Ce bine e să fii rupt de lume! Uneori.

De vreo trei săptămani de când m-am întors din Suedia, sunt ruptă de lume. Aproape că și la propriu,nu doar la figurat. Îmi petrec mai toată ziua scriind ( cartea trebuie predată până la finalul lunii, în plus, am început să lucrez deja la scenariile noului sezon al emisiunii). Am senzația că am ajuns să fac priză cu iPadul. Că face deja parte din mine, e ca o a treia mână, ca o anexă a corpului meu, de care mă despart doar cand fac duș. Cei din jur se amuză pe seama mea, spunând că cel mai trainic mariaj al vieții mele este cel cu acest iPad. Ignor ironia, dar nu pot să nu le dau dreptate : satisfacțiile mele cele mai mari vin, în ultima vreme, din direcția relației mele cu magnifica tabletă.
Dar nu despre “casa mea de piatră” cu aceasta mi-am propus să vă vorbesc, ci despre avantajele de a fi “rupt de lume”. Nu “rupt în fund”, ci “rupt de lume”! …M-am cocoțat în turnul meu de fildeș , sunt așezată comod pe gândurile mele, pe amintirile de călătorie despre care scriu, pe poveștile de 10 pe care le voi înghesui în emisiuni. Nu cobor din el decât pentru a trece pe la birou ( spre norocul meu, meseria pe care mi-am ales-o nu mă ține legată de mobilierul de la birou!) , pentru a mă mișca puțin la sală și pentru a-mi “gestiona” matern, studentul de acasă. În rest, stau și scriu. Scriu deci cuget ( teoretic). Cuget, deci exist. Dar exist în lumea mea, mai precis a cuvintelor pe care le aleg după bunul meu plac, după cum vor mușchii mei ; sunt Stapâna lor, nu Stăpâna inelelor, ci Stăpâna cuvintelor, care fac punți către cei ce-mi vor fi cititori.
Nu mai știu aproape nimic din ceea ce se întâmplă în jur și doar din întâmplare îmi mai fug ochii pe câte-o fereastră, ca să văd dacă mai e primavară afară, sau între timp a dat vara peste noi. Nici pe Facebook nu mai intru, decât dacă e musai. La început chiar aveam remușcări față de prietenii mei virtuali, pe care îi obișnuisem să fie părtași la cam toate întâmplările mele, bune-rele, cum erau ele. După care…am ajuns la concluzia că…există viață și dincolo de Facebook. Ba una chiar mai liniștită. Nu, nu e un abandon al prietenilor și nici al comunicării virtuale, ci doar o păsuire.
Dar nu detașarea de online mi-a marcat atât de puternic viața în bine. Cu deadline-ul carții în față și cu programul draconic de scris, autoimpus în consecință, nu am mai apucat să deschid televizorul! Televizorul meu e un simplu dreptunghi negru, cu diagonală uriașă, care hibernează în sufragerie, Nu mai știu nimic de Coronavirus, nici de criminalul Dincă, nici de cei ce conduc România. În mintea mea, vârtejul iscat în cazul fiecărui eveniment – mai mare , mai mic sau inventat – s-a spulberat. Si culmea! am început să dorm mult mai bine, perna nu-mi mai pare colțuroasă și somnul nu-mi mai e fărâmițat, visez frumos, cu peisaje suedeze…Există un gap între mine și lumea reală. Nu mai știu dacă măștile au reapărut în farmacii, dacă fetele omorâte de Dincă au înviat, dacă Câțu și-a format noul guvern și dacă Basescu va mai candida la Primărie. Nu mai știu nici cum e cu carantinele și alegerile anticipate, aud că a avut loc și Eurovisionul ( nimeni n-a știut să-mi spună mare lucru, decât că a câștigat parcă ceva ..pe bază de alcool… N-am avut timp nici măcar să mă dumiresc ce și cum). M-am așezat, într-o bună zi, din greșeală, pe telecomanda din sufragerie și am deschis, involuntar, televizorul. Am dat peste niște oameni încruntați și agresivi, deasupra și dedesubtul cărora curgeau haotic benzi cu tot felul de vești, majoritatea proaste. Preț de două-trei minute am simțit cum din nou sângele o ia în galop prin vine, aveam o apăsare în piept și o presiune în creier. Am închis repede televizorul și m-am reîntors la cuvintele mele. M-am simțit mult mai liniștită, mai relaxată.
…Din când în când, mă mai sună Luminița, regizorul nostru artistic, să discutăm chestiuni legate de noul sezon al emisiunii. Profit și-o mai întreb, în treacăt ( Luminița este un om foarte informat!) : “Ce mai e nou, prin lume?”. Luminița face o revistă a presei. Îmi intră pe-o ureche și îmi iese pe cealaltă : e atât de bine să fii rupt de lume, să nu mai fii părtaș la nebunia din jur, să te lase rece toate ororile întâmplate sau provocate, din lumea reală. În cea a cuvintelor mele e cald și bine, miroase a curat și proaspăt, nu există răutate, ci doar gândire pozitivă. Devin cumva o retrasă? Nu-mi curge în vine sânge de pustnic, vă asigur. Dar câteodată e o adevărată binefacere să te izolezi. Că tot se poartă carantina. Iar virusul de la Wuhan nu e nici pe departe cel mai mare pericol al nostru.
Rubrică oferită de :