Nefiind psiholog, nu vreau să mă bag pe terenul competenților colaboratori ai femeilor de 10. Mă mulțumesc să relatez încă o pățanie a colegulului nostru Robert, care l-a costat promovarea anuală mult așteptată.
Cine a citit diverse cronici publicate în aceste pagini, își amintește poate că Robert e un mare afemeiat, dar nu foarte dibaci la minte.
Mai deunăzi, plictisindu-se în ședință (ca noi toți de altfel), a început să « răsfoiască » smartphonul în căutarea de sfaturi pentru a recunoaște o nimfomană.
Și tot căutând, a dat peste un indiciu prețios care permite identificarea fără greș a psihopaților. Și-a zis deci că momentul e prielnic pentru a încerca să dibuie, în asistență, vreun psihopat sau doi, poate chiar șeful, de ce nu ? Mai ales că meseria de șef e acaparată frecvent de psihopați, conform revelațiilor sitului respectiv.
Iată testul cu pricina, pe care-l puteți încerca și voi : se știe că psihopații nu dispun de empatie. Deci nu impărtășesc frământările semenilor lor, sunt insensibili la încercările prin care ei trec. Un om normal, când vede alt om (normal sau nu) căscând puternic și repetat, se molipsește în câteva secunde și începe și el să caște. Dar nu un psihopat, pe care-l doare-n pix de ce simt ceilalți, și rămâne pasiv și indiferent. E suficient deci să caști îndelung, cu forță și obstinație și să observi atent reacția celor din jur. Cei care nu cască în câteva secunde sunt psihopați.
Zis și facut. A început Robert să caște, îndelung și pe îndelete, trăgând cu ochii în jur.
Nimeni nu căsca, cu excepția șefului, care tocmai luase cuvântul și căscatul îi procura o jenă vădită.
Robert rămase cu gura căscată (și la propriu și la figurat). Toți psihopați, cu excepția șefului, pe care-l credea lipsit de cel putin o doagă !
După terminarea ședinței, Robert fu convocat în biroul șefului.
– Se pare că intervențiile mele în ședință te plictisesc din cale afară, îi zise el.
– Ați interpretat greșit, am făcut înadins ca să demasc psihopații din cadrul serviciului…
– Și în plus, îți bati joc de mine ! O să vedem cine are ultimul cuvânt !
Robert mi-a destăinuit cu obidă incidentul, dar și cu uimire. Cum se
face că nimeni n-a căscat ? I-am explicat că am fost cu toții invadați de o poftă chinuitoare de a căsca, dar am rezistat, am strîns din fălci, din dinți și din buci ca să nu ne vadă șeful căscând în timpul prelegerii sale.
Robert n-a obținut promovarea pe care conta anul acela. Iar eu am uitat să-l intreb dacă a aflat cum să recunoască o nimfomană.
Din Franța, Radu Dem
Comentează