Povestea mea

Când toamnele curg prea repede…

 

O altă toamnă ! Același parc. O bancă acoperită  de frunze . Un bătrân ținând de mână o fetiță . Cu un gest simplu bătrânul curăță banca amestecând pentru o clipă bătrânețea mâinii sale cu toamna frunzelor . Fetița se așează , iar el își sprijină bastonul cu mânerul lustruit de prea multă iubire și cu urma degetului mare încrustată adânc în lemn . Soarele își strecoară mângâierile târzii printre ramurile desfrunzite și nimic nu tulbură pacea acestui moment . El zâmbește și îi povestește ceva . Ea râde cum numai un copil fără griji știe să râdă . El își ridică privirea și în ochi i se citește tristețea și ,  parcă , mila , pentru toate lucrurile pe care ea ar urma să le trăiască în viitor . Pentru toate umilințele și nedreptățile pe care le va suferi , pentru toate iubirile care îi vor rănii sufletul și pentru toate dezamăgirile care îi vor alunga râsul acesta zglobiu , poate pentru totdeauna . Pentru că el știe că viața nu este făcută doar din povești frumoase , ca aceea pe care i-o spunea . Și se temea pentru ea , la gândul că nu va fi suficient de puternică , suficient de îndrăzneață sau suficient de inteligentă pentru a răzbate prin viață . Și el nu va mai fi acolo , să o poată ocroti . Ea continua să râdă nepăsătoare  și doar o boare de vânt îi deranja seninatatea , încercând să-i răvășească buclele blonde . 

Armonii de toamnă se făceau auzite în cântecul norilor , niciodată sătui de jocul de-a prinselea desenat pe cer .

Fetița se ridică de pe bancă și nu mai e o fetiță . Oare câte toamne au trecut ? S-a făcut târziu . Privește de-a lungul aleii umbra bătrână  ce se îndepărta șovăind  și o lacrimă de înțelegere îi stăruie în colțul ochiului . Acum e rândul ei să spună povești despre…….

Oare despre ce ?

Dan V. Dumitriu, Laval, Canada, octombrie 2020

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Citit cu o lacrimă ce se prelinge pe obraz și un surâs, ce stăruie în colțul gurii, ca o aducere aminte a toamnelor ce au adunat atâtea amintiri…