Acesta nu este neapărat un editorial, ci mai degrabă…o pagină de jurnal. Personal. Nu de front, ci de pace. Și nu conține judecăți de valoare, nici analize iscoditoare si nici măcar mostre de înțelepciune ( care oricum nu mă caracterizează), ci o seamă de trăiri personale, mai degrabă destăinuiri despre mine însămi…
Perioadele in care lucrez la o carte sunt și cele mai dificile, dar in același timp și cele mai..”inedite” , din viața mea! Dificile, pentru că o carte este precum un copil, te supun caznelor unei “nașteri”, iar nașterile nu sunt deloc ușoare. Nu se pune problema anesteziilor generale, la carte, doar în cazul în care…ți-o scrie altcineva! ( cazuri destule, de altfel, în jurul nostru!🫣). In rest – “sarcina”, “travaliul” – cad pe umerii creatorului. Desigur, e și ceva har ( de la Doamne-Doamne și de prin ADN – de la părinți sau alte neamuri) , dar e și foarte multă muncă. În primul rând de documentare. Un mic șoricel de bibliotecă devine scriitorul, de-și dorește ca scriitura sa să aibă miez, nu doar suflet. Apoi e multă concentrare, și – nu e doar o vorbă-n vânt – e și multă renunțare. La destule alte lucruri, care ar putea bucura. Eu nu-i zic neapărat “renunțare”, căci sună descurajator, ci o numesc doar “amânare”. E mult mai pozitiv. Iar de aici înainte vine partea frumoasa a lucrurilor. Caci perioada de lucru la carte înseamnă în primul rând liniște ; asta iubesc eu, atunci când scriu : să am liniște în jur. Și, deși viața m-a învătat să scriu mai pe peste tot – în mașină ( când ocup scunul din dreapta), în sălile de așteptare, înaintea începerii evenimentelor, în autocare sau avioane , cele mai bune ore de scris sunt cele care încep cu “ș” și se întâmplă dimineața! 😁
Și mai e ceva inedit, în felul în care-mi organizez scrisul. Fiind Geamănă , urând acțiunile repetitive și dorind mereu să-mi colorez viața cu cate ceva, mereu nou, nu pot sta locului mai mult de o oră-două. Simt apoi mereu nevoia să fac altceva, chiar și numai pentru câte 5-10 minute : să-mi fac un cappuccino, să șterg praful prin casă sau să dau cu mopul, să trimit niște mailuri pentru servici, să-i sun pe ai mei sau să calc rochița cu care ies diseară în oraș. Mai abitir parcă alunecă apoi degetele pe tastatură! Cine a zis, candva, “pauzele lungi și dese/cheia marilor succese”, cred că m-a cunoscut pe mine. Deși pe atunci nu acriam cărți. Ci doar citeam,
Acum, bunaoară, scriu “in deplasare”. Da’ scriu! Nu mă las!
Și pentru că nu se pune problema de mop, fier de călcat, și alte cele, pauzele au aici o cu totul altă mireasmă: una …”de grădină”! Domnul Comandant mi-a dat voie să mă simt “ca acasă” pe “moșia” lui și, uite-așa, când simt că-mi joacă literele în cap, cobor din dormitor ( unde stau turcește în capul patului, cu iPadul în brațe și cu ferestrele larg deschise, ca să vină spre mine aer de Marea Neagră), pătrund în grădină și…descopăr “viața la țară”, aceea pe care majoritatea dintre noi am trăit-o, în copilărie…
Ca mărturie, am ales, pentru poza de profil, un instantanee adecvat, din recenta mea pauză “botanică”!
NOTĂ: Am fost “atacată” și de o gărgăriță căreia i-am făcut “descântul” necesar, după care am urmărit-o, decolând spre văzduh. Dacă o zăriți, să-mi spuneți pe unde aterizează! 😉❤️
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : Hepatosuport
Comentează