Cei ce se află angrenați în relații de durată, ajung la un moment dat să-și pună întrebarea: este, oare, aceasta, persoana alături de care sunt gata să-mi petrec tot restul vieții? Este, oare, femeia de lângă mine “Aceea”, pe care o căutam?
Oamenii de știință de pe întregul mapamond studiază demult complicatele legi ale relațiilor interumane si ale iubirii, în speță, și și-au petrecut mii de ore încercând să studieze compatibilitatea între parteneri și contribuția pe care ar trebui s-o aducă acestia în cadrul relației, pentru ca aceasta să dureze și să fie una fericită.
Site-ul publicației independent.co.uk a adunat laolaltă cele mai importante concluzii ale sudiilor în cauză. Astfel, a rezultat că, dacă o femeie întrunește aceste 14 criterii de mai jos, înseamnă că tu, ca bărbat, poți fi sigur că este alegerea perfectă pentru a vă petrece impreună tot restul vieții.
Este mai inteligentă decât tine
Atunci când îți cauți partener pentru viață, asigură-te că este unul inteligent – este concluzia agreată de toți cercetătorii. Lawrence Whalley, profesor emerit la University of Aberdeen a studiat ani în șir problematica demenței senile și a ajuns la concluzia ca o femeie inteligentă te va proteja de această boală. Iata sfatul lui: “Iată un lucru pe care nimeni nu-l spune niciodată băieților: dacă vor să trăiască o viață lungă, trebuie să se însoare cu o femeie deșteaptă.” Explicația e simplă : un partener inteligent nu încetează niciodată să fie o provocare pentru tine, ceea ce îti ține mereu în priză facultătile mentale!
2. E devotată
Fiecare din noi mai facem greșeli sau mai luăm decizii neinspirate. Este vital, deci, să ai alături pe cineva care să te repună pe linia de plutire și să-ți arate unde ai greșit! Toți bărbații țin să aibă alături o astfel de parteneră devotată, atunci când aleg pentru întreaga viață.
3. Are o atitudine pozitivă
Este iubita ta este genul de om care vede mereu jumătatea plină a paharului ? Ești tentat chiar să o acuzi de un optimism copilăresc? Dacă da, atunci se pare că ai găsit femeia visurilor tale! Asta și pentru că ar trebui să raționezi cam așa : persoanele pesimiste sunt toxice și dăunătoare într-o “cursă lungă”. Pentru că pesimismul este molipsitor. Este concluzia la care a ajuns cercetătoarea Elaine Hatfield. Pesimismul din interior tinde să accelereze bătăile inimii, să afecteze digestia și să diminueze puterea de concentrare.
4. Este dispusă să facă compromisuri
Viața nu este întotdeauna un pat căptușit cu trandafiri , există momente în care tu și partenerul tău ajungeți la divergențe. Este firesc și inevitabil. Iar relația nu va funcționa decât dacă ambii parteneri sunt dispuși să facă compromisuri. Psihologii de la UCLA au studiat comportamentul a 172 de cupluri, timp de 11 ani și au ajuns la o concluzie extrem de simplă : “ Relația merge bine dacă toate în jur merg bine. Dacă apar probleme, este de datoria partenerilor să le conștientizeze , să se sacrifice și să faca niște pași spre a le rezolva”. Psihologii susțin că, în cuplurile în care partenerii gândesc asa, relația durează mult și este una foarte fericită.
5. Ea râde și glumește
Cine nu-și dorește alături o persoană care să râdă și să glumească mai tot timpul? În anul 2006, un studiu facut de cercetătorii de la Westfield State University a arătat că a avea un partener nostim este mult mai important pt bărbati, decât pentru femei. Dacă ai găsit o astfel de parteneră, nu-i mai da drumul!
6. Este deschisă și comunicativă
A avea o parteneră care strălucește în public și care își face simțită prezența în cadrul unui colectiv, face viața mult mai ușoară. Un studiu făcut la University of Westminster sugerează ca oamenii care sunt deschiși și vorbăreți sunt mult mai atrăgători decât cei închiși în sine.
7. Te susține în obiectivele tale și și le urmărește și pe ale sale
De multă vreme, cercetătorii încearcă să demonstreze că bărbații preferă să se căsatorească cu femei inteligente. În cartea sa “ De ce bărbații destepți se însoară cu femei deștepte” , Christine C. Whelan demolează un mit, demonstrând că , potrivit statisticilor, femeile culte, educate și de succes nu se căsătoresc deloc într-o proporție mai mică decât celelalte, așa cum se spune. Scriitoarea reamintește avantajele acestei alegeri: o femeie puternică alături de tine te va motiva și pe tine si, mai ales, nu va fi dependentă de tine.
8. Are o relație bună cu părinții săi
Dacă vrei să vezi cum va fi partenerul tău peste 30 de ani, uită-te la părinții lui. Daca vrei să vezi cum vei fi tu însuti tratat, peste aceiași 30 de ani, uită-te la felul cum partenerul tău se poartă cu părinții săi. Cercetătorii de la University of Alberta au chestionat 2970 de subiecți si au stabilit o conexiune directă între legătura acestora cu părintii lor și evoluția, pe 10 ani, a dragostei din cadrul propiului cuplu.
9. Este un om bun
Știința spune că secretul unei relații longevive și fericite constă în bunătate și generozitate. Psihologul John Gottmann de la University of Washington și-a început acum 4 decenii studiul facut asupra unor cupluri căsătorite. A identificat două categorii : cupluri fericite și cupluri dezastruoase. Cele din urmă nu au rezistat mai mult de 6 ani. Celelalte, care rezistă și astăzi, au un numitor comun: caută mereu lucruri pe care să le aprecieze, pentru care să fie recunoscători, creindu-și o adevărată cultură a respectului si recunoștinței. “ – a declarat psihologul, într-un interviu pentru “The Atlaantic”.
10. Se comportă calm în timoul certurilor și te calmează și pe tine
Certurile sunt inevitabile într-o relație. Divergența de opinii nu reprezintă un semn al unei relații instabile. Important este cum te descurci cu aceste dispute, cum le depășești. Cercetătorii de la University of California Berkeley și Northwest University au analizat comportamentul a 80 de cupluri și au ajuns la concluzia că o relație durează cu atât mai mult cu cât femeia reușește să-și păstreze calmul în astfel de situații și îl transferă și asupra soțului său. Efectul, culmea!, nu este același dacă bărbatul este cel care se calmează primul.
11. Face nebunii, împreună cu tine
Ai o parteneră care nu strâmbă din nas, atunci când te distrezi? Sau, mai mult, care se distrează cot la cot cu tine? N-o lăsa să-ți scape!
Un studiu pe termen lung, întreprins de cercetătorii de la University of Michigan asulra a 4864 de cupluri căsătorite, a aratat că cele mai fericite cupluri erau cele care obișnuiau să…. bea cot la cot! Asta nu inseamnă că erau alcoolici. Ci că găseau lucuri draguțe, pe care le făceau împreună și le plăceau amândurora.
12. Are propria sa viață
A avea propriul spațiu și zona ta privată este mult mai important chiar decât o viață sexuală perfectă. Este rezultatul unor cercetări făcute de cei de la University of Michigan. “ Cand partenerii au proprii lor prieteni, propriul lor set de interese, cand se pot defini pe ei înșiși independent de cel de langă ei, ei vor fi mai putini plictisiți si mult mai fericiți în cadrul cuplului” , susține Terry Orbuch, autorul studiului, în cadrul unui interviu in publicația The Wall Street Journal.
13. Îți acceptă defectele
În foarte multe relații, unul din parteneri îl critică mereu pe celalalt. Că se îmbracă nepotrivit, ca face glume proaste, că vorbește prea tare etc.
Dacă ai găsit o femeie care te acceptă asa cum esti, consideră-te norocos!
14. Nu are resentimente
Dacă ai găsit o femeie care știe să-i ierte pe ceilalți, o vei avea alături până la adânci bătrâneți. Un studiu al cercetătorilor de la
Luther College, Duke University și Harvard Divinity School a arătat ca osamenii care știu să ierte necondiționat, trăiesc mult. Mai mult decat atât, iertarea reprezintă fundamentul unei relatii sănătoase. Vor exista situații în care, poate fără să vrei, iți vei răni partenerul și vei avea nevoie de iertarea lui.
În concluzie, dragi bărbați, dacă ati dat peste o femeie care întrunește toate aceste calitați, n-o lăsați sa vă scape! Viața voastra, alături de ea, va fi una perfectă!





Comentează