Învăluită în mister, Cuba, țara insulară din Nordul Americii Centrale, cea pe care lumea s-a obisnuit s-o numească “ultimul bastion al Comunismului” ( un mit pe care Prezentul începe, încet-încet, să-l spulbere, înecandu-l în valurile Mării Caraibelor) este precum o femeie frumoasă si plină de secrete, ce asteapta sa fie descoperită, dar care nu se dezvaluie cu totul, atunci cand o duci la restaurant sau o scoți in lume.
Mărturisesc că mi-am dorit dintotdeauna s-o vizitez. Mi-o imaginez populată de oameni însoriți, care, indiferent de ceea ce fac, eșuează într-un dans electrizant, ce le pune în vibrație întreaga ființă. Soarele Cubei n-a ajuns deocamdată să mă mângâie, însă zilele trecute o bună prietenă, Dana Cristescu, mi-a aruncat în treacăt o informație pe care n-am lăsat-o să se piardă în vălătucii de fum ai letargiei în care ne-a aruncat pandemia : în București există… un restaurant cubanez! În care – mai mult! – cantă BIU, o bună prietenă a emisiunii noastre, fata cu tenul ciocolatiu și o exuberanță molipsitoare, pe care întotdeauna i-am admirat-o.
Și cum un jurnalist care se respectă, nu poate sta deoparte atunci cand o informație primită îi sfredelește curiozitatea, mi-am investit una din prețioasele seri ale libertății mele într-o călătorie… în Cuba! Mai precis, pe strada Traian, la numărul 238…Firma luminoasă, pe care noaptea Bucureștilor ți-o aduce, fără prea mare efort, în primplan, deja vorbește despre atmosfera încinsă din interior.. O fi soare acolo?…Păi, să intrăm, zic!
Restaurantul LA NEGRA ( deja numele ne transportă pe tărâmul în care pielea locuitorilor bate spre culoarea ciocolatei cu procent sporit de cafea!) nu este deloc localul de lux pe care și-l doresc snobii. Este mai degrabă un club exotic, intim, dar în care, odată intrat, ai sentimentul că porți în buzunar pașaportul cu viza de Cuba.
Nu-i nici aglomerația de care mă temeam și nici fumul acela de țigară, pe care-ți vine să-l tai cu cuțitul, înainte de a-ți invada plămânii. Deși e plin, atmosfera este încă liniștită. Programul muzical începe la ora 21, mai am deci puțin de așteptat. Admir picturile murale, în ton cu imaginile văzute prin articolele despre Cuba care mai colorează rubricile de travel ale revistelor glossy. Instantaneu, personajele de pe pereți îmi devin prieteni : e și firesc, doar ne vom zâmbi reciproc toată seara! 😁Printre mesele deja pline slalomează ospătarii, unii purtând deja platourile cu comenzi. Dragoș Furtună, managerul discret al “Cubei bucureștene”, își așteaptă cu nerăbdare bucătarul cubanez, care va întregi curând echipa de 10 a Restaurantului “El Negro”, după ce se vor sfârși problemele birocratice ale “transplantului” între continente.
Cât timp, pe la mese, clienții casei și nou-veniții socializează șoptit ( e liniștea aceea, dinaintea furtunii!) profit și-l “răpesc” pe Julio, unul dintre ospătarii plini de zâmbet : “-Facem o poză, te rog?” E vesel și politicos și te încarcă pe loc cu acea stare de bine , pe care am intuit-o întotdeauna în fotografiile ce ilustrează locurile sale natale. Ce vânt l-o fi adus aici, peste mări și țări? Poate odată o să am timp să-l iau la întrebări. Până una alta, Julio fuge repede la bucătărie, căci a primit o comandă serioasă din partea unei mese de doamne cochete, venite să se distreze și, poate, cine știe, să-și verse , într-un dans dezlănțuit, amarul unor relații nefuncționale. Cuba le va vindeca, cu sigurantă, caci asta e menirea ei – să aducă în sufletul nostru soarele arzător ce-i mângâie geografia.
Arunc o privire peste Meniu : am ce alege! Sunt și bucate pentru vegetarieni, dar și destule , pentru “carnivori”! Oferta este in spaniolă, dar gazdele au avut grijă s-o explice și pentru noi, consumatorii mioritici.
Sunt bucate sudamericane, dar și cubaneze get-beget, cum ar fi acest platou, pe care-l fotografiem pe furiș, la masa unui cuplu de îndrăgostiți : “Ropa vieja con aros congri i tostones” ( un platou conținând mai multe farfuriuțe : fașii din antricot de vită gătită lent, cu ardei gras, ardei capia, sofrito și oregano, apoi orez cu fasole frijoles și, in fine, banană verde, stropită cu usturoi!)
..Dar iată, e aproape ora 21 și instrumentiștii se adună pe scenă. Lumea începe să freamăte. Cei ai casei știu că în curând va începe adevărata distracție și se grăbesc să finalizeze primul fel de mâncare. Ne aflam , cum s-ar zice, “pe buza” petrecerii! Sosește și “ingredientul său principal “ : spumoasă ca o șampanie de calitate, BIU Marquetti , solistă dar totodată și asociata lui Dragoș Furtună în această afacere inedită, intră intempestiv în Restaurant, transformandu-se într-un zambet cand ma vede : ne leagă o lungă prietenie, de când , cu vreo 10 ani în urmă, aceeași Dana Cristescu ne-a adus-o într-o emisiune. Artista se grăbește, căci punctualitatea este o calitate de la care localul nu abdică : mesenii o așteaptă și, în minutul rămas până la ora 21, o fur pentru o fotografie.
…După care mă amestec printre spectatori, aplaudându-i din tot sufletul recitalul incendiar. Ritmurile cubaneze nu te pot ține mult timp așezat.
Înce-încet, oamenii încep să se desprindă de la mese, strămutându-se pe “ringul de dans”, care este pretutindeni : pe culoar, printre mese, în zona barului. Cred că și în bucătărie se dansează, căci nu poți rezista acestei muzici, iar BIU este meșteră în a-ți face o perfuzie cu energie. Masa de doamne s-a transformat într-o echipa de scaune goale, care-și privesc ocupantele dezlănțuite în ring…
Dar NU!, eu sunt venită “în interes de serviciu”, prin urmare ignor tentația de a mă lăsa pradă atmosferei și îmi continui documentarea. La insistența lui Dragoș Furtună, îi degust parte din “secțiunea vegetariană” a ofertei sale : aleg două plăcinte gemene, care aflu că se numesc “EMPANADAS” : sunt făcute din făină de mălai și umplute cu spanac și ricota, alături fiind pe poziții un sos picat numit “criolla”.
După care pe masa mea poposește “Cervice de pescado” , un munte de bucățele de dorada proaspătă, combinată cu ceapă roșie, leche de tigre ( sos de citrice), puțin ardei iute, însoțit de oleaca de cartof dulce. Poftim?!? Am reușit să vă fac poftă?!? N-aveți decât să-mi călcați pe urme! Prețurile sunt la fel de prietenoase, precum ospătarii si barmanul, care zumzăie printre clienți, însuflețiți și ei de ritmurile cubaneze.
…dar gata! Vă las și fug în încăperea principală, s-o mai ascult pe BIU, căci tare bine mai cântă fata asta! Cred că la finele recitalului, îi voi șopti la ureche c-o aștept din nou în emisiunea noastră! Telespectatorii noștri chiar au nevoie de o infuzie de optimism, în vremurile astea grele!
Comentează