Diverse

În fața Coronavirusului toți suntem egali – Ep.22

Sunt de 1o cu toții, ne sunt dragi și ne-au fost invitați în emisiuni, ani la rând. Acum, coronavirusul ne-a adus pe noi la acelasi numitor și descoperim la ei lucruri firești, ale omului de rând. Căci în spatele celebrității se ascunde mereu un om obișnuit, care are fricile lui, bucuriile și tristețile sale, speranțele care-l împing înainte.
Nu-i așa că v-ați regăsit, în protagonistii acestui serial? Lucrul acesta vi-i va apropia și mai mult pe cei pe care și așa îi îndrăgiți. Așadar, o nouă serie de femei de 10 si bărbați de 10 vi se destăinuie, povestind cum arată viața lor, acum, în vreme de coronvirus..

DANIELA GORFY ( solistă) : Cum mi s-a schimbat viața? Păi…ma trezesc tot la 6 -7 . Si incerc sa-mi fac un program . Până acum am facut curățenie generala am sortat jucari, haine,veselă..am gătit ( mai mult George!) si sincer… nu e bine că… e in pericol silueta! 🤣🤣🤣 Apoi facem lecții cu Maria, ne jucam, … sincer, până acum rezistăm, inca nu ne-am plictisit . Azi cand am aflat că s-a prelungit cu încă o lună starea de urgență…..recunosc că am plâns un pic, dar am zis ca trebuie sa fiu puternică, să privesc partea bună a situației mele: adica suntem sănătoși, avem ce să mâncăm, avem unde să locuim, si am ceva la care tin cel mai mult: familia ( MARIA, george si mimi-pisicuta noastră). Nu e ușor, dar trecem și peste asta. Nu pot da sfaturi dar ….aveti grijă de voi si să respectăm regulile impuse de starea de urgență.

OCTAVIAN URSULESCU (prezentator) : Fac “gimnastică în grădină”. Acum să nu vă închipuiți că dacă vă uitați peste gard în curtea mea (nici nu e nevoie, s-au dat de la primărie aprobări ciudate, de s-au construit în jurul căsuțelor noastre, într-un cartier liniștit, tot felul de blocuri, așa că adio intimitate și…nudism!) mă veți vedea făcînd de zor flotări, genuflexiuni și exerciții de yoga! Deie Domnul ca toți cei care postează tot felul de imagini, despre cum fac ei gimnastică în casă, să spună adevărul..Zilele trecute am însămînțat în diverse locuri din grădină, dar și pe alee, ca în fiecare an, floarea soarelui (noroc că mi-a adus niște saci cu pămînt de flori bunul meu prieten, încă din facultate, Doru Chiriacescu, el aleargă tot timpul cu serviciul), cîteva dalii și cale pitice. Raportez situația la zi: s-au trecut zambilele și brîndușele, sînt înflorite narcisele și 5 lalele, încep să se deschidă lăcrămioarele. Am mulți trandafiri foate frumoși (inclusiv agățători), trandafiri chinezești (unii le spun japonezi), iasomie, hortensii (care nu-mi plac deloc!), caprifoi (mîna Maicii Domnului) și tot felul de floricele de primăvară, de la ghiocei, lăscuțe, toporași, brebenei, violete sălbatice la untișor și păpădie. Curtea e mică, dar le-am permis să crească unde vor ele, printre dale și cărămizi, e o democrație a naturii, sînt ecologist! Mă lupt și cu dușmani, să nu credeți că totul e roz, asemeni florilor de măr: numeroasele pisici din vecini, fericite că-și pot face nevoile într-o curte… celebră (asta n-ar fi nimic, dar la sfîrșit, după cum se știe, scurmă cu labele din spate și rup totul) și melcii, cu sau fără casă, extrem de feroci. Contra lor pun niște bobițe albastre, se găsesc la magazin, dar visul meu ar fi să am un arici, animal pe care-l ador; de știe cineva de unde pot procura unul, aștept un semn!
Asta e treaba cu grădina, în care fac mișcare zilnic 2-3 ore, mai stau la masă, citesc, mănînc sub prunul în floare (am înghițit cîteva petale, dar sînt bio!), stropesc, folosesc arsenalul meu specializat de unelte, de la foarfece la fierăstrău, plantez. Dar, asta e, mare parte din timp mi l-am petrecut totuși pînă acum în casă, cu niște reușite extraordinare. Mi-am făcut ordine în colecția de afișe și articole (am descoperit niște chestii formidabile, cum ar fi primul meu articol din ”Scînteia tineretului” sau o poză dintr-o revistă de sport în care apar cu echipa mea, campioană de baschet a Capitalei!), în dulapuri, în albumele foto și mai ales scriu. Revista ”Actualitatea Muzicală”, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, trebuie să apară, merge înainte, așa că o dată pe săptămînă cel puțin merg la serviciu, la Palatul Cantacuzino (aristocrat, ce mai!), pe Calea Victoriei. Gata, fug în curte, să fugăresc două pisici, le-am văzut pe geam desfătîndu-se în pămîntul meu de flori! Și uita-așa fac mișcare…

MIRCEA VINTILĂ (folkist) : Stau cuminte acasă. Asta e, respect tot ceea ce ni se spune. Nu ies decât ca să mă aprovizionez, dar și atunci bine protejat. În rest, stau acasă. Nu mă plictisesc : mă uit la texte, schimb corzi la chitară, șterg chitările de praf și repet cântece pe care nu le-am mai cântat de-o viață, de când m-am lansat. Spre exemplu (fredonează): “La fereastra spre livadă/ Din copite murgul bate..”..Mai și gătesc, nu lucruri sofisticate : fripturi, omlete cu nebunii, cu brânzică, cu cașcaval, cu salam de Sibiu, sau fac spaghete bolognese, care-mi plac la nebunie. Am și un sos special pentru spaghete, așa că nu mor de foame! Cel mai tare îmi lipsesc turneele. Trebuia să am la Bulandra un soectcol de ziua mea și, spre bucuria mea, am reușit să-l amân pentru septembrie. N-am mai urcat pe scenă de când s-a declarat starea de urgență. Și sunt înebunit! Eu, la 8 dimineața , eram mereu gata de drum, plecam spre diferite localitați unde aveam concert. Acum imi găsesc cu greu locul…Mă mai uit la televizor; mă uit și la Știri, dar mai mult mă uit la documentare, pe Netflix. Îmi plac cele despre viața unor mari artiști ai lumii, din folk și din rock. Vorbesc și la telefon, mă sună o mulțime de lume să vadă ce mai fac. Abia aștept să ieșim din starea asta și să mai facem o emisiune frumoasă, așa cum făceam pe vremuri.

OANA GEORGESCU ( jurnalist) : Acum avem vreme să ne observăm și, da, în general, avem mai mult timp unii de alții. Blanche , pisica mea, adoră să calce pe tastatura laptop-ului (noroc că salvez imediat tot ce scriu atunci când îi văd intenția ..), apoi se culcă pe hârtii, reviste, pe tot ce foșnește și găsește. Și doarme, tot doarmeeee…În timp ce eu butoneeeez, scriuuuu, lucreeeez și tooooot lucrez. Pentru că eu am mereu ceva de lucru (un prieten mi-a spus – Ei, lasă, tu și dacă nu ai de lucuru, tot îți faci!), așa, la fel ca-n vremurile bune. Sincer, singura diferență de din’nainte de ”coronavirus” este că ies mai rar din casă și că dorm ceva mai mult dimineața și se explică: de multe ori scriu până noaptea târziu. Tot ca-n vremurile bune, pentru că noaptea mi-am scris eu toate cărțile.
Mărturisesc că a fost și pentru mine o mare provocare să mă adaptez ”on-line”-ului la foc continuu, pentru că lucrez la două instituții care trebuie să aibă o activitate permanentă și să comunice zilnic la toate nivelurile și a căror notorietate obligă să fie prezente în prim-plan și viețile tuturor. Și nu exagerez deloc! Este vorba despre Teatrul de Revistă ”Consatntin Tănase” și despre Centrul pentru Seniori al Municipiului București. Vizitați-le paginile de FB și vă veți convinge!
În rest, scriu articole pentru revistele ”Actualitatea Muzicală” a UCMR și ”Seniori de București” a #CSMB, în fiecare week-end, de la ora 18:00 (și înainte) sunt pe fază cu transmisiile spectacolelor online de la Teatrul Tănase, coordonez în fiecare marți și joi de la ora 14:00 filmările live, on line, cu emisiuni de informare medicală destinate seniorilor pe FB CSMB, lucrez la câteva proiecte editoriale (cărți, adică) cu regretul de a nu fi apucat să lansez împreună cu Iuliana Marciuc volumul II al cărții ”Destine ca-n filme” programată pentru martie, dar… Da, îmi permit să mai văd câte un film seara, pe Netflix (”înainte” nici nu apucam să mai merg la cinema) și să reîncep programul sportiv pe care îl cam abandonasem (tot) din lipsă de timp, gândinu-mă că a trecut un an fără să fi participat – spre rușinea mea, la vreo competiție sportivă. Așa că, o fi bine, o fi rău? Depinde….
În concluzie, eu cred că și #stândacasă nu trebuie să stai degeaba! Cel puțin, nu e genul meu!

FLORIN MIHOC ( realizator TV) : #Stauacasă și mă simt cu adevărat părinte. Mă joc, ascult și râd și tac. În fiecare zi ridic castele de nisip. De fapt, construiesc o relație indestructibilă cu fiul meu. La mate și română, mă pregătesc de capacitate alături de fiica mea. Sunt profesor la bază dar timpul ăsta îmi predă o lecție de iubire esențială, ascultarea. Am timp să văd, să simt, să dau. Apoi primesc atâta energie dintr-o pasiune ucisă de vâltoarea întâmplărilor în care zilnic am alunecat. Să lucrez pământul, să îl sap, să îl întorc, să-l sparg, să plantez în el semințe și să îmi hrănesc familia cu bucuria asta,devenită utilitate. Alături de soție fac liste, împart trasee și calculăm, să dăm și celor cărora nu are cine le bate la ușă. Așa că fac voluntar cumpărături pentru câțiva vârstnici ce își merită răsplata anilor la care au ajuns. Nu pare mare lucru, dar #Stauacasa și încep să învăț.

GEO RAEȚCHI (ziarist sportiv) : A mai fost cum a mai fost in a doua luna de martie blestemata pt generatiile noastre, la inceput de razboi cu pandemia. Faceam drumurile obisnuite la cel mai mare Auchan, ori pentru indeplinirea normei de pasi a detinatorului de stent la inimioara, cate o iesire la cafea cu Ovidiu Ioanitoaia sau Dinu Glăvan, mult consum pe net sau in fata televizoarelor, perfectionare in ultima arta apropiata – cum care?, a gastronomiei. Mai apoi am intrat in randul celor mai asudui practicanti pe whatsapp, pozitie surprinzatoare la unul f rezervat ( ca sa nu zic scarbit) fata de gogomaniile, minciunile, mizeriile raspandite pe retelele de socializare – deci, strain de ele, retras in carapace, preferand sa scriu la carti ce se vor inchega sau nu vreodata. Una tocmai a aparut: ultima zi de martie blestemat se deschidea in rozul copertilor ce cuprind intre ele peste 300 de pagini despre ” Pasi printre Asi”, trairi de rob al gazetariei din 1970 in preajma marilor personalitati din diversele domenii. Sa mai adaug, totusi, ca nenorocirea asta cuprinde si ceva daca nu bun, macar util: testul Prieteniei. Vezi astazi cine are o clipa de daruit, amintindu-si de tine.

Uscatoare rufe