Au trecut ceva săptămâni de la calătoria mea în Albania. Am vazut locuri, am cunoscut oameni. Am REVĂZUT oameni. Una dintre revederi m-a produs o mare bucurie.
… Cand ne-am reîntâlnit, nu stiam cum să-i spun : TU, ca la TVR, pe vremuri, sau EXCELENȚA VOASTRĂ, așa cum se cuvine să i te adresezi unui ambasador. Am început oficial, dar când i-am vazut privirea nemulțumită de alegerea mea, am revenit la adresarea colegială .
Octavian Șerban este un diplomat de carieră tare plăcut. Întâmplarea fericită face să ne fi cunoscut cu juma’ de secol în urmă, cand și-a facut ucenicia la TVR, la Redacția istorie ( ce mică e lumea!) . Se află la prima sa misiune de ambasador, la Tirana, dar are deja câteva țări la activ, unde a deținut diferite posturi diplomatice. Faptul că ne cunoaștem demult ajută la dialog. Acesta devine familiar și amestecă amintiri “din tinerețe” cu informații atât de necesare mie și prezentei cărți, despre dedesubturile nevăzute și neaflate încă de mine, despre țara în care Octavian Șerban activează deja de 3 ani. Un frumos interviu s-a nascut la înălțime, la etajul 18 al Sky Tower, la un suc. În transcrierea lui voi folosi, totuși, formula de politețe! 😄
Marina Almășan : – Începuturile noastre comune de jurnaliști – în oastea aceluiași Mihai Tatulici – mă îndeamnă să vă întreb : de ce “presă”?
Octavian Șerban : – Am început, ca și tine, cu entuziasm, în calitate de reporter al TVR, prin 1994. Eram student în anul al III lea a Facultății de Istorie și doream să și demonstrez tatei – o mărturisesc fără niciun fel de ascunziș – că pot câștiga niște bani pentru a sta o vară întreagă la Costinești. Am dat concurs la TVR. Da, iată că se poate! ……Îi mulțumesc și acum Renatei Tatomir, fiica regretatului Virgil Tatomir, colega mea de facultate, că mi-a arătat unde este Televiziunea – literalmente, nu știam să ajung la Televiziune! – și mi-a dat un sfat bun și util : “…- măi, vino să încerci ! Dacă nu îți place, nu ai nicio obligație !”
Marina Almășan : – Și atunci vin eu, în continuare, cu întrebarea : – …și de ce atunci nu “televiziune”, până la capăt? Sunt foarte puțini cei ce renunță de bunăvoie, la televiziune!
Octavian Șerban : – ….simplu ! Acela a fost timpul meu în presă. Nu am niciun regret, am doar o blândă nostalgie! Respect enorm această breaslă, știu cât de greu este să faci această profesie. Nu ascund faptul că ”trainingul” meu de jurnalist de televiziune m-a ajutat mult în cariera diplomatică. Foarte mult ! Chiar și pentru simplul fapt că aveam ”simțul cadrului” gata exersat ! Am plecat, din nou, spre necunoscut, atunci când mi-am schimbat profesia. Am descoperit că ”setul” de aptitudini pe care le deprinsesem în televiziune îmi folosește nespus de mult. Pur și simplu, eu ”știam” înaintea colegilor mei, pentru că aveam la dispoziție mecanismele care stau la baza construcției unui eveniment, a unei știri, a unui fapt.
Am vrut așadar să am un job pentru o vară……și am stat zece ani! Am descoperit o lume fabuloasă și niște oameni deosebiți, de la care am învățat enorm: Iosif Sava, Cornelia Rădulescu, Ioan Ionel, Radu Nicolau, operatorii (Radu Toater, nea Roco – Traian Rocșoreanu), regizorii, tehnicienii. Un univers în sine ! Televiziunea Română din anii 90 era un spațiu al creației, iar eu, venit dintr-un spațiu al libertății absolute – viața studențească – am putut crea și trăi, am putut respira. M-am format ca intelectual și ca om. Nu sunt vorbe mari ! Am învățat ce înseamnă responsabilitatea, puterea cuvântului și a imaginii, mai ales a imaginii, am învățat că, în efemerul vieții de zi cu zi, sunt lucruri care contează mai mult decât ne imaginăm noi.
Un alt jalon – uman și profesional – este Mihai Tatulici. În două cuvinte, omul acesta m-a învățat să cred în mine! Iar asta nu are preț! Cred că alte aprecieri ar fi de prisos….Iar dacă va citi această carte, sunt sigur că mă va ”urechea” pentru că scriu fraze prea lungi despre dumnealui. Mihai Tatulici este o instituție!
Marina Almășan : – mie îmi spuneți?!? Iată încă un element care ne leagă! Dar…să ieșim din televiziune, așa cum ați făcut și dumneavoastră, la un moment dat. Este , oare , diplomația ceea ce v-ați dorit de mic? Cum a variat, in timp, din copilărie, meseria pe care ați vrut s-o îmbrățișați?
Octavian Șerban : – Greu de spus! Diplomația nu este o ”meserie”, în opinia mea, este o vocație. Nu există o ”școală” care să elibereze o ”diplomă”. Un bun inginer poate fi diplomat? Desigur ! Un bun jurist ? Evident ! Un istoric ? Categoric, da ! Este un domeniu vast, în care toate cunoștințele acumulate (teoretice, de viață, succesele și eșecurile, deopotrivă) contribuie! Trebuie să conștientizezi un lucru esențial: că prin ceea ce faci, prin ceea ce spui, prin ceea ce susții, angajezi țara ta! Trebuie să ai un anume simț al datoriei care pune mai presus de tine, ca individ, interesul statului român.
….Uneori îmi acord timp și mă duc la arhiva ministerului de externe… Deh, meteahnă de istoric! Lucrări sau documente semnate de Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu, Titu Maiorescu – miniștri ai afacerilor externe de-a lungul timpului – demonstrează diplomatului de azi că ”interesul statului român” nu reprezintă o frază în vânt! Multe din evaluările acestor mari personalități sunt valabile și azi. Multe din liniile directoare sau principiile de politică externă susținute de aceștia sunt prezente și azi în activitatea noastră! Avem ”voci” cu o autoritate atât de mare în domeniile lor de activitate încât sunt citați în manualele de specialitate. Am avut, în trecut, zeci de asemenea oameni. Despre aceștia publicul ar trebui să sție mai multe: Vespasian Pella – fondatorul dreptului penal internațional, Grigore Gafencu – l-am citat anterior, unul din părinții fondatori ai conceptului Europei moderne pe care astăzi cu toții o considerăm un lucru normal, firesc, Raoul Bossy, Vasile Stoica – fruntaș ardelean care a militat pentru România Mare, ministru plenipotențiar al României în Albania, printre altele, fost secretar general al ministerului regal al afacerilor străine între 1939 și 1945 și care a murit în….. închisoare, ca deținut politic, în timpul regimului comunist! Și mulți alții! Revin la diplomații de astăzi. Sunt mândru, o mărturisesc fără ocolișuri, că aparțin acestui corp profesional de elită, sunt mândru de colegii mei! Am regăsit la MAE un spirit de corp și de echipă. Noi, ca diplomați, avem înscris în codul nostru ”genetic”, în felul de a ne comporta în spațiul public, discreția! Foarte rar auzi în spațiul public de numele unui diplomat care a contribuit la un succes de politică externă. Crede-mă, aceștia există! Și lucrează constant, zi de zi! Ridic acum pentru tine un colț din această ”perdea”: am colegi extraordinari, specialiști de talie internațională în domeniile lor de activitate. Dedicați, eficienți, loiali. …..Și atât de ”oameni”. Niște prieteni extraordinari, niște camarazi fără cusur! Diplomații români sunt, ca nivel de pregătire și expertiză, în elita mondială a acestei ”profesii”. Uitându-mă retrospectiv (am deja 52 de ani, îmi permit să privesc ”în urmă”) la cum era România (politic, economic etc.) la începutul anilor 90 și la cum ne prezentăm astăzi, cred că ar trebui să punem, discret, într-un mic parc bucureștean, un Monument al Diplomatului Necunoscut ….. Pentru că sute de diplomați români au lucrat pentru această realitate pe care publicul o consideră acum ”normală”: o României membră a NATO și UE, o Românie respectată și ascultată.
Marina Almășan : – Ce frumoasă pledoarie pentru profesia de “diplomat” și ce bucurie cred că le va face colegilor dumneavoastră, știuți si neștiuți, lectura acestor rânduri!…spuneți-mi, este Albania prima țară în care reprezentați România în calitate de Ambasador? Alegerea vă aparține? ați influențat-o cumva sau e din categoria “sarcinile nu se discută, se execută”?
Octavian Șerban: – Albania este, într-adevăr, prima țară în care reprezint România în calitate de ambasador. Nu pot spune că am ales, dar nici nu pot spune că mi-a fost impus! Pentru un diplomat de carieră, desemnarea în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar este încununarea unei munci, treapta profesională supremă. Nu trebuie privită desemnarea ca un ”premiu”. În orice caz, eu nu o privesc așa. Este, până la urmă, o poziție care vine, dincolo de formulele protocolare de care un ambasador se folosește în activitatea sa, împreună cu o enormă responsabilitate. Deci, ca să răspund, este o sarcină onorantă care se execută, nu se discută!
Marina Almășan : – Pentru mine personal, deși sunt jurnalist ca și dvs, deci teoretic “bine informat”, Albania a reprezentat, până la deunazi cand am vizitat-o prima oară, un mare semn de întrebare. Deși se află la doar o oră de zbor de noi, spre marea mea rușine nu stiam decât că Tirana e capitala sa, că au avut parte albanezii de un dictator mai ceva decât Ceaușescu , că pe vremuri de aici venea, spre Romania celebrul cognac Skanderbeg și…cam atât! Acum, după “3” ani de mandat, ce prezentare i-ați face țării, la rugămintea unui “novice” în ale Albaniei?
Octavian Șerban : – Albania este un spațiu dinamic, poate mult prea dinamic pentru gustul unora, greu de înțeles dacă nu îl respiri prin toți porii. Se spune că toți ambasadorii care vin în Albania încep prin a fi circumspecți și sfârșesc prin a se îndrăgosti de locuri și oameni.
Un popor foarte dinamic, cu o înțelepciune aparte, fapt care spune multe despre profilul moral al albanezilor. Iată câteva cugetări populare:
Apără-ți patria așa cum vulturul își apără cuibul!
Cine bea pe datorie, se îmbată de două ori!
Lenea este mama obiceiurilor proaste!
Dacă o sută de oameni îl numesc pe un înțelept nebun, acesta rămâne tot înțelept!
Lemnul se usucă, piatra crapă, însă omul rabdă!
Marina Almășan : – Ce frumoasă selecție! Vă mulțumesc, chiar vroiam să dau o “căutare” in acest sens, pentru cartea mea! Întrebare : este, oare, Albania atât de asemănătoare cu România, cum se zice? Ce ne unește, ce ne deosebește?
Octavian Șerban : – Sunt, într-adevăr, mii de fire care ne leagă. Ca istoric, pot spune că românii și albanezii au o bogată istorie comună. În iureșul istoriei zbuciumate a regiunii noastre, deseori albanezii și-au găsit refugiul în spațiul românesc. ”Proiectul de țară” al Albaniei independente de la sfârșitul secolului al XIX lea și începutul secolului al XX lea este legat indisolubil de România și de sprijinul statului român acordat patrioților albanezi. Independența Albaniei a fost gândită și proclamată la Hotelul Continental din București, în anul 1912, imnul Albaniei este ”Pe-al nostru steag e scris Unire” al lui Ciprian Porumbescu. Mii de specialiști albanezi s-au format în școlile și universitățile românești. Școala românească este un element de distincție în Albania, chiar și astăzi, un absolvent de studii superioare în România este privit cu considerație și respect. ”Amprenta” României în Albania este foarte mare din acest punct de vedere. Așadar, nu doar cognacul Skandenberg și tigările DS pe care le aveam în magazine în timpul lui Ceaușescu sunt lucrurile care ne leagă….. Și mai sunt, evident, aromânii. Frații noștri aromâni, vorbitori ai unui dialect al limbii române, creatori, alături de albanezi, ai statului modern numit Albania. Pentru aceștia statul român are politici distincte, de sprijinire a păstrării identității lor culturale și etnice, de cultivare a legăturilor cu România, politici care nu s-au schimbat, în liniile lor fundamentale, din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, de la crearea ministerului român de externe. Încă un motiv să fiu mândru de instituția în care îmi desfășor activitatea! Anual, între 50 și 100 de studenți aromâni vin la studii în țara noastră. Îi regăsim peste tot, în afaceri, în universități, în viața economică, în administrație. Ei aduc nu doar o diplomă din țara noastră, ei importă un model. România este purtată, astfel, în mii de suflete. Și asta contează enorm pentru activitatea unui diplomat.
Marina Almășan : – Personal, ce loc din Albania v-a plăcut cel mai mult și de ce?
Octavian Șerban : – Parcul Național Butrint, in sudul Albaniei. Un loc magic, cu o istorie vie și o natură deosebită. Pentru cititorul român, obișnuit cu această plantă doar în ….mâncare, pot spune că am văzut o pădure de dafini la Butrint. Un loc fabulos și magic prin încărcătura sa.
Apoi Korcea, cu tot ce însemnă acest loc pentru istoria Albaniei și pentru aromânii din Albania.
Litoralul…..Dar poate cel mai frumos ”loc” este felul de a fi al oamenilor: deschiși, calzi, generoși.
Nu există o singură Albanie, sunt sute de Albanii, sunt nenumărate fapte de viață care te fac să te bucuri că ești aici.
Marina Almășan : – Numiți o dorință a dvs, în ceea ce privește lucrurile de care vreți sa se lege numele dvs, dupa încheierea mandatului.
Octavian Șerban : – Iată cateva elemente concrete : Un loc nou – o ambasada modernă și reprezentativă. Un nou simbol al prezenței României. Un fel anume de a face relații externe, direct, eficient, lipsit de complexe și prejudecăți. Este, dacă vrei, amprenta generației mele de ambasadori. Identificăm soluții, nu doar consemnăm probleme! România și Albania sunt mult mai aproape și grație eforturilor întreprinse de mine și de echipa ambasadei. Subliniez cuvântul ”echipă”, pentru că eu cred cu tărie că doar munca în echipă poate avea rezultate durabile. Avem curse directe de avion între București și Tirana, aproape tot timpul zburând la capacitate maximă. Aș zice că România și Albania sunt mult mai aproape una de cealaltă în acest moment, dincolo de relațiile politice și diplomatice formale, dincolo de faptul că suntem două state aliate și partenere.
Marina Almășan : – Ce bucurie să aud acest lucru și cât de mult îmi doresc ca și prezenta carte să devină un instrument de apropiere a celor două țări. O să mă întorc puțin acum la “începuturile” dvs și o să vă cer un lucru poate neașteptat : să formulați dvs fraza de final, pentru un reportaj despre Albania, pe care l-ați fi făcut, dacă încă am fi fost colegi!
Octavian Șerban : – Ce au albanezii?Acea bucurie de a trăi fiecare moment, grija pentru familie, respectul pentru seniori. Și, mai presus de toate, ”foamea” aceea pentru succes, pentru reușită. Optimismul structural. ”Foame” care a caracterizat și generația noastră, Marina, a celor care am ”deschis” ochii în lume, după 1989.
Marina Almășan : – Mulțumesc tare mult pentru acest interviu!
Comentează