Foto: Marian Grigore
Lăsăm în urma noastră Mănăstirea Ieronimilor, care se profilează măreț pe cerul plumburiu. Îmi mai fac o fotografie, ținându-mi cu ambele mâini șapca pe cap, pentru a nu o lăsa să se transforme în aeroplan! Astăzi la Lisabona este o vreme de nu-ți vine să-ți scoți nici macar câinele la plimbare.
Pe noi ne-a scos datoria, așa că…ce nu ne omoară, ne întărește! 💪💪💪
Trecem Rua de Belem, ce desparte Mănăstirea Jeronimos de faleza fluviului Tejo. O simplă stradă, dar …parcă trecem marea!! Vântul aproape că ne doboară iar ploaia ne biciuiește pe toate părțile! ( bine că scurta Lizei Panait nu intră la apă, altfel, după atâta ploaie, probabil că s-ar fi transformat demult … în costum de baie!). Dar nu ne lăsăm! Traversăm parcul Praca do Imperio, populat de falnici palmieri dar și de zburătoare ce își trag sufletul, amețite și ele de vântul năpraznic ce suflă în rafale, transformandu-le zborul într-o sinusoidă. Pe timp frumos, parcul este o minunăție și am destulă imaginație pentru a mi-o imagina. Până și aleile sale sunt mici opere de artă, “mozaicul” pe care călcăm redând simbolurile teritoriilor descoperite de navigatorii portughezi de altădată…
Dar ridicăm privirea de pe pavajul inedit și…iată! În zare se zărește deja, în toată măreția sa, obiectivul vizat. Fotografia mea nu e tocmai optimistă, dar ignorați personajul, focusați-vă pe ceea ce se vede în planul doi.
Iată-ne așadar lângă unul dintre monumentele-emblemă ale Lisabonei.
Este de-a dreptul spectaculos, iar în anvergura sa imaginează o corabie din piatră, cu pânzele-n vânt și populată de personaje împietrite, gata să pornească într-o călătorie pe ocean, niciodată însă înfăptuită..
Monumentul Descoperirilor evocă una dintre cele mai înfloritoare epoci istorice ale Portugaliei – epoca marilor descoperiri geografice, atunci când țara domina comerţul maritim dintre continente.
Padrao dos Descobrimentos a fost ridicat în 1960 pe malul nordic al Râului Tejo, și este decorat cu motive ce sugerează viața pe mare. Pe lângă faptul că ( priviți-i și voi poza din carte!) monumentul iese în evidenţă prin dimensiunile sale, el atrage atenţia și prin cele 34 de statui ce îi decorează laturile. Principala dintre ele este a lui Henry Navigatorul, celelalte sunt figuri importante care, într-un fel sau altul, au contribuit, fiecare în felul său, la reputaţia Portugaliei ca Mare Descoperitoare de noi ținuturi: poeţi, exploratori, navigatori, cruciaţi şi cartografi, figurile cheie fiind Vasco da Gama, Magellan, Felipa de Lancaster şi Camoes.
Cu chiu cu vai, execut un video cu comentariu din off (termen de televiziune, care semnifică faptul că, in imagine, se vede ceea ce doresc să arăt, iar pe sunet – se aude vocea comentatorului. Asta dacă se aude și n-o astupă vantul! 😩) . Între timp, Marian se chinuie să facă fotografiile profi, necesare cărții mele. “ – Zâmbește, Marina!” – răzbate până la mine îndemul optimist al fotografului. Constat că mai am încă puterea să zâmbesc, deși ploaia mi-a întins tușul, rimelul și rujul, transformându-mă într-un soi de… fantomă de pe corăbiile lui Vasco da Gama! 😂😂
NOTĂ: Cred că orice barbat, în locul lui Marian, m-ar fi părăsit de zece ori, după un supliciu precum cel de azi!
Dar…Gata, e timpul să căutăm un adăpost! Fugim din nou peste drum, către acea aripă a Mănăstirii Ieronimilor care adăpostește … Muzeul meu! (al Marinei, adică) . Dar despre asta…în episodul de mâine! 😉
Comentează