Povestea (reală) se petrece în anul de grație 2013, un an încă normal pe atunci. Parcă a trecut un secol…Sau chiar a trecut?
,,Hilton,, , centrul Bucureștiului. Prezentare de modă. Lume frumoasă, elegantă, aparent lipsită de griji, zâmbitoare, atmosferă de mare clasă. Prieteni, cunoștințe, uniți cu toții prin dragostea de frumos. Finalul întâlnirii. Minunata doamnă Corina Păcurariu, manager al la fel de minunatei firme de turism PERFECT TOUR, se apropie de noi doi: ,,Dragii mei, anul ăsta trebuie neapărat să mergeți în Laponia, Țara lui Moș Crăciun!,,.
,,Eheei, am merge cu tot dragul, scumpă doamnă, dar, din câte știm și am auzit, excursia este foarte scumpă! Nu ne-o putem permite, deocamdată!,,.
,,Nu m-ați înțeles! Sunteți invitații mei! Personal!,,.
,,Cuuum?,,
,,Cum ați auzit! A, ar fi o mică rugăminte! Dacă v-ar face plăcere să-l interpretați pe Moș Crăciun, iar doamna pe soția sa, așa-numita Merry Christmas!,,.
,,Păi cum?,,.
,,Simplu de tot! Am organizat acolo o excursie cu un simpatic grup de români, însoțiți de copiii lor și cred că ar fi o surpriză mai mult decât plăcută să întâlnească acolo un Moș Crăciun care să vorbească românește, adică pe dumneavoastră!,,.
,,Dar nu-și vor pune întrebări când ne vor vedea în același charter?,,.
,,Deloc! Vor fi convinși că și dumneavoastră participați la excursie, așa, ca simpli turiști,,.
,,Bine, doamnă!,,.
,,Mâine plecați!,,.
Zis și făcut. Aeroport, decolare, aterizare. De la aeroport, un autocar elegant ne transportă într-un hangar imens, unde primim fiecare un costum, de fapt un fel de salopetă, care să ne protejeze de frigul ucigător de afară, precum și căciulițe, fulare, bocanci. Culmea, costumele nu numai că sunt pe măsură, dar și sunt suficiente pentru toți turiștii. Așa se întâmplă când te afli într-o țară normală, ajungi să te uimești de lucruri perfect normale. Îmbrăcați ca niște vajnici exploratori ai Nordului (sau ai Cosmosului, luați-o cum vreți), suntem duși într-un alt loc, un adevărat palat al Crăiesei Zăpezilor, unde parcurgem un fel de expoziție de prezentare a Laponiei, întâmpinați la tot pasul de spiriduși, zâne, urși albi, pitici, pinguini și, în capăt, de o masă chiar ca în povești. Dar visul (sau nu am visat?) nu durează prea mult. Ajungem la hotel (tot ceva de basm) și, iată, sunt deja luat în primire de o adevărată echipă de organizatori. Pe drum, aveam să aflu că aceștia fac parte dintr-o firmă rusească, firmă care exact cu asta se ocupă: cu povestea lui Moș Crăciun. Și urma să constat că, într-adevăr, se ocupă foarte bine. Nici nu ne-am instalat bine în splendidul hotel și, hop, gata, mergem la proba de costum! Undeva în oraș, într-un atelier de croitorie. Costumul-impecabil! Un foarte mic retuș, doar. Peruca – perfectă! Barba, hm! Când am pus-o, din oglinda imensă mă privea însuși Moș Crăciun! Cizmele – nemaipomenit de călduroase – erau din blană de ren. Subțiri de tot, deși ziceai că porți în picioare un adevărat calorifer! Buun! Înapoi la hotel! Dar nu pentru prea mult timop. Era, țin minte, ora 23.30.
-La 4 dimineața venim să vă luăm!
-Aoleu! Unde?
-Cum unde? La căsuța lui Măș Crăciun!
-Îîî, și cam unde ar fi asta?
-La vreo 10 kilometri de aici. Trebuie să ajungem rapid, ca să facem focul, astfel încât copiii să intre la căldură în căsuță!
-Mda, logic…
Am dormit, cum se spune, pe sponci…
La 4.15 eram deja pe o canapea de la recepția hotelului. Am primit un croissant și un ceai fierbinte.
Ajungem la căsuță. La intrarea în imensa curte, câțiva reni arătoși rumegau în liniștea aproape palpabilă a dimineții. Mai încolo, un spectaculos grup de câini husky. În apropierea căsuței, atelierul lui Moș Crăciun, în care spiridușii deja se pregăteau de zor pentru întâlnirea cu grupul de copii. Mirosea deja îmbietor a turtă dulce.
În căsuța Moșului cred că erau minus 100 de grade!!! Am spart câteva lemne și am încercat să aprindem focul într-un godin cam de pe vremea bunicii. Dar autentic, ce să zic. ,,Biroul,, lui Moș Crăciun înțesat de cadouri, de pergamente vechi, bufnițe, globuri, chiar și o busolă, un sextant, mai multe lumânări care contribuiau și ele la ridicarea temperaturii. Încet-încet mă încălzesc, primesc un toiag și un clopoțel cu sunet cristalin, dar și o stație emisie-recepție pentru a fi anunțat când apare grupul de copii.
Ora 7 dimineața. Aud prin stație: ,,Pregătiți-vă! Sosește primul grup de copii!,,.
Prin aburii dimineții îi zăresc la o oarecare distanță, sun din clopoțel, mă apropii de ei.,,Ho ,Ho,Ho, bine ați venit, dragi copii din România!,,.
Stupoare… Unul dintre țânci, mai curajos, strigă către ceilalți: ,,Băăă, băăă, moșul ăsta vorbește românește, băăă!,,. Tot grupul se înveselește pe dată.
-Dragii moșului, vă invit pe rând în ,,biroul,, meu!
Și urmează clipe, momente, ore de încântare copilărească. Vorbesc cu fiecare copil în parte, ba chiar reușesc să rezolv un ,,conflict,, între un copil cam năzuros și, desigur, obraznic, și mama lui, ușor jenată de situație. Stau de vorbă cam jumătate de oră cu un student (da, da, ați citit bine!), care-mi mărturisește că, în continuare, crede cu tărie în existența Moșului. Frumos! Descopăr copii minunați, emoționați, plini de idei, cu haz, simpatici, într-un cuvânt petrec ore lungi încărcându-mă cu energia lor de-a dreptul vitală. Cred că și ei simt același lucru. Cu alte cuvinte, mi-am dus sarcina (plăcută) la bun sfârșit.Pe drumul de întoarcre la hotel, organizatorii schimbă deja tonul. Pare că și ei sunt mulțumiți. ,,You know – mi se adresează unul dintre ei – aseară v-am căutat pe Google! Nu ne-ați spus că în România sunteți așa, un fel de vedetă! Ne bucurăm să vă cunoaștem!,,
-Și eu, desigur!
-A, să nu uitați, mâine seară veți mai avea o apariție la restaurantul unde veți împărți darurile sub pom! Veți fi afară, copiii vă vor aplauda din balcoane, veți fi însoțit de o laponă autentică și, atanție, e un ren de-adevăratelea!,,.
Hm! Îmi zic. O fi chiar ..lapona Enigel,, a marelui Ion Barbu? Ar lipsi ,,Riga Crypto,,… Ca să fie poemul complet, nu?
A doua zi dimineața, o excursie cu tot grupul la o crescătorie de husky. Îmbucurător e faptul că nimeni nu pare a face o asociere între mine, civilul, turistul normal, și Moș Crăciunul de ieri…
La intarea pe domeniul cățelușilor suntem întâmpinați de gazde amabile, care ne invită la un biscuit și o cană cu ceai fierbinte. Văzduhul răsună de lătrăturile vesel ale cățeilor. Ni se spune că patrupedel de-abia așteaptă să fie înhămate la săniile cu care vom fi plimbați 15-20 de minute.
Urcăm în sănii, care au atelaje pentru 8-10 câini, suntem înveliți cu pături mițoase, și la drum! Scurta plimbare are și un moment culminat: Traseul parcurge inclusiv un lac înghețat, lac pe care cîțelușii ne trag cu sârg, sania descriind un arc de cerc care ne taie răsuflarea. Ceva absolut fantastic! La întoarcere…
(Va urma)
Comentează