Traiesc ca toti ceilalti oameni si seman cu ei. Merg, cu pas hotarat, si randuiesc toate cele ale vietii cu gesturi precise, ca si cum acesta ar fi rostul meu pe pamant. Muncesc, clocotit si superb, si, dau adesea semne de intelepciune pe care cei din jur le admira. Spun adevarul si numai adevarul, ca si cum as purta mereu, lipita de degete, nu propria-mi amprenta, ci desenul liniilor unice pe care apasarea mea le-a inscris pe coperta cartii sfinte. Si, totusi, e ceva ce ramane mereu nerostit, neinteles. Ceva despre care n-am curaj sa vorbesc. Pentru ca ma tem sa nu fiu alungata. Pentru ca ma tem si atat.
Sunt un om ca toti oamenii. Ies cu prietenii mei si radem impreuna, dar rasul nu imi indestuleaza bucuria. Alunec, ostenita, in somn, dar somnul nu-mi aduce odihna. Faptuiesc, cu grija, tot ce-am scrijelit pe agenda cu o zi inainte, cu minutiozitate de ceasornic. Dar randuiala vietii mele nu-mi aduce multumire. Citește mai departe…
Comentează