Bombănelile Marinei Editoriale

Obsesia că vei fi furat

 

Așteptam, la o discretă coadă la Bancomat. Am prins cozile lui Ceaușescu, așa că 3 oameni în fața mea reprezintă “parfum”, față de șirurile interminabil în care mă includeam pe vremuri,  dacă mi se făcea poftă de telemea sau de sandale din import. …Nu mă grăbeam nicăieri și, pentru că mobilul aproape că mi se descărcase, a trebuit să uit de el și să găsesc alte îndeletniciri pentru a-mi omorâ timpul de așteptare. Drept care… am trecut la analiza oamenilor din fața mea. Trec peste detaliile fizice, am să mă focusez pe un anume gest, pe care l-am descoperit, amuzată, la fiecare din cei trei : odată  ajunși în fața “ cornului abundenței”, fiecare s-a comportat absolut identic : au băgat cardul, au accesat tastele pentru a scăpa de toate comenzile acelea care-ți intârzie intrarea în posesia banilor, după care, ajunși la îndemnul : “PIN și  tasta verde”, fiecare devenea neliniștit :  se uitau disperați în stânga și-n dreapta, dar mai cu seamă inapoi, peste umăr, își impingeau abdomenul în aparat, de parcă ar fi vrut să intre cu totul în el sau măcar să-i facă confidențe. Se auzeau piuiturile de rigoare, după care clientii își selectau suma.  Mașinăria o scuipa, ascultatoare, după care fiecare o ridica  precipitat din lăcasul aferent. Făceau cu toții, din nou,  ochii roată, de parcă erau bani furați și îi strecurau pe furiș prin buzunare sau poșete. Se retrăgeau apoi grăbiți, continuând să se uite de jur împrejur, vrând parcă să se liniștesască că nu sunt urmăriți… Am zâmbit și m-am concentrat o clipă, să vad dacă nu cumva, în mod inconștient, si eu procedez la fel. Mărturisesc că, atunci când mi-am tastat PIN-ul, am simțit cum mă indes și eu, involuntar, în aparat. Abia apoi am observat că, odată cu mine, coada se sfârșise : îndărătul meu nu mai era nimeni!

    Obsesia că vom fi furați și, mai mult, că ceva rău urmează să ni se întâmple, a început să facă parte din viața noastră. În autobuzele aglomerate femeile își strâng disperate poșetele la piept, la evenimentele în aer liber, cu lume multă și gălăgie mare, fetele își poartă rucsăcelele în față  ca pe niște marsupii. La parterul blocurilor, geamurile continuă să etaleze zăbrelele moștenite din Epoca Ceaușescu, deși numărul tâlharilor de atunci era nesemnificativ, în raport cu cel de astăzi. Nu mai poți trece de ușa niciunui bloc, dacă nu știi codul de interfon. Ferească sfântul să-și uite plodul tău ceva în bancă, la școală : rare sunt cazurile “soluționate” favorabil. Îndrăgostiții evită plimbările romantice sub clar de lună, prin parcurile pustii, căci riscă să ramână și fără portofel și , Doamne ferește, si fără iubite! Prin trenurile țării călătorii fac orice, numai să rămână treji. Un somn poate fi fatal și te poate aduce la destinație doar cu ce ai pe tine.

     …..Pe vremea mea, circula o vorbă : “Ochii căprui,  fură inima oricui” . Ajunsesem să mă jenez, copil fiind, că am ochii căprui și că aș putea fi suspectată de furt, fie el și de inimi! Astăzi poți avea orice fel de ochi, inclusiv de sticlă : vei putea fura pe rupte, și nu numai inimi. 

De furat, se fură cam orice : bani, obiecte personale, identități, idei, formate de emisiuni (credeți-mă,  știu ce spun!), se fură nevestele altora, bogății naturale, voturi. Până și căciula ne-o furăm nouă înșine.

     Din toate aceste motive, amestecate cu o mulțime de altele, personale, somnul meu a devenit foarte frământat, în ultima vreme. Și, de multe ori,  noaptea, când mă tot trezesc, chinuită de varii insomnii, mă surprind de fiecare dată strângându-mi cu putere perna la piept. Instinctiv. Probabil, în subconștientul meu, mă tem să nu mi-o fure vreunul din personajele acelea odioase, care-mi populează coșmarurile. Și care vin peste mine tot din viața de zi cu zi!

Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA :GENERA

 

Publicitate