In mai 2014 ma aflam la Copenhaga in cadrul unui studiu international de stilistica literara scandinava.
Conferintele erau destul de plictisitoare , axate pe diferenta dintre divinitatile grandioase si austerele conditii de trai ale Nordului. Discutiile s-au inviorat cu ” Craiasa Zapezii ”.
Cum povestea mi se parea prea lunga chiar si pentru adultii de varsta mea , am parasit tiptil sala printr-o usa de serviciu ascunsa de draperii velurate.
Am ajuns in port intr-o lumina orbitoare ce contrasta cu aerul rece , marin.
Avea drepatate Shakespeare : ” Batranetea e ca o zi de iarna : rece , darcu sufletul curat ”.
Nu ma simteam in varsta , dar in fata statuetei iesite din valuri , degringolada Timpului capata valente picaresti.
M-am retras intr-o Sala Forum in care se desfasura Eurovision-ul. Pe langa discursurile universitarilor , aici aveam de a face cu Viata in forma ei nascenta.
Cand a venit randul Romaniei , am inteles de ce Paula si Ovi alesesera ” Miracolul ” : fiindca banuiau ca in public se va gasi un introvertit ca mine , fara mijloace tehnice de a participa la votul final , dar cu inima atintita sus , ca in imnurile romane.
Paula mai participase si la Oslo , in cadrul unei competitii similare , aducand focul prometeic al Caucazului.
Dupa ce Vikingii cucerisera Europa continentala , acum sortii se inversasera.
Aleasa de doua ori Miss Festival , e de la sine inteles de ce nu a urcat si pe podiumul muzical.
Vorba Monicai Bellucci : ” Drama frumusetii e ca nu i se acorda si alte merite non-estetice pe care le are din plin “.
Mai tarziu am petrecut o luna martie la Baia- Mare. In 2015.
Cei care au fost in zona isi amintesc ca ploua infernal.
Cu globuri , pe Glob si prin vreme.
Acolo am citit Lorelai si celebra confruntare Plesu-Liiceanu referitoare la pozitia frumoasei Zeitati a Rinului : sprijinita in mana sau in cot …
Ce rost mai are dezbaterea daca tot se farama de stanci corabia pescarului…
Andersen , prin Vrajitoarea Marii , ii confera Micii Sirene dreptul de a merge pe nisipul fierbinte spre Castelul Printului.
Lame adanci ii cresteaza talpile delicate , in realitate scoici din Cretacic.
Tanara arunca cutitul in mare , dupa o noapte de amor cu alesul inimii.
Prin urmare , ii lasa inima in piept.
Am explicat exegetilor drama ca pe o dorinta de intoarcere in Universul Acvatic Primar , departe de banalul citadin.
Nu au fost de acord , considerand viziunea mea panteista si genealogica.
Ploua infernal si ma gandeam ca poate chiar Nichita imi strecurase o astfel de traire.
Si am retrait finala de la Copenhaga.
In fundal , era deja iarna , Colindele Paulei.
De Pasti , Pricesnele ei , cantate in timp ce in Altar se impartasau Preotii.
La ” O data in viata ” in ie si fota , cu parul strans spre a deslusi un gat delicat de lebada nordica :
” Cum sa sting eu dorul tau…”
cu acel final revoltator de mioritic , de etern si de demn :
” Dar s-o stinge el odata ,
Poate in lumea ailalta…”
Inutil sa va spun ca m-am convins ca frumusetea este oglinda a ceea ce ascundem si ca pentru a o percepe nu trebuie sa fim de fata , ci doar sa ne-o inchipuim.
Cosmin – Stefan Georgescu, Franța, aprilie 2021
Comentează