banner marshal garden
Ea și El

Clipele noastre, orele noastre, zilele noastre, vârstele noastre

Oamenii se plâng mereu spunând că au dat bani mulți pe o mașină care s-a stricat, pe o haină care s-a rupt, pe o casă care s-a dărăpănat. Pe un teren care, azi, nu mai valorează nimic, pe o excursie cu grupul, care n-a fost deloc reușită. Știu cazul real al unui om care, după ce i s-a furat mașina cea nouă din față blocului, a făcut infarct și a murit, atât de rău s-a supărat. Și probabil că am citit cu toții prin presă sau prin cărți despre nenumărate cazuri de oameni care, după ce au pierdut tot ce au agonisit, cu trudă sau fără de trudă, au înnebunit ori s-au sinucis, neputând să o ia de la capăt.

Am eu însămi aceeași tendință naivă, să mă văicăresc pentru pierderile materiale. Sigur că sunt dureroase, nedrepte, uneori cumplite. Dar am priceput de-a lungul vremii că cele mai de preț investiții ale mele au fost nu în bani sau în muncă. Ci în timp. În ani de viață, care s-au scurs într-o direcție greșită.

Dacă e să comparăm termeni inefabili, într-un exercițiu oscilând între metafizică și naivitate, cred că ajungem cu toți la aceleași concluzii. Cu mult mai mare e paguba la capătul unei iubiri risipite, nu pentru că la partaj îi lăsăm fostei neveste sau fostului concubin jumătate din mobilă, casa întreagă și lenjeria de pat cu broderie, ci pentru că îi lăsăm, vrând-nevrând, și o bucată din viața noastră, o felie de existență pe care am dăruit-o unei iubiri preschimbate într-o dezamăgire, într-o experiență care ne-a lăsat cu o tinichea de coadă, cu o pensie alimentară de plătit lună de lună sau cu o dușmănie.

Timpul e cea mai valoroasă investiție a mea. Dăruiesc timp oamenilor pe care îi prețuiesc, pe care îi învăț, pe care îi însoțesc, cărora le răspund la gânduri sau neliniști, la scrisori sau la zâmbete. Citește mai departe…

Femei de 10 pe Facebook