Cei care au “complexul victimei” așteaptă în permanență compasiunea și sustinerea celor din jur. Uneori așteaptă chiar ajutorul lor, ba chiar se supără dacă lumea nu găsește timp să se ocupe de problemele lor. De fapt, persoanele cu pricina nici macar nu au nevoie ca cineva să le rezolve problemele, pentru ca dacă nu vor mai avea probleme, atunci cum sa le mai fie celor din jur milă de ele?
Semnele “victimei”:
1 Milă față de propria persoană
2 Neliniste, tristețe, melancolie, ca stări de bază
3 o stare de neputință, in orice situație, simplă sau dificilă
4 o inactivitate fizică, o stare de slăbiciune, somnolență, moleșeală
5 Permanenta asteptare a ajutorului și compasiunii celor din jur
6 Neîncredere față de propria persoană și față de cei din jur
7 Nerespectarea limitelor celor din jur și neputința de a fixa propriile limite
8 O dorință uriașă de a place tuturor
9 Tendința de perfecționism
10 Lipsă de tact în relaționare
11 Folosirea celor din jur pentru rezolvarea propriilor interese, manipularea lor
12 Sentimentul de singurătate
13 Absența unor relații apropiate, care să aducă bucurie și fericire
14 Manifestări somatice – apariția a tot felul de “bube”
15 Neîncrederea în sine, lipsa stimei de sine
16 O permanentă stare de frică
17 Învinovățirea tuturor celor din jur
18 Construirea relațiilor exclusiv pe principiul triunghiului lui Karpman ( victima-salvator-urmăritor)
19 Un grad înalt de neliniște
20 Un grad înalt de dependență ( dependența de părerile celor din jur, de alcool, de emoțiile negative)
Ce au de câștigat persoanele care au “complexul victimei”?
De cele mai multe ori, a fi victimă este foarte convenabil. Tocmai din acest motiv, cei ce suferă și cer compasiunea și ajutorul celor din jur, nu se prea grăbesc să schimbe ceva în viața lor, preferând să ramână nefericiți. De ce? Pentru că, din această poziție, victimele obțin nenumărate beneficii.
Spre exemplu, este foarte confortabil să fii neajutorat, să stai tolănit pe canapea si să nu 
faci nimic. “Ce sens are să mă agit, dacă oricum n-o să reușesc nimic?”. Victimele nu-și vor asuma niciodată responsabilitatea pentru viața lor, căci e mult mai simplu să-i învinovățești pe cei din jur și condițiile de mediu, decât pe tine însuți.
Oamenii care suferă de complexul victimei nu vor să se simtă singuri și caută mereu susținere. Primind-o, ei îsi confirmă lor înșiși problemele iluzorii pe care cred că le au. Lumea din jur îi compătimește și îi susține, și de aceea victimele scapă de acel sentiment al singurătății.
Oamenii-victime sunt, cel mai adesea, niște leneși notorii, cărora le este lene să-și schimbe modul în care văd lumea, comportamentul, cercul de prieteni și sunt prea comozi pentru a-și căuta un servici bun și interesant, în locul celei prezente, pe care o urăsc.
Există o subcategorie a victimelor, care se ocupă de rezolvarea problemelor altora , pentru ca apoi să se plângă că sunt exploatate.
Femeile care suferă de complexul victimei sunt nefericite în cadrul relațiilor, alegându-și de regulă soți care le vor umili, jigni și asupri. Ajunse în situații extreme, aceste femei nu reușesc, pur și simplu, să se mobilizeze și să-și părăsească soții – tirani sau soții – alcoolici. De ce oare? Pentru ca, dacă o vor face, li se va clătina încrederea în sine, în capacitatea lor de a-și purta, cu demnitate, crucea.
Sursa: happydiva.ru
surse foto: rallypoint.com, swanwaters.com, goingoffthepill.org, oren.ru
Comentează