…Și eu am astfel de zile. Și cearșaful meu se trezește uneori cu nasul meu, infipt în el. Și cu fundul meu privind către tavan. Sau către plapumă, în zilele friguroase.
Nu mă ocolesc nici pe mine zilele în care pământul nu-mi mai pare rotund, ci colțuros, in care cerul nu se mai vede de nori, iar soarele pare a străluci mereu pe alte ulițe, decât a mea. În care oamenii din jur îmi par fiare, iar drumurile din fața mea, închise. În care zăvoare grele atârnă de toate porțile de care mă apropiu. În care mă uit în oglindă și mă întreb cine sunt, iar oglinda ridică din umeri. În care imi vine să zac și să nu mai știu nimic de mine. Și nici de voi. În care nici mireasma florilor nu mă mai urnește din încremenire, nici glasul copiilor mei si nici macar vorbele calde ale mamei . În care, din gândirea mea pozitivă, nu mai rămâne decât o dâră subțire, prelinsă în urma pașilor mei dezorientați..În care zâmbetul meu e de fațadă, iar veselia mea – o mască, în spatele căreia cu greu îmi înghesui lacrimile.
Și pe mine, da, mă năpădesc zile pe care le-aș vrea șterse din calendar. Zile care miros urât și arată hidos. Bânuite de neoameni și otrăvite de veninul lor. Zile în care binele pe care-l fac se ciocnește de ziduri, iar speranțele mele se prăbușesc în gropi adânci, fără scăpare. Astfel de zile mă cutreieră și pe mine….
…Dar, până la urmă, și zilele acestea, hidoasele, tot 24 de ore au. Le înfrunt cu smerenie, ca pe un rău necesar, căci ele mă ajută să mă bucur și mai mult de zilele frumoase, care vor veni în urma lor!
Comentează