Modă

12 secrete ale franțuzoaicelor șic

Purchase this image at http://www.stocksy.com/2240

Astăzi este ziua Franței, așa că vom privi și noi către prietenele noastre, franțuzoaicele , rugându-ne să ne învețe și pe noi cum să fim suple și sexy, așa cum sunt ele!

Nu reprezintă, credem, pentru nimeni un secret că greutatea în exces ne face să arătăm mai în vârstă decât suntem. Desigur, ceea ce avem de făcut este să facem sport și să ne apucăm de cura de slăbire, însă rezultatele nu se vor vedea dintr-o dată. In plus, există destule cazuri în care sportul nu este recomandat, iar dietele sunt greu de respectat ( spre exemplu, din cauza unui program de muncă aglomerat). Ce să faci, în această situație?

Îți propunem să iei exemplu de la franțuzoaice! Fii atentă, așadar, la felul în care ele știu să-și scoată în evidență calitațile fizice și să-și mascheze cât mai dibaci neajunsurile. Iată , așadar, 12 din secretele cochetelor locuitoare ale Parisului.

1.Un brâu lat sau o curelușă petrecută lejer peste șolduri va face silueta ta mult mai proporțională. Grație unei curele negre pe talie, vei arăta mult mai suplă.

2.Dungile verticale reprezintă maniera clasică de a lungi silueta și de a o face mult mai suplă, din punct de vedere vizual. Important este ca dungile să nu fie foarte groase, să nu fie mai groase de o palmă, altfel efectul se duce de râpă. Stiliștii refomandă folosirea acestui șiretlic în acea zonă pe care dorești s-o subțiezi. Dacă vrei să pari mai slabă în partea de sus, atunci alege o bluză în dungi, o cămașă dungată sau un sacou în dungi. Iar dacă vrei să-ți lungești picioarele, îți trebuie o fustă până la genunchi ( pantalonii dungați nu li se potrivesc chiar tuturor).

 

3.O jachetă mai lungă ascunde cu dibăcie lipsa taliei și șoldurile late.

 

4. Sunt la modă pantalonii largi și cloș, care le stau foarte bine femeilor cu forme. Cu o singură condiție: dacă vrei să arăți mai suplă, trebuie să porți astfel de pantaloni cu tocuri înalte. Și nu te feri de fusta-pantalon. E ca și cum ai îmbrăca o fustă lungă. Nu uita că partea cea mai subțire a picioarelor tale sunt gleznele!

5.Rochiile cu decolteu funcționează după același principiu ca și dungile verticale, numai că aici este vorba de o singură dungă : este vorba de linia croiului, care străbate bustul pe la mijloc și care face ca silueta să pară mai suplă și subliniază diferența dintre piept-talie și șolduri.

 

6. Fetele tinere și femeile adulte care poartă pantaloni pot obține câteva puncte în plus la capitolul siluetă. Alege aceeași culoare pentru pantalonii și pantofii tăi – asta îți va lungi picioarele și le va face mai suple.

7.Poți arăta mai suplă dacă îți vei alege corect podoabele. Te vor ajuta mărgelele lungi, mai ales dacă sunt mai multe șiraguri. Dacă e vorba de o singură podoabă, atunci ea nu trebuie numai să fie lungă, ci și mare și strident colorată, pt a atrage atenția asupra sa.

8. Alege modelele de pantaloni cu talie ridicată și croială dreaptă.

9. Fără discuții, gama cromatică te poate face mai suplă. Astfel, dacă partea de sus și cea de jos ale taiorului au aceeași culoare, va părea ca ai o siluetă suplă.

10.Se pare că tocurile mari nu fac decât să ne înalțe, nu să ne și slăbească. O siluetă suplă îți va fi conferită de tocuri de 8 cm, nu mai mari. Recomandabili sunt pantofii – bărcuțe, iar pantofii cu un design extravagant nu fac decât să atragă aenția asupra lor, însă distrug armonia siluetei.

 

 

11. Dacă ar fi să studiem diferitele variante de fuste, atunci vom spune că fustele cloș până la genunchi ascund burtica și șoldurile. De asemenea îți recomandăm și fustele înguste cu croi asimetric.

12. Printre femeile moderne persistă ideea că fustele-creion sunt apanajul femeilor slabe , cu picioare lungi. Le vom contrazice, spunând ca acest model de fustă li se potrivește la fel de bine și femeilor plinuțe.

Franța nu este numai leagănul modei, al aromelor celebre, al vinurilor fine și al bucătăriei rafinate, dar și patria eleganței și farmecului personal, care le caracterizează pe adevăratele franțuzoaice. Respectă-le, așadar, sfaturile și nu vei da greș!

Sursa : just-lady.me

Imagine reprezentativă: stocksy.com

Publicitate