DanDANA! Povestea mea

Când folosești toaleta din oraș

 

 

Se întâmplă să folosești toaleta în oraș, că, deh, nu e om să nu fi folosit o toaletă publică, din diverse locații. Primul lucru pe care îl constați, din nefericire, este că în România sunt foarte mulţi oameni nesimţiţi.

Deschizi și tot deschizi uși, până dai de un vas curat…De câte ori n-ai așteptat după o duduie care nu știe să curețe în urma ei, se urcă cu picioarele pe colac sau face pipi pe el, și n-are niciun gând să curețe?

De parcă asta ar fi strict treaba femeilor de serviciu. Să curețe și să tot curețe după rahatul tuturor. Nu-i așa că te-ai cărat repede de acolo, imediat ce ai deschis ușa după ea?

E același gen de om care-și lasă păru-n chiuvetă, care-și face treaba împraștiat si nu catadicsește să folosească peria. După care se spală (totuși) pe mâini, dând robinetul la maxim și lasând apa să curgă continuu, cât timp se uită în oglindă.

Singura mea întrebare este dacă așa face și acasă. În rest, nu mai zic decât atât: Educația, respectul față de ceilalți care implică respectul de sine, bunul simț, sunt lucruri care țin de caracterul individului, de educație, de 7 ani de acasă. Acestea nu se pot legifera.

 

Publicitate