banner marshal garden
Bărbați de 10

Ion Antonescu – călător în Împărăția femeilor frumoase

Dacă este să facem un top al celor mai râvniți burlaci ai „României serioase” – evităm deci zona „pițiponcilor” – Ion Antonescu ocupă, cu siguranță, un loc de frunte. Bine, el va spune că este „burlac” doar în aparență și că în realitate nu e niciodată singur! Și chiar așa și este – căci alături de Ion Antonescu s-a aflat întotdeauna câte o femeie specială, niciuna însă, cu excepția celor două soții de demult, nu a reușit să-l determine să-i ofere numele său. Și asta pentru că Ion Antonescu e un om pretențios. Al naibii de pretențios! A fost toată viața un perfecționist și a început cu sine însuși, cu tot ceea ce a făcut : ca om de afaceri, lucrător în turism, ministru al culturii la un moment dat, OM- totdeauna. Cazați-vă, măcar pentru o zi, la MARSHAL GARDEN – hotelul său de suflet – și veți vedea ce înseamnă o culme a profesionalismului, veți înțelege sensul acelor versuri ” Vrem o țară/ ca afară!”… Lumea l-a răsfățat cu apelativul „mareșalul turismului imageromânesc”, și nu numai pornind de la denumirea companiei sale – una de top, în domeniul său – dar și pentru alura sa de mareșal, de conducător de oști, de om care are darul de a-și călăuzi semenii spre Victorie, spre Bine. Iar Binele nu-i la tot pasul, în zilele noastre, de aceea Ion Antonescu nu e chiar mulțumit de ceea ce vede în jur, însă astăzi nu vom vorbi nici despre nostalgiile sale, nici despre felul în care ar putea schimba lumea, dacă cineva i-ar da-o pe mână. Transferând – cel puțin simbolic – compania pe numele fiului său, Ion a decis să se dedice, în sfârșit, numai sufletului său : citește enorm, face sport, colindă lumea, își conduce, din umbră, „imperiul” și…scanează necontenit, cu mintea și cu sufletul, femeile frumoase ce-i dau târcoale. Am trecut și noi pe-acolo – la noi, Femeile de 10, mă refer!?- și ne-am bucurat să găsim un Ion Antonescu deschis și receptiv chiar și la un alt gen de dialog : nu despre turism, nu despre afaceri, nu despre politică, ci despre ..femei!

Marina Almășan : – Sunteți un bărbat cu mare succes la femei…
Ion Antonescu – mă întrerupe: – Am succes, dar nu la cele care-mi plac mie!
M.A.: – Dar..ce femei vă plac dumneavoastră?
I.A.( râzând): – Doctorul meu mi-a recomandat femei care pot să aibă și 100 de ani, dar să arate precum cele de la „Victoria’s secret”.
M.A. : – Nuanțați..
I.A. : – Adică femei frumoase, cu forme adevărate, care să te lase fără suflare!..
imageM.A.: – Dar nu sunt greu de „gestionat” astfel de femei? Există un proverb care spune că mai ușor păzești o turma de iepuri, decât o femeie frumoasă…
I.A. : – E o teorie greșită! De fapt, femeile frumoase înșeală mai greu, pentru că au în fața lor multe alternative, devin mai pretențioase, nu se aruncă în brațele primului venit. Pe când cele urâte, la care nu se uită nimeni, cum le face unul ochi dulci, imediat îi cad în plasă, să nu piardă ocazia!
M.A.: – Să mai rămânem în sfera acestei clasificări. Sunteți de acord cu încadrarea femeilor frumoase în categoria celor proaste și invers?
I.A. : – Nimic mai fals! Nici cele frumoase nu sunt automat proaste, așa cum nici urâțenia nu le face automat deștepte pe celelalte! Există destule excepții și de o parte și de alta.
M.A.: – Lăsând modestia la o parte, haideți să încercăm totuși o radiografie a lipiciului pe care-l aveți la sexul frumos ( pe cel urât îl eliminăm din capul locului!)
I.A. : – Cred că motivul principal îl reprezintă timiditatea.
M.A.: – Dumneavoastră, timid?!?!?image
I.A.: – Da, chiar dacă pare ușor de necrezut! Pe cât sunt de dur în afaceri – și partenerii mei știu bine acest lucru – pe atât de timid devin, atunci când mă aflu față-n față cu o femeie frumoasă. Apoi, ceea ce am observat că le place Lor la mine, este faptul că , într-o relație cu o femeie, nu sunt și nu am fost niciodată egoist, ci dimpotrivă. Poate nu o să mă credeți, dar sunt într-atât de ” generos”, încât mă interesează în primul rând satisfacția ei și abia apoi a mea. Am să vă dau și un exemplu : am fost căsătorit de două ori și ambele foste soții au dorit să-mi poarte în continuare numele – deci..n-am fost chiar atât de rău, nu?! Și mai e ceva : eu nu am părăsit niciodată. Din acest motiv, am rămas în relații foarte bune cu toate femeile Trecutului meu.
M.A.: – Mda..Numai calități. Și chiar niciun defect notabil?
I.A.: – Sunt perfecționist. Acesta e cel mai mare defect. Sunt foarte corect, sunt punctual, intru în conflict cu proștii, leneșii, mincinoșii, hoții.
M.A.: – Și ce fel de femeie i s-ar asorta unui astfel de bărbat? Bun, am înțeles că foarte frumoasă. Și, în rest?
I.A.: – Da, vreau lângă mine o femeie obligatoriu frumoasă, apoi o bună gospodină și neapărat inteligentă, cu care să poți discuta despre orice.
M.A.: – Nu sunt chiar pe toate drumurile aceste femei…Dar..vă doresc succes!
M-aș întoarce la un aspect pe care l-ati atins ceva mai devreme : de ce credeți că înșeală femeile?
I.A.: – După părerea mea, 50 la sută din relații eșuează din cauza lipsei imagede sex. Un al doilea motiv care le trimite pe femei în brațele altor bărbați este cel financiar. Ghinionul nostru, al bărbaților, este că femeile, atunci când văd că alții AU, devin tentate să meargă la aceștia. Aș continua , spunând că, atunci când alegi, nu e bine să iei o fată mare. Există un mare risc ca, la un moment dat, aceasta să devină..”curioasă”! Un alt motiv pentru care înșeală femeile este dorința de răzbunare. Iar în final, aș numi, ca ultim motiv, plictiseala. Dacă au prea mult timp liber și nu au o ocupație care să le capaciteze energiile, încep să-și facă de cap!
M.A. : – Dar bărbații?
I.A. : – Noi înșelăm doar din două motive : a) noutatea b) răzbunarea. Foarte puțini bărbați înșeală pentru bani. Și dacă tot vorbim de relația în cuplu, aș observa cât de importantă este chimia dintre cei doi parteneri. Dumnezeu a fost tare nedrept cu noi bărbații : la noi se „vede” imediat dacă ne place o femeie sau nu, pe când femeia poate mima foarte bine acest lucru, poate juca teatru.
M.A.: – Se înșeală mult, în zilele noastre, nu-i așa?
I.A. : – ..Dacă ar fi să mă poziționez in istorie, aș alege perioada bunicilor mei. Pe atunci doar 5 la sută din căsnicii sfârșeau prin divorțuri. În vremea părinților – procentul a crescit la 25. În perioada mea, jumătate din cei căsătoriți divorțează, iar în ceea ce privește tineretul de azi, rata divorțurilor a crescut la 70-80 la sută. Eu mă declar un familist sută la sută, deși nu pot să mint și să spun că am fost ușă de biserică!
M.A.: – Familist convins?!? Păi și atunci cum de sunteți de atâta image
vreme singur?
I.A.: – Nu sunt, de fapt, niciodată singur. Cu ultima mea prietenă, care era cu 27 de ani mai mică decât mine, am stat 9 ani.
M.A.: – Și….?
I.A. : – Nu s-a înțeles cu băiatul meu ( Marius are 35 de ani, are 2 copii și conduce afacerile tatălui său – n.a.) . Nu am putut trece peste asta. Am credința că cea mai mare dragoste pe pământ nu este cea dintre un bărbat și o femeie, ci între părinte și copil. În cazul meu, dacă cei doi se înțelegeau, eram deja demult însurat, ba aveam și un copil!
M.A.- De fapt, ce ține împreună un bărbat și o femeie?
I.A. : – Comunicarea. Cei doi trebuie să știe să comunice. Chiar și lucrurile mai puțin plăcute. Dacă le țin înlăuntrul lor, lucrurile acestea încep să-i macine și relația se deteriorează. Apoi este foarte important să ții mereu cont de plăcerile celuilalt. Să-l surprinzi mereu cu ceva care știi că-i place : flori, mici gesturi de iubire, nu neapărat cadouri costisitoare. Și, în final, mă reîntorc la viața sexuală. Mi se pare, poate, cel mai important liant între un bărbat și o femeie.
M.A. : – Unde greșesc femeile?
I.A. : – Atunci când gândesc așa, după măritiș : ” Gata, acum e al meu, nu mi-l mai ia nimeni!”. Total greșit! Femeia trebuie să caute să-și surprindă mereu bărbatul! Imi amintesc de bancul acela cu tatăl care-i explică fiului său diferența dintre excitare și enervare, dând exemplul nevestei sale, care cu 20 de ani în urmă îl excita, iar acum îl enervează! Le mai vând un pont femeilor : cele istețe ar trebui să-și lase bărbatul să se ducă și cu alte femei…Altfel, apare tentația fructului oprit..
M.A.: – Aveți o experiență de viață care ar naște un munte de cărți. Și totuși revin : sunteți singur..
I.A.: – Nicidecum! Am cel puțin două femei, în prezent : una îmi spală și îmi calcă, alta îmi face masaj!.. Surorile mele mă tot îmboldesc să-mi iau una de vârsta mea și să mă liniștesc. De ce aș face acest lucru? Adică…să plătesc de două ori : să cheltuiesc și cu nevasta și să plătesc, în paralel, și una de douăzeci de ani?!? Adevărul este că sunt adeptul proverbului ” Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, așa ca nu caut, aștept. Așa am procedat și în afaceri. ȘI exact așa am obținut succesul.
M.A.: – Sunteți un om bogat?
I.A.: – Da, din toate punctele de vedere : am un băiat extraordinar, doi nepoți frumoși, am bani pentru încă o generație, și, în plus, am prins , spre fericirea mea, cea mai lungă perioadă de pace ( nu știu dacă fiul meu și nepoții vor avea parte de acest noroc!).
M.A. – Înseamnă că nu vă mai doriți nimic! Sau?..
I.A. : – vreau să fiu sănătos – e groaznic să fii bogat și bolnav! – și să am o familie fericită.
M.A.: – …și?…
I.A. : – și…când s-o-ntâmpla, s-o-ntâmpla! ?

3 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Femei de 10 pe Facebook