verde și mlădioasă? Până și aprinderea unui chibrit mi se pare ininteligibilă și sacră, ca un act de magie din preistorie. E uimitor că există ceea ce există, nu mai trebuie să confecționăm noi enigme de milioane de dolari și totuși ieftine.
Când mi-au înflorit vișinii din grădină, i-am fotografiat și am postat fotografia pe facebook. Am avut un succes imens. Sute de like-uri au bâzâit în jurul imaginii lor, ca sutele de albine în jurul vișinilor reali. Erau, într-adevăr, amețitor de frumoși. Făcuseră atât de multe flori, încât ofereau privirii nu o dantelărie albă, ci un alb aproape compact. Iar în bătaia soarelui mai aveau și o strălucire amețitoare, care îți crea iluzia că ești salvat, eliberat, transportat în transcendență. Mă copleșea sentimentul că nu sunt destul de pur ca să merit o asemenea priveliște. Frumusețea vișinilor înfloriți avea ceva mistic.
Comentează