Ce puteam sa fac ? Voi ce-ati fi facut in locul meu ? Doi ochi blanzi de caprioara,buze senzuale un par numai bucle si tot restul ,asezat cum trebuie si acolo unde trebuie .O adevarata desfatare vizuala,iar atunci cand deschidea gura ,parca sunau clopoteii de Craciun ,sa ma cheme la petrecere . Dana,ca asa o chema,era tot timpul insotita de o prietena, pe care o banuiam de inclinatii speciale , pentru ca pe mine nici nu ma baga in seama . Pe Dana in schimb, o sorbea din ochi .Treaba ei,ca oricum n-o gaseam prea atractiva . N-am ezitat niciun moment cand m-au invitat sa le insotesc intr-o excursie de o zi la munte. Mi-am pus frumos bocancii in picioare, vreo trei tricouri,o canadiana cu gluga, caciula pe cap (ca era spre sfarsitul lui octombrie ),manusi pe maini, rucsacul in spate si hai la drum. (Nu ! N-am uitat pantalonii! )
La gara,Dana a inceput sa rada cand m-a vazut ; -Pleci la Polul Nord ? Ce-i drept,afara era o zi frumoasa de toamna ,iar eu paream din alt film , dar aveam suficienta experienta de munte, ca sa stiu ca e mai bine sa fii prevazator,pentru ca, acolo sus,vremea poate fi mai inselatoare decat o femeie.
Am coborat in Sinaia , unde ne astepta ghidul de la BTT,care urma sa conduca grupul nostru de cinci baieti si patru fete ,pe coclaurii inca inverziti ai Muntilor Bucegi. Prima parte a drumului a fost minunata. Pana la Cuibul Dorului , am cantat ,am ras si am admirat natura ,in ciuda celor vreo 15 Km de drum .Eram toti tineri si neobositi . Mai greu a fost cand a trebuit sa urcam la Piatra Arsa ,pe niste carari destul de abrupte , care au pus la incercare rezistenta fizica a celor din grup si in special a fetelor , care erau antrenate mai mult pentru asfaltul strazilor din Bucuresti , decat pentru pantele montane. Cu chiu cu vai,dupa alti 16 Km. destul de obositori chiar si pentru mine – care aveam totusi si antrenament si o excelenta conditie fizica – am ajuns la Cabana Piatra Arsa. Aici am facut o pauza mai lunga ,sa-si mai revina lumea ,am mancat si dat fiind faptul ca era deja dupa amiaza ,ne-am lasat atrasi de ideea ghidului nostru ,care a spus ca stie el o scurtatura ,care ne va reintoarce rapid in Sinaia, ca sa prindem trenul spre Bucuresti. Teribila eroare !
Ne-am trezit mergand pe platoul Bucegi , printr-o ceata laptoasa de intindeai mâna si nu-ti vedeai degetele. In plus , a inceput sa ninga cu fulgi marunti si desi . Oboseala incepuse sa-si spuna cuvantul , una dintre fete a calcat gresit si si-a scrantit glezna , iar intrebarea ; -Mai e mult ? a devenit din ce in ce mai frecventa. Cireașa pe coliva a pus-o ghidul , cand s-a oprit brusc si pe un ton speriat a spus : “-Bateti-ma ,omorati-ma,dar nu mai stiu unde suntem!” …Asta asa,ca sa ne ” incurajeze „,de parca situatia nu ar fi fost suficient de dificila .Bineinteles ca a inceput panica.
Singura sansa era sa continuam sa avansam . Bine,bine,dar in ce directie , ca fara vizibilitate ,ne putea gasi la primavara ,intr-una din rapele care margineau platoul? Aceiasi soarta am fi avut-o si daca ne asezam in zapada ,sa asteptam .Sa asteptam ce ? asa ca m-am decis sa preiau comanda si cu o voce autoritara ,le-am spus ca trebuie sa mergem mai departe si ca , daca cineva indrazneste sa se aseze ,va incasa o bataie sora cu moartea .Au cârâit, dar au continuat sa mearga . Aveam doua lanterne ,una a mea ,una a ghidului ,care in ceata aia , nu ajutau la mare lucru ,dar era o lumina si le mai dadea curaj , Mergeam in sir indian si am avut un noroc extraordinar ,de a ne ciocni cu un stalp indicator pentru drumul de vara spre Cabana Varful cu Dor . Moartea care ne dadea tarcoale s-a mai indepartat putin…
Doi baieti o luau inainte,sa caute urmatorul semn si noi ii urmam cand il gaseau .Comunicam prin strigate ca de vazut,nu vedeam dacat calcaiul celui din fata, cand se ridica din zapada. Nu mi-a fost frica de multe ori in viata,dar de data asta chiar ca am fost speriat ,ca imi raman oasele pe-acolo. Am reusit ,totusi sa ajungem la poalele Muntelui Furnica. Se facuse noapte,ceata s-a risipit la fel de brusc cum venise si cerul era plin de stele,cum numai la munte poti sa vezi.
Dar nimeni n-avea timp sa admire cerul ,pentru ca mai aveam un hop de sarit. Sa urcam muntele pe drumul de vara ,considerat inaccesibil pe timp de iarna .Ori la noi,cu zapada care cazuse,era iarna de-a binelea ,desi ,calendaristic,era inca toamna. La gradul de oboseala pe care il atinsesera ,nu erau capabili de asa ceva ,asa ca am decis ca ei sa ramana pe loc iar eu sa urc la cabana si sa alertez Salvamont-ul ,ca sa vina sa-i caute.
Nu ma intrebati cum am urcat ,mai ales ca a trebuit sa o iau cu mine si pe fata care isi scrantise glezna ( nici azi nu stiu cum o chema ) si care urla de durere, demoralizand restul grupului si mai tare ,de parca ar mai fi fost nevoie .
Corpul uman ,in caz de pericol, poate arata niste capacitati pe care nu le-ai fi banuit .Poate adrenalina , poate
Dumnezeu . Cert este ca am ajuns sus. Nu la Varful cu Dor ,ci la Cota 2000 .Nu stiu cand, sau cum am deviat din drum. Cand le-am spus pe unde am venit,cei de la cabana ,s-au uitat la noi ,ca la niste extraterestri . Intamplator, la Cota 2000 erau cazati schiorii clubului Steaua ,care impreuna cu cei de la Salvamont , au pornit imediat , sa caute restul grupului.
Din cauza efortului pe care il facusem , aveam contractii tetanice in toti muschii corpului si ma simteam in general,ca si cum tocmai ar fi trecut un tanc rusesc peste mine .Am baut vreo trei-patru cani de ceai cu rom ,am luat doua Aspirine si am adormit pe o bancheta de lemn ,de parca eram in patul suitei prezidentiale de la hotelul Sheraton.Cand m-am trezit ,tot restul grupului ajunsese sus,iar eu aveam o febra musculara teribila si nu-mi mai ardea nici de ochi de caprioara ,nici de buze senzuale,nici …..de nimic .Tot ce voiam era sa ajung acasa .De atunci privesc ochii de caprioara cu….. alti ochi. Ehe !! Nu ma mai prindeti voi pe mine, cu una,cu doua !!! Mai ales ca a doua nici nu-mi placea .
Dan V.Dumitriu, Laval, Canada, iulie 2020
Comentează