Fac o marturisire : candva, prin adolescență, îndragostita fiind de Abba ( pe care tot la patinoarul Floreasca o ascultam! 🥰) visam și eu, intre doua teze si-un extemporal, sa cânt. Prin casa o făceam mai toata ziua, iar sintagma aceea cu “lălăitul sub dus”, la mine a functionat de cand ma stiu. Sâmbăta, cand, pe vremea lui Ceaușescu, era “zi de baie”, la noi acasa era “zi de concert”! 😁😁 Am fost, da, si la Corul scolii, am visat toata copilaria sa învat să cânt la pian ( dar ai meu nu aveau loc, în strâmtul apartament, pentru un astfel de “locatar”), iar in anul I de facultate, la Balul Bobocilor, in urma unei “prestatii” muzicale memorabile , in calitate de concurenta la concursul de Miss ( ce căutam eu acolo, nici până azi n-am înțeles!) celebrul Fiti Arieseanu, liderul si mai celebrei Brigazi ASE, m-a invitat sa fac parte din Brigada – “invitatie-trofeu”, in acele vremuri. Dictatorialul meu tata mi-a scufundat însă pe loc entuziasmul, printr-o fraza de genul “- Ai intrat la ASE ca sa te faci economist, nu cantareata” . In mintea tatalui ( si nu numai a lui), in acele vremuri, a fi “cântareata” era sinonim cu o alta “profesie”, al carei nume tot cu “c” incepea…🫣
Am ramas așadar sa cânt, tot restul vietii, pe sub dusuri, în succesivele locuințe pe care le-am avut, pe acest pământ. La un moment dat, în viata mea a pătruns un cântaret adevărat si o vreme, de jena , am cantat doar în gând! 😁 Victor însa, a descoperit, la un moment dat, fascinat, că vocea mea poate sa scoata si alte sunete, decat “Haideti la masa!”, “Apuca-te de lectii!” sau “Fa ordine în camera ta”! Punctul culminant al admiratiei sale pentru vocea mea, s-a materializat în insistentele cu care m-a tot îndemnat sa cânt și altfel, decât intre cei patru pereti ai apartamentului nostru. Despre primul și unicul nostru duet, inregistrat in studioul lui Adi Ordean am scris pe îndelete in cartea “Ceasul iubirii” ( duetul face parte chiar de pe un CD, scos pe piata în timpul casniciei noastre!🫣) iar genericele emisiunilor mele, pe care am fost de acord, uneori, sa le cânt eu însami, au fost probabil niște “zvacniri” imposibil de tinut în frau, ale cântareței ce a rămas pitita în mine, dupa ce tata încercase s-o sugrume definitiv!
…astazi, iată, am simțit un “ceva”… tare straniu, atunci cand mi-au fost lăudate si glasul, dar si simtul muzical. Sau “urechea”, cum i se spune în popor. Doar că vocea care mi le-a măngaiat pe crestet nu mai era a lui Victor, ci a altui compozitor. Unul, pe care-l pretuiesc nespus si pe care tocmai ce l-am felicitat ieri, cu ocazia zilei sale!
Astăzi, in studioul lui Mihai Alexandru, mi-am asezat si eu umila voce pe stralucitoarea sa compozitie, ce va deveni curând “Imnul TVR” – cantat de vedetele sale – la a 70-a aniversare a postului public. Sunt sigura ca si ceilalti colegi ai mei “de sticla” se vor descurca, cel putin la fel de bine ( unii – cu siguranta, mult mai bine!) – căci infegistrarile in studioul lui Mihai se fac eșalonat – si abia astept sa văd “finalul” : piesa lui Mihai Alexandru – melodie de “Eurovision”, cum altfel?!?) – merita cea mai frumoasa împachetare!
Ne veti asculta, așadar, pe toti, in ultima zi a anului, la aniversarea TVR, intr-un show la care colegii mei trudesc deja din greu și la care tare i-aș fi ajutat si eu, daca nu aș fi mereu “Hai-Hui..”
La multi ani, TVR! Bravo, Mihai Alexandru! Ma duc sa dau drumul la duș, căci tare îmi vine iar sa cânt și-mi tot răsuna în urechi melodia lui Mihai!
Rubrica oferita de FARMACIILE CATENA : IBUGRIP PLUS
Comentează