Bombănelile Marinei Editoriale

Concluzia mea : Uneori, pentru a fi fericit, trebuie să pierzi, în loc să primești..

 

Pentru cei mai mulți dintre noi, a fi fericit este sinonim cu a obține ceva. Devenim fericiți când am pus mâna pe o afacere la care visăm demult sau pe job-ul care,  credem noi că ni se potrivește mănușă. Ne declarăm fericiți dacă reușim să ne populăm locuința cu femeia râvnită , iar garajul – cu mașina dorită. Și tot fericiți ne intitulăm chiar și atunci când ne câștigăm banalul drept de a merge la o bere cu băieții.  Dar ce vorbesc eu!Oare uităm cât de fericite ne pot face pe noi, femeile, o poșetă la care jinduim de mult sau un bărbat pe care-l considerăm a fi Făt Frumosul sortit nouă, călărind acel armăsar imaculat ?!? ( scuzați alăturarea forțată dintre poșetă și bărbatul viselor noastre!). Ne setăm să primim, de la viață, o listă nesfârșită de lucruri, nădăjduind că, odată ce le vom obține, vom fi fericiți. 

Însă, iată, apare paradoxul : cu cât traversăm mai multe eșecuri, cu atât mai pregnantă devine concluzia :  fericirea vine spre noi NU dacă obținem un anume lucru, ci mai degrabă, dacă îl pierdem! Nu vi s-a întâmplat niciodată să constatați că v-ați dorit exact acele lucruri, care s-au dovedit apoi a vă fi fatale?…

Se-ntâmplă deseori să ne găsim fericirea, doar dupa ce renunțăm la ceva anume. Sau, pur și simplu, când încetăm să ne mai dăm peste cap, pentru a obține un anume lucru, de care devenim pur și simplu obsedați.  Oare nu-i păcat sa ne irosim viața, încercând să schimbăm  ceva ce, de fapt,  nu poate fi schimbat? Câte femei-gâsculițe nu se complac în căsnicii nefuncționale, convinse fiind că vor reuși să-și modeleze brutele și grobienii de lângă ele, transformându-i în blânzi mielușei?…

Dramele care se țes în jurul nostru și uneori ne cuprind și pe noi, ne învață că, de cele mai multe ori, poți deveni fericit doar după ce-l pierzi pe cel pe care l-ai iubit în disperare, dar care nu ți-a răspuns cu aceeași monedă…Ați auzit , cu siguranță, celebra concluzie : “Dragostea într-un singur sens, e un non-sens”…

O să râdeți, dar fericirea asta, a noastră,  poate fi generată și de marile încercări la care ne supune viața, de întâmplările nefericite care ne întunecă mersul înainte. Nu-i lipsit de noimă, ceea ce vă spun : traversând marile cumpene ale vieții, ne dăm seama cât de puternici suntem, de fapt, dacă am reușit să supraviețuim. Și devenim astfel fericiți, constatând că ne putem învinge fricile, complexele și neîncrederea în noi. Și tot ele, cumpenele vieții noastre, ne învață cum să fim recunoscători pentru ceea ce e bun în viețile noastre și cum să ne bucurăm de lucrurile mărunte, cele pe care înainte le consideram a fi niște banalități.

De cele mai multe ori găsim fericirea abia atunci când încetăm s-o mai căutăm. Atunci când renunțăm să mai alergăm după potcoave de cai morti și după oameni care nu ne vor iubi niciodată. Atunci când încetăm să ne mai controlăm cu atâta ardoare viitorul și destinul și să așteptem ca fericirea să ni se arate fix sub forma în care o visăm noi.  

Anii ce se aștern în urma mea mi-au arătat cu claritate că există destule situații când ajungi să cunoști fericirea abia atunci când îți va fi luat tot ceea ce-ți doriseși cu atâta ardoare. 

Încetați , așadar, să mai legați fericirea voastră de oameni și lucruri! Și nu vă mai planificați, la secundă, ora la care să începeți să fiți fericiți! 

Cineva spunea : fericirea vine atunci când nu ne mai preocupă ceea ce se află în jurul nostru, ci ceea ce se află înlăuntrul nostru…

Rubrică oferită de :