Cristian Brancu este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni ziariști de monden din România. E bun ca ziarist, dar e bun și ca om, ceea ce nu e puțin lucru! În monden, dacă vrei să reușești ( adică să fii citit!) trebuie să te subordonezi principiului ” homo homini lupus est”! Adicătelea, să n-ai mamă, să n-ai tată, să tai și să spânzuri, să inventezi, se exagerezi, să pui la zid, să judeci, să umilești, să nu te dai în lături de la nimic pentru a crea vâlvă în jurul scrierilor tale, cu riscul de a fi nedrept cu “victimele”, de a le distruge, chiar, viața. E foarte greu, în acest domeniu, să fii drept, să fii corect, să fii om. Cristi Brancu a reușit, se pare, să găsească dozajul corect între deontologia profesională și foamea de senzațional a consumatorului. Atât în emisiunile sale, cât și în cele încredințate tiparului, sau, mai nou, virtualului! Și nu, Cristi nu evită subiectele “grele” și personajele ” de primplan”, pentru a fi sigur că nu-și bate cuie-n talpă! Anii lui foarte mulți de presă l-au învățat cum să spună lucrurilor pe nume, fără să mintă, fără să jignească, fără să fie tendențios. Sub preșul lui Brancu nu vei găsi niciodată gunoi. Nici deasuora. El pune la zid “vedetele de carton” cu convingerea că face bine – și face! – și scormonește egal prin viețile tuturor persoanelor publice, cu tact și decență, însă cu râvnă și măiestrie gazetărească. El nu urmărește decât ca tu, cititorul sau privitorul, să afli totul despre X, dar fără să-l blamezi, ci doar înțelegându-i mai bine resorturile care l-au împins spre cutare faptă. Cristi este un jurnalist delicat de monden. Pare stranie alăturarea de termeni, nu? E ca și cum ai spune : un criminal milos sau o prostituată cuminte. Ei, iată că numitul Brancu Cristian reușește. De aceea – și nu pentru că ne este coleg – îl ridicăm astăzi la rangul de “Bărbat de 10”! …ceea ce ne dă dreptul să-l tragem de limbă despre “femeile din viața lui”, atât cât să n-o facem pe Oana să ne scoată de la inimă!?
– Chiar dacă ești de-al casei, te invit, dragă Cristi, să ieși din rubrica ta “Vedete fără secrete” și să intri în cea nou inaugurată : “Bărbați de 10”. Ți se pare deplasată încadrarea? Care ar fi nota care ți s-ar asorta mai bine și de ce?
– Nu știu dacă este o calitate sau un cusur, dar nu am fost niciodată performant, atunci când a trebuit să mă laud pe mine. Și am un fel de superstiție : de fiecare dată când “m-am dat mare”, fie și în mintea mea, viața mi-a dat un mic brânci și mi-am revenit pe loc. Așa că reformulăm: aș fi un bărbat care se visează de 10. Câtă vreme citesc iubire și împlinire în ochii singurei femei din viața mea care m-a iubit până la cer, Oana, atunci pot să cred ca am șanse să visez în continuare la nota 10. Uite, o întreb în clipa asta ce notă îmi dă, dar sincer (…. ) – Ok, și azi pot să visez, mi-a dat 10!
– Nici nu mă așteptam la altă notă, din partea Oanei! ?Oricât de mult mi-ar plăcea să vorbim despre jurnalistul și scriitorul Cristi Brancu, rubrica de față și mai ales poziționarea ei, mă obligă să te “tratez” strict în relație cu sexul frumos. Când l-ai…descoperit?
– Dacă aș mai scrie o carte în viața asta, i-aș spune: sunt timid, dar m-am tratat. Am fost un copil taaare cuminte, care a visat în taină la iubiri, care nu a intrat în găști de băieți macho. Și care a întâlnit o fată într-o călătorie la mare, licean fiind, și ea a fost primul sărut. Nu ne-am mai văzut de atunci. Și pentru că pe baieții cu suflet curat îi ajută Dumnezeu, pot să spun câ am întâlnit apoi fete frumoase care m-au iubit și totul a venit ca o serie de lecții pentru clipa în care a intrat Oana în viața mea. Am părăsit și am fost părăsit, am greșit și altele au greșit, dar toate m-au întărit pentru momentul de iubire pe care îl trăiesc azi, la aceeași intensitate ca acum 8 ani și 2 luni.
– Ajungem și la Oana, ai răbdare! Până atunci însă numește-mi o mare bucurie și o mare dezamăgire, provocate ție de către o anume femeie. Până la Oana!..pentru ca la prima întrebare sunt sigură că te vei repezi să o implici pe ea!
– Sunt un om normal, am avut surprize neplăcute, dar prefer să las rușinea să dospească liniștit în sufletul persoanelor. Mai degrabă m-aș opri la ideea de prietenie și colegialitate în raport cu multe femei cu care am lucrat. Și pe care le-am sprijinit profesional și m-au răsplătit prin minciună și “mâncătorie”. Cât despre bucurie… Trebuie să știi că am stat lipiți, cap lângă cap, atunci când Oana l-a adus pe lume pe băiețelul nostru. Credeți că există lacrimi mai dulci decât cele ale secundei în care doctorul mi l-a pus în brațe pe Teddy? Oana știe zilnic să-mi dăruiască stropi de fericire. Atunci a fost ploaie în toată regula!.
– Bun! Văd că orice te întreb, tot acolo ajungem! Haide să ne referim acum și la jumătatea ta de viață. Este , cu adevărat, o “jumătate”? Cum te completează? Cum te-a schimbat apariția ei în viața ta? Mie , cel puțin, îmi pari mult mai “uman”, mai simpatic!?
-Adevăr grăiești! Meseria mea dezumanizează. Sunt multe ocaziile în care am kilograme de resentimente față de diverse vedete care au greșit față de mine, și Oana știe mereu să mă facă mai înțelept. Până la Oana, am știut prea puțin să mă pun în valoare, să învăț să pun un ban în plus deoparte. Și poate că sunt multe clipe în care, dupa 25 de ani de meserie (se împlinesc în noiembrie), sunt poate putin visător în profesia mea și cred în lucruri care nu mai sunt esențiale în ochii publicului. Ea mă ajută să privesc mai lucid. Și, ca să închei, felul ei de a fi, extrem de analitic, face să se reducă la zero șansele mele de a mai fi păcălit de cineva.
-Mulți spun că ești de-a dreptul “obsedat” de soția ta : că pomenești de ea cu orice ocazie, că stați mereu lipiți unul de altul, precum timbrul de scrisoare. E o oarecare formă de materializare a noțiunii de ” a sta sub papucul femeii”??
-Ce mare tâmpenie! Trăim într-un ocean de clișee care sunt ideale, pentru că pot oferi o scuză pentru orice, în fiecare clipă. Dacă e o problemă că stai lipit ca marca de scrisoare de partener, asta înseamna că acela de langa tine nu îți este cu adevărat Marele Sortit de pe această lume! Noi doi stăm lipiți unul de celelălt pentru că așa ne e bine! Ne susținem în orice clipă. Cel care vede în asta ideea de a fi “sub papuc”, ar trebui sa-și recunoască momentele de tristețe și însingurare. Faptul că nu a știut încă să trăiască fericirea! Duplicitatea, minciuna, aroganța, egoismul, suficiența nu sunt pentru cei care cred că vor să iubească pe deplin. Nu sunt obsedat. Ea sunt eu. Eu sunt ea.
-M-ai dat gata! Deci…înțeleg că , de fapt, acum dialoghez cu voi doi la un loc! ? Crezi în dragostea eternă? Viața demonstrează cu prisosință ca majoritatea iubirilor care au pornit sub acest “logo” , au sfârșit dramatic..
-M-am născut cu ideea de dragoste eternă și dacă nu am trăit-o pana la 35 de ani, când m-am cunoscut cu Oana, a fost pentru că mereu lipsea o piesa din puzzle-ul fericirii. Noi “ne simțim”, știm când trebuie să fie unul în față și celălalt în umbră. Simți când îl doare pe celalalt și – nu exagerez! – ne iubim mai mult decât pe noi înșine. Da, trăim într-o vreme în care despărțirile par a fi extrem de frecvente, pentru că media forțează nota. Dacă te-ai cunoscut cu cineva, în două săptămâni te întreabă presa dacă i-ai dat inelul! Răspunzi în dodii, pentru că nu știi dacă îi vei da inelul, dar nu e exclus. În cele mai multe situații, scrie că l-ai dat. Apoi urmează avalanșa: o jumătate de adevăr, rostogolită în neștire, devine o certitudine. Posibila despărțire este și mai zgomotoasă, pentru că oricum scandalul vinde. Se face mai mult tam-tam decât s-a petrecut în realitate. Vorbind serios, despărțirile par mai dese – spși pe alocuri pot fi mai dese -, pentru că trăim într-o societate tot mai isterică, într-o goană fantastică, iar asta dăunează psihicului și armoniei sufletești. Vrem, dar nu mai știm cum să trăim.
-…și atunci încercăm să ne raportăm la ceea ce vedem în jurul nostru, însă modelele reale au devenit din ce în ce mai “scumpe la vedere”… Numește-mi și descrie-mi o “iubire-etalon” ( și la modul ideal, dar și concret- dacă ai întâlnit așa ceva, în cariera ta )
-Uite ce îmi vine în minte: Lucia Popescu Moraru și Marin Moraru, Ani și Florin Piersic, Mihaela Tonitza și Stefan Iordache, Irinel Liciu și Stefan Augustin Doinas. Gabi șu Gheorghe Dinică. Andra și Măruță. Noi.
-Drăguț. Despre unii însă circulă destule zvonturi că n-ar fi tocmai așa… De ce, de fapt, nu rezistă marile iubiri? ( îmi permit să spun că, în majoritatea cazurilor , toate iubirile sunt, la început, “mari iubiri”!) . Unde greșesc femeile? Unde greșesc bărbații?
-Femeile nu greșesc. E problema bărbaților, că nu stiu să citească “semnele” lor.
Bărbații mereu greșesc. Dar dacă nu ar greși, cum i-ar mai putea iubi?..
-Gata! După răspunsul ăsta, toate femeile din lume, te-au iubit, la unison!?Dar sunt sigură că și noi greșim, de multe ori…Anyway..Să revenim la Cristian Brancu, jurnalistul. În abordările tale editoriale și televizate ( chiar și în rubrica noastră “Vedete fără secrete”) încerci să fii nesuferit, critic, caustic. Mai întotdeauna, pe deplin motivat. Chiar dacă m-am convins că această atitudine a ta nu are nicio legătură cu felul în care ești tu, de fapt, construit, e un gen care prinde bine, care “vinde”. Și, până la urmă, nimic nu lovește în ticăloși mai mult ca râsul – spunea Caragiale. Vorbește-mi de reacțiile concrete, stârnite de “ciupiturile” tale.
-Marina, eu nu încerc să fiu nesuferit, critic, caustic. Eu nu fac altceva decât să spun adevărul. Ceea ce nu e deloc plăcut pentru unii. Încă mai cred că presa este făcută pentru a spune adevărul. Și mai cred că rolul unui jurnalist este să pună degetul pe rană. Așa am fost de 25 de ani. Sigur, acest stil mi-a adus o tonă de dușmani, dar nu mă mai pot schimba. E drept, te-ai prins, eu sunt o fire funciarmente pozitivă și senină, dar, vorba unui banc, “meseria e meserie”. Am avut reacțio diverse… Cândva, Elan Schwartzerberg mi-a zis, după ce rostisem o știre “ușurica” la radio despre el, că, dacă mă vedea la cinci minute după “live”, m-ar fi călcat cu mașina. Am avut certuri mari cu zeci de oameni, ore de dialoguri pe ton ridicat. Și cu mulți efectiv ne ignoram de ani de zile, cu unii de decenii. Asta e.
-E clar că, în meseria noastră, nu poți avea numai prieteni! Care este, după părerea ta, femeia cea mai “ofertantă” , din punct de vedere al temelor de inspirație pe care le generează pentru media?
-Dacă aș pune o singură femeie pe acest piedestal, i-aș face un mare serviciu. Și niciuna nu-l merită. Prin urmare, sunt personaje care ridică semne de întrebare și despre ele vorbim deseori: Mihaela Rădulescu, Antonia, Mădălina Ghenea… Și să mai vedeți la rubrica mea!
-O citim pe nerăsuflate, te asigur! Pune-te acum în pielea câtorva femei “celebre” din România și spune-mi, dacă ai fi …x sau y… ce schimbări ai opera “în tine”?
-Dacă nu aș avea o meserie, m-aș apuca de una, pentru că vine o vreme când “cade cheresteaua” și nu mai merge cea mai veche meserie din lume. Și chiar dacă operațiile m-ar salva provizoriu, tot m-aș apuca de ceva, pentru că oricât de mult aș câștiga din subiecte frivole, puse la cale cu presa, “palmaresul” s-ar putea să-l alunge de lângă mine exact pe bărbatul de care îmi place enorm.
-Sper să bage la cap și x , și y, și toate celelalte, asemeni lor!… Ne 
apropiem de final și vreau să revenim la lucrurile cu adevărat importante. Teddy este bucățică ruptă din tine, o spun cu prisosință toate pozele pe care le-am văzut până acum. Bănuiesc că încă nu e cazul?, dar când va veni vremea, ce “lectii de viață” îi vei preda, vis-a-vis de femei?
-Mă tot imaginez spunându-i atâtea lucruri… Mă văd prieten cu el. Mă vad sprijinindu-ne unul pe celelalt în vremuri grele. O să îl învăț lucrurile cu adevărat importante din această viață, dar voi avea grijă să îl invăț să se adapteze. Să caute să-și găsească fericirea în această lume, așa strâmbă și decadentă cum este. El este bătaia inimii mele!
-Ce frumos ai spus! Să rămânem în lumea vorbelor adânci. În final am să te rog să-mi redai o cugetare despre noi, femeile, care ti-a rămas la suflet.
– „Poate că, într-adevăr, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.” Grigore Vieru.
– Mulțumesc, Cristi, te las în marginea ta de lume!
Sursa foto : Facebook
Comentează