Amintiri din valiza LAMONZA Diverse

Amintiri din valiza LAMONZA. Episodul 53 : La Praga, pe urmele alchimiștilor

Povestea continuă!
Asta pentru că în fiecare din buzunarele interioare ale valizei mele dragi, pe nume LAMONZA, găsesc , la orice oră din zi și din noapte, amintiri neașteptate. Despre unele uitasem demult, deci bucuria revederii – chiar si numai prin fotografii, este uriașă. Astăzi, bunăoară draga de LAMONZA mi-a amintit că, nu chiar atât de demult, am vizitat celebra Uliță de Aur din Praga.. să vă povestesc si vouă, da?

….M-am tot întrebat, de nenumărate ori, cum anume și-a câstigat Praga renumele de “Oraș de aur”. Și de câte ori pașii mi se pierd pe caldarâmul Uliței de aur, celebra străduță care spintecă Cetatea din Praga, îmi spun : “Cu siguranță, ulița aceasta nu e străină de numele prețios, dobândit, nu se știe când, de Capitala Cehiei”…
Ulița de aur e…ceva aparte, care , cum se spune, “rupe ritmul”.
Micuța arteră, străjuită de căsuțe liliputane de un pitoresc nebun, cu acoperișuri joase, ferestre și usi micuțe, colorate în toate culorile curcubeului, te transpune într-o poveste, pe care imediat vrei s-o afli. Cine-i sunt Feții Frumoși? Cine-i sunt prințesele? Dar zmeii-zmeilor, sunt și ei prin preajmă?…Lași gândul să-ți colinde imaginația, după care fugi iute, la manualul de istorie, să afli ce și cum. Căci poveștile Pragăi… toate s-au întâmplat, de fapt, aievea și toate au pus umărul la feeria de astăzi a Orașului…

Cele 11 căsuțe înșirate malurile Uliței de aur au fost construite la sfârșitul secolului al XVI-lea și având un scop precis: ele urmau să-i găzduiască pe cei 20 de gardieni ai impăratului Rudolf al doilea de Habsburg, laolaltă cu familiile lor. Vajnicii luptători erau viteji, dar nu și într-atât de bogați, încât aurul din buzunarele lor să dea numele uliței lor.
Au trecut decenii și, pe ulița respectivă s-au mutat aurarii. Legenda vine și spune că tot aici au fost “cazați” și niște iluștri alchimiști, tocmiți de împăratul Rudolf pentru a transforma fierul în aur. Tot în laboratoarele lor secrete urmau să se nască piatra filozofală și elixirul vieții.
Dar legenda e legendă, urme ale alchimiștilor nu s-au aflat decât prin cărți, în schimb analele orașului atestă faptul că, pe celebra străduță din Cetatea pragheză, au locuit, o vreme nu mai puțin celebrul scriitor Franz Kafka.
Astăzi, trecutul s-a retras aproape de tot de pe Ulița de aur a Pragăi. Căsuțele rezistă, conținutul lor însă este cu totul altul: nenumărate galerii de artă, magazine de antichități și de suveniruri, care atrag, ca un magnet nevăzut, miile de turiși ce vizitează Castelul. Și ce fericire să te afli printre ei!

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/

Publicitate