Timp liber

Cu nasul pe sus

laptop

Nu mai sta cu nasul pe sus! Nu, nu e un îndemn la modestie, cum pare la prima vedere. Dar dacă ești aici, pe internet vreau să zic, te privește în mod direct. Ți s-a întâmplat să ai amețeli? Nu e vorba de acea amețeală când se învârte totul cu tine, ci mai degrabă o instabilitate la mers, mai ales după ce ai stat cu orele la calculator. E o tulburare de echilibru cauzată de poziția la calculator. Am aflat și eu de curând și vreau să vă spun și vouă. Nu trebuie să stați la calculator privind ecranul de jos în sus. Asta face ca în urechea internă – de fapt în urechile interne, pentru că ai două – să se producă niște deplasări ale acelor componente – niște cristale de calciu, am înțeles – care sunt responsabile cu echilibrul. Să fie clar, eu nu sunt specialist, așa că dacă ai îndoieli sau dacă vrei să știi mai mult, te poți documenta sau apela la specialiști. Astea sunt doar niște sfaturi de viață, pentru că am și eu această problemă și nu știam de unde mi se trage. Dădeam vina pe tensiune, pe glicemie, pe anemie, dar acum m-am lămurit. În orice caz, e bine că am aflat și ce am de făcut, de-aia vreau să-ți spun și ție. Stai pe un scaun mai înalt. Eu n-am un scaun mai înalt, dar până rezolv, mi-am pus o pernă sub… era să zic cur, dar mă abțin. Sub șezut. Bărbații au probabil mai rar această problemă, că ei sunt mai înalți. Nu lucra în disperare, ia o pauză de 10 minute la fiecare oră. Adică ridică-te, umblă, fă ceva mișcare. Și ai grijă, chiar și când umbli, nu merge cu nasul pe sus.

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate