banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Obsesia că vei fi furat

 

Așteptam, la o discretă coadă la Bancomat. Am prins cozile lui Ceaușescu, așa că 3 oameni în fața mea reprezintă “parfum”, față de șirul interminabil în care mă includeam pe vremuri,  dacă mi se făcea poftă de telemea sau de sandale din import. …Nu mă grăbeam nicăieri și, pentru că mobilul aproape că mi se descărcase, a trebuit să uit de el și să găsesc alte îndeletniciri pentru a-mi omorâ timpul de așteptare. Drept care… am trecut la analizat oamenii din fața mea. Trec peste detaliile fizice, am să mă opresc la un anume gest, devenit un soi de “numitor comun” al celor trei. Odată ajunși în fața aparatului cu bani, fiecare s-a comportat absolut identic : a băgat cardul, a accesat tastele pentru a scăpa de toate comenzile acelea care-ți intârzie intrarea în posesia banilor, după care, ajuns la îndemnul : “PIN și apoi tasta verde”, fiecare devenea neliniștit :  se uita în stânga și-n dreapta, obligatoriu înapoi, își impingea abdomenul în aparat, de parcă ar fi vrut să intre cu totul în el sau măcar să-i facă confidențe. Se auzeau piuiturile de rigoare, după care clientii își selectau suma.  Mașinăria o scuipa, ascultatoare, după care fiecare o ridica  precipitat din lăcasul aferent. Făceau cu toții, din nou,  ochii roată, de parcă erau bani furați și îi strecurau pe furiș prin buzunare sau poșete. Se retrăgeau apoi grăbiți, continuând să se uite de jur împrejur, vrând parcă să se liniștesască că nu sunt urmăriți… Am zâmbit și m-am concentrat o clipă, să vad dacă nu cumva, în mod inconștient, si eu procedez la fel. Mărturisesc că, atunci când mi-am tastat PIN-ul, am simțit cum mă indes și eu, involuntar, în aparat. Abia apoi am observat că, odată cu mine, coada se sfârșise : îndărătul meu nu mai era nimeni!

    Obsesia că vom fi furați și, mai mult, că ceva rău urmează să ni se întâmple, a început să facă parte din viața noastră. În autobuzele aglomerate femeile își strâng disperate poșetele la piept, la evenimentele în aer liber, cu lume multă și gălăgie mare, fetele își poartă rucsăcelele în față  ca pe niște marsupii. La parterul blocurilor, geamurile continuă să etaleze zăbrelele moștenite din Epoca Ceaușescu, deși numărul tâlharilor de atunci era aproape nesemnificativ, în raport cu cel de astăzi. Nu mai poți trece de ușa niciunui bloc, dacă nu știi codul de interfon. Ferească sfântul să-și uite plodul tău ceva în bancă, la școală : rare sunt cazurile “soluționate” favorabil. Îndrăgostiții evită plimbările romantice sub clar de lună, prin parcurile pustii, căci riscă să ramână și fără portofel și , Doamne ferește, si fără iubite! Prin trenurile țării călătorii fac orice, numai să rămână treji. Un somn poate fi fatal și te poate aduce la destinație doar cu ce ai pe tine.

     …..Pe vremea mea, circula o vorbă : “Ochii căprui,  fură inima oricui” . Ajunsesem să mă jenez, copil fiind, că am ochii căprui și că aș putea fi suspectată de furt, fie el și de inimi! Astăzi poți avea orice fel de ochi, inclusiv de sticlă : vei putea fura pe rupte, și nu numai inimi. 

De furat, se fură cam orice : bani, obiecte personale, identități, idei, formate de emisiuni ( știu ce spun!), se fură nevestele altora, bogății naturale și – ați văzut evenimentele recente – se fură copios copii și adolescenți.  

     Din toate aceste motive, amestecate cu o mulțime de altele, personale, somnul meu a devenit foarte frământat, în ultima vreme. Și, de multe ori,  noaptea, când mă tot trezesc, chinuită de insomnii, mă surprind de fiecare dată strângându-mi cu putere perna la piept. Instinctiv. Probabil, în subconștientul meu, mă tem să nu mi-o fure vreunul din personajele acelea odioase,  care-mi populează coșmarurile. Și care tot din viața de zi cu zi vin! 

Rubrică oferită de :

Femei de 10 pe Facebook