Cineva, intr-un comentariu la una din ultimele mele postări, mă întreba dacă Sorin nu se supără, atunci cand pomenesc de Victor al meu, cel de odinioară, punctând iubirea care cândva ne-a legat. Am vrut să-i răspund virtualului meu urmăritor că pe mine si pe “trubadurul iubirii” nu ne-a legat numai aceasta din urmă, ci si copilul minunat pe care ea ni l-a daruit, însă m-am abținut sa-i dau explicații . Am fi intrat într-un dialog mult prea intim, nenecesar și cronofag.
Au trecut ceva zile si , în timp ce călcam o pijama bărbătească ( a cui, oare?), mintea mi-a zburat din nou la acel comentariu. Și am simțit nevoia să-l analizez mai nuanțat. Ba chiar m-am pus în pielea celui pe care acum îl iubesc, încercând să deslușesc dacă atitudinea mea, onestă, dar poate mult prea fățișă, chiar i-ar putea crea acestuia un disconfort, fie el si nemărturisit. Am admis, în sinea mea, ca, da, poate dacă Victor ar mai fi trait, disconfortul ar fi fost justificat. Să nutrești sentimente de iubire către cineva real, care trăieste la mică distantă de tine, și care, la un moment dat, a însemnat Totul pentru tine ar putea genera, poate, pentru actualul partener, dacă nu sentimentul insecuritatii, măcar cel al unui deranj emoțional. Când “terțul” este însă plecat la îngeri, eu cred că acel…să continuăm sa-inzicem “disconfort” , este nejustificat. Este ca si cum te-ai îndrăgosti de Gioconda, de imaginea lui Peter Pan sau de cea a unui actor celebru de talie internatională , caruia nu vei mai avea șansa nici măcar să-i ceri un autograf, darămite să dezvolți un roman de amor cu respectivul.
Memoria mea păstrează într-însa o mare de discutii pe care le-am avut, candva, în mod repetat, cu o “altă persoană”, care pur și simplu m-a executat psihic, pentru referirile pozitive pe care le mai făceam, ocazional, făceam în directia tatălui copilului meu, și asta, ATENȚIE! , numai după trecerea acestuia în Oastea Domnului! Nu mai vorbesc de al treilea război mondial, pe care i i l-a iscat în viață publicarea cărții mele, dedicată celor 16 ani de iubire cu Victor Socaciu….
Capacitatea de a înțelege că o iubire adevărată transcede nu numai greșelile capitale sau faptele urâte ale celuilalt, ci până și granita dintre viață si moarte ( capabilă, de altfel, să le șteargă pe primele definitivj, nu o are oricine. Trebuie să ai o adevărată anvergură, dacă nu intelectuală, măcar emoțională, să poți admite că cineva poate iubi o ființă care a trecut… în neființă, sau o amintire, în care acel om poate ramâne ancorat, uneori, până la moarte. Și că tot ceea ce conteaza, de fapt, este Prezentul, este ceea ce-ti oferă TIE, “noului venit”, persoana draga. Si că, da, o moștenești pe aceasta nu numai cu chipul si cu felul său de a fi de acum, ci si cu trecutul sau emoțional , dar și cu consecintele acestuia , fie ele “materiale” ( copiii din căsnicii anterioare) fie spirituale ( nostalgii sau traume ale vechilor relații).
Tot din experientele mele anterioare, extrag exemplele unor bărbați care îsi urau într-atât fostele soții – mame ale copiilor lor – care îi părasiseră ( doar ele știu adevăratele motive!), încat fiecare “ciocnire” de numele lor trăgea după sine o trenă de invective oribile, de josnicii greu de digerat, la care devenam, vrand-nevrând, martoră si care nu mă făceau decăt sa-mi pun intrebarea : “Oare dacă mă voi despărți de acest om, la fel va vorbi si despre mine?”…Mersul istoriei mi-a răspuns afirmativ…
Iertarea este lucru mare, iar îngroparea resentimentelor este atributul oamenilor adevărați, al caracterelor puternice și sufletelor alese. A vorbi frumos despre cel/cea, pe care candva l-ai ridicat pe soclu, pentru care erai gata să-ți dai si viata, care te-a înfășurat în iubirea sa, ți-a dăruit copii si amintiri minunate, crezând în iubirea veșnică și în “îmbătrânitul împreună”, este dovada supremă a omului ales care esti. Este garantia pe care o primeste cel ce intră în viata ta, că îl vei trata cu iubire și respect și că nimic, niciodată , nu-i va clinti acest RESPECT, chiar dacă IUBIREA va avea neșansa de a se risipi spre cele patru vânturi…
Și ca să închei tot într-o notă personală, vă voi mărturisi că unul din motivele admirației mele față de cel ce-mi stă acum alături, este felul frumos de a evoca și amintirile gingașe, pe care le asociază mamei copiilor săi, la decenii de momentul în care iubirea li s-a risipit…
Rubrică oferita de FARMACIILE CATENA : COMPLEX IMUNITAR
Comentează