Cand vine vorba de violența conjugală, se are în vedere, în primul rand, interacțiunea fizica a unui partener asupra celuilalt, dar să nu uităm că există și violența psihică, aceasta nefiind cu nimic mai prejos decât cea dintâi. Există destule “simptome” ale unui soț tiran, însă cele mai răspândite sunt cele de mai jos:
1. Soțul tiran va încerca întotdeauna să-și plaseze soția într-o pozitie de dependență față de el. Ne referim atât la o dependență materială, financiară, cât și socială , psihologică și emoțională.
2. El va critica întotdeauna maniera voastră de a vă îmbrăca, de a râde, de a discuta cu cei din jur, etc
3. El va vorbi urât despre rudele voastre și despre prietenii voștri. Vă va limita relațiile cu prietenele, dorind să-i acordați lui toată atenția.
4. Soțul-tiran va face mereu glume răutăcioase pe seama voastră. Iar dacă vă veți exprima neplăcerea cu privire la acest fapt, va căuta să vă convingă că el nu face, de fapt, nimic rău. Și că voi sunteți prea supărăcioase și lipsite de simțul umorului.
5. El își va permite deseori să vă jignească, sa vă adreseze vorbe urâte, să vă umilească.
6. Vă veti simți în permanență vinovate, în fata unui astfel de om. El vă va învinovăți, în continuu, în cazul apariției unui conflict, iar pentru greșelile pe care le face el, vina o purtați tot voi. Dacă va vărsa un pahar cu apă, va fi oentru că voi ați pus paharul acolo!
7. Unui soț-tiran nu poți, pur și simplu, să-i intri în voie. Ba nu v-ați asezat cum trebuie, ba nu v-ați ridicat cum trebuie, ba mâncarea a ieșit prea sărată, ba vorbiți prea tare, ba prea încet, etc
8. El nu știe să ia răspunderea asupra sa și nu răspunde pentru cuvintele sale. Își respectă foarte rar cuvântul dat vouă. Însă de la voi pretinde contrariul.
9. Soții-tirani sunt deseori dependenți de alcool, de jocurile de noroc sau de narcotice.
10. Ei vă vor coborâ, permanent, stima de sine, spunându-vă că nimeni nu are nevoie de dvs, în afara lui.
11. Un soț tiran se va simți mult mai bine după ce va va face să plângeți, după ce se va descărca asupra voastră. Acestea sunt și semnalmentele unui vampir energetic.
12. El știe să vorbească și să pretindă. El țipă, cere și obligă.
13. El nu vă respectă personalitatea și vă pune în situația omului care traiește doar pentru a-i satisface lui nevoile personale.
14. Sotul-tiran poate ridica mâna asupra soției sale, fară să-l mustre ulterior conștiința. Că doar ea l-a adus în această stare!
15. El manifestă o gelozie agresivă și nejustificată, jignește și umilește, uneori chiar pedepsindu-și soția pentru lucruri pe care ea nici măcar nu le-a făcut.
16. Soțul-tiran se comportă in același fel și legat de succesele soției. El nu poate concepe ca aceasta să aibă mai mult succes decât el.
17. El nu vă permite să vă exprimați nemulțumirea și o face apelând la cele mai agresive moduri, prin urlete de genul “Taci dracului din gură!”, “Nu mă scoate din sărite!”.
18. Soțul tiran vă limitează material, nepermițându-vă să gestionați independent bugetul familiei.
19. El vă va reaminti in permanență cine este șeful în casă și ce loc trebuie să ocupe soția.
20. Dacă vă temeți de soțul vostru și încercați să-i fiti mereu pe plac, pentru a nu lăsa să iasă fiara din el, este un semn cert că aveți alături un soț tiran, pentru care nu sunteți decât o simplă anexă. Oare merită să trăiești alături de un asemenea om? Numai voi puteți decide.
Sursa : hochu.ua
sursa foto: secretfemale.ru
Comentează