Modă

Despre modă, cu cei care o fac!

Ajunge cu sugestiile vestimentare, adresate femeilor cu posibilități multiple, care și arată precum niște fotomodele și se și scaldă în bani! Revistele, site-urile și emisiunile ne sufocă cu astfel de informații, prezentându-ne propuneri de ținute sofisticate, care, chipurile, respectă trendurile noului sezon. La naiba! Lumea e alcătuită, preponderent, din femei obișnuite, care arată normal, care sunt cocoșate de problemele de acasă și de la serviciu, dar care nu abdică totusi de la dorința de a fi moderne, de a se îmbrăca potrivit tendințelor și de a-i face pe bărbați să se întoarcă după ele, pe stradă. Așadar, ce anume ne putem permite noi, femeile obișnuite și nu fotomodelele răsfățate cu brandurile cele mai scumpe?
Ne edifică, în acest sens doamna ELENA STOICA, managerul unei img_2725importante companii de produse textile, Tricotton junior, care are exportă produsele sale în cele mai sofisticate orașe ale lumii, având parteneriate solide cu cele mai mari branduri de pe glob. Elena Stoica a mai fost invitata rubricii noastre, Femei de 10. Ați cunoscut atunci un om extraordinar, ale cărui viață si carieră pot servi ca o palmă usturătoare tuturor celor care consideră femeia o „entitate” de mâna a doua, condamnată să stea mereu în umbra bărbatului, incapabilă să facă lucruri mrețe pe cont propriu.
O mână de om, mult prea modest, care conduce o companie cu câteva sute de angajați și ale cărei produse populează raioanele de modă ale marilor magazine din țarile Europei Occidentale, nu trebuie lăsat în umbră! Ajunge cu știrile despre pițipoancele mioritice, ale căror singure izbânzi sunt kilogramele de silicon injectate în fese sau măritișul cu un anume fotbalist!
Profitând de un eveniment diplomatic la care ne-am întâlnit întâmplător ( în fotografia de debut, doamna Elena Stoica se află în compania Excelenței Sale, domnul Xu Feihong, ambasadorul Chinei la București)  am profitat s-o trag de limbă pe Elena Stoica, cu privire la trendurile sezonului pe care tocmai l-am început. Mărturisesc că mă interesa opinia unui om care nu numai că FACE modă, dar o și vinde, cu succes!

Marina Almășan: – Am să intru direct în subiect: Care sunt culorile acestui sezon toamna-iarnă?

Elena Stoica: – Culorile acestui sezon sunt absolut încântătoare,culori care uimesc prin profunzime și care influențează benefic starea de spirit și de bine a oricărei femei.
Potrivit specialiștilor în culori,paleta pentru sezonul toamnă-iarnă 2016-2017 reprezintă o combinație a puterii și a încrederii, potrivindu-se perfect cu viața contemporană,turbulentă și care aduce un pic de calm si optimism. Așadar culorile în trend sunt:
1.ALBASTRU (RIVERSIDE) – o culoare rece și adâncă de albastru,care-ți dă un sentiment de încredere și tenacitate, reușind să întoarcă privirile pe stradă pentru rafinamentul și doza de mister pe care le impune.

2.ALBASTRU CULOAREA CERULUI(Ary Blue) -nuanța face parte din paleta pastelată,fiind o nuanță calmă și pacificatoare. Versiunea de toamnă a albastrului te va face să simți libertate,liniște și imponderabilitate.

3.GRI RECHIN(Sharkskin) -paleta gri a fost mereu prezentă în sezonul toamnă-iarnă,fie că este vorba de culorile vestimentației pentru birou,sau ocazii speciale.Ea pune accentul pe aspectul exterior al femeii și nu pe sine

4.ROȘU (AURORA RED) – o culoare energică,dinamică și aprinsă,care atrage toata atenția și este ideală pentru femeile îndraznețe și încrezute în sine, cu un caracter foarte puternic.Acest roșu îndrăzneț cu unele nuanțe senzuale și calde, are și o tentă misterioasă.

5.VERDE MUȘTAR(Spicy Mustard)- muștarul picant vine ca una dintre cele mai vibrante tendințe coloristice din sezonul toamnă-iarnă 2016-2017, atingând nuanțele exotice pentru fiecare ținută. Este o culoare care încălzește și atrage atenția.

6.VERDE SUCULENT(Lush Meadow) – verdele măreț, elegant este în același timp unic și universal și poate da oricărui look o notă de viață și prospețime.

7.CULOAREA FRUNZELOR DE TOAMNĂ(Potter’s Clay) – este o nuanță minunată, care se privește deosebit de frumos în special pe texturi precum pielea și pielea întoarsă. Această culoare este favorita sezonului.

8. BEJ (Warm Taupe)- este o culoare care se potrivește oricărei nuanțe a pielii, de aceea această culoare a fost îndrăgită și introdusă în colecțiile celor mai mari creatori.

9.VIOLET-PURPURIU(Bodacious)- fie purtați un palton, o fusta, o rochie sau o pălărie în această nuanță, veți arăta ca o adevărată regină, care tocmai a ieșit dintr-o minunată împărăție pentru a înfrumuseța această lume.

Marina Almășan : – Un răspuns mai mult decât amplu. Am aflat, așadar, în ce culori ne vom înveșmânta, ca sa fim ” în trend”. Vă întreb acum Care sunt recomandările generale pentru noi, femeile obișnuite, care vrem să arătăm bine la birou, la volanul mașinii, în metrou sau autobuz, prin supermarket, sau în curtea școlii, câmd venim să ne luăm prichindeii de la ore?
Elena Stoica: – Pentru că nu vreau să vă țin prea mult de vorbă, am să trec direct la recomandări:
1. Să vă alegeți cu mare atenție culoarea care vi se potrivește,culoare care să vă pună în evidență calitățile și care să vă aducă un plus de feminitate. O culoare bine aleasă poate întoarce privirile oricui și în același timp te plasează în categoria femeilor în trend cu moda.
2. Uitându-ne la ce se întâmplă în jurul nostru, la faptul că timpul esteimg_2733 inamicul nostru numărul unu, este cazul să fim din ce în ce mai pragmatice și vă recomand să alegeți ținute cu linii cât mai simple pe care accesorizându-le într-un mod creativ să le puteți transforma încât să le puteți purta în diferite momente ale zilei. De exemplu, o rochie office,clasică,pe care o purtați la servici, accesorizată cu un colier din pietre semiprețioase, poate avea un real succes la o recepție sau la o altă ocazie specială .
3. ,,Să fii modern, nu înseamnă să porți tot ce e în trend ,înseamnă să porți ceea ce ți se potrivește’’. Este un concept pe care-l întâlnim din ce în ce mai des în lumea modei,și care presupune să ai capacitatea de a alege din multitudinea de tendințe ce ne avantajează și de a ne îmbrăca doar cu ce ne stă bine. Recomandarea mea în acest caz este de a vă documenta, de a fi la curent cu ultimile tendinte și de a învăța să vă cunoașteți, pentru că orice ținută bine aleasă conturează personalitatea unei femei.

Marina Almășan: – Vine, totuși, Revelionul! Atunci ne putem permite să ne și răsfățăm! Ce spun designerii? Ce ne recomandă pentru cea mai lungă noapte a anului?

Elena Stoica: – Pentru noaptea de revelion, analizând colecțiile de modă am descoperit că vedetele ținutelor sunt tot rochiile îndrăznețe,cu un design care combină imprimeurile,tăieturile delicate și feminitatea. O joacă între detalii,materiale și paletă de culori. Fetelor,se poartă tot ce vă face să vă simțiți iubite!
Marina Almășan: – Ce trebuie să eliminăm din garderoba noastră, în 2017? Avem, oare, garanția că moda nu revine, că nu le vom mai purta niciodată?

Elena Stoica: – Cred că din garderoba noastră trebuie să eliminăm cât mai multe lucruri care nu ni se mai potrivesc,și care nu ne mai img_2748avantajează-excepție făcând tot ce se încadrează în liniile clasicului- . Însăși prin definiție moda este o artă inovativă, având în vedere dinamica gradului de noutate.Dacă până nu de mult vorbeam de două sezoane: primăvară-vară și toamnă-iarnă , în ultima perioadă aceste sezoane au dispărut ,iar marile case de modă prezintă colecții din ce în ce mai des.Așa încât putem spune că asistăm la un fenomen fără precedent legat de dorința fiecăreia de a purta ceva nou,în trend cu ultimile tendințe.
Marina Almășan: – Numiți-ne câteva elemente, care nu trebuie să lipsească din garderoba noastră, în aceste toamna-iarnă!

Elena Stoica : – Voi fi foarte precisă:
– Rochii de toamna casual tricotate, în variante midi sau mini, în funcție de siluetă.
-Rochii office. Aceste piese ’’must have’’ pot fi asortate cu o pereche de cizme sau botine în vogă. Alegerile cromatice imprevizibile îți scot look-ul din banalitate.img_2732
-Ținute office. Cămășile ușor transparente,rochiile midi,fustele evazate până la genunchi, toate apar pe lista de piese esențiale,pentru o garderoba business ,deloc plictisitoare.
-Ținute casual: Mixul de pulovere oversized cu pantaloni largi dacă ai o silueta atletică sau de clepsidră. În cazul unui corp în formă de măr,pară sau plus size optează mai degrabă pentru rochii midi sau salopete chic.
-Ținute elegante: costumele cu pantaloni decorați cu print baroc sau elemente sofisticate pot fi purtate cu succes pentru ocazii speciale.Rochii midi din saten sau texturi fluide care pot fi asociate cu botine,pantofi cu toc sau o pereche de încălțăminte damă la modă.Bluze vaporoase care se combină extraordinar cu fuste midi sau maxi.
Marina Almășan: – Există recomandări vestimentare generale, pe care o femeie de 10( – am numit-o aici pe Elena Stoica!) – le face femeilor de 10 ( – le-am numit aici pe cititoarele noastre!) ?

Elena Stoica: – Dincolo de timp și spațiu, fie că este vorba de rochie sau fustă,bluză sau jachetă, ansamblul vestimentar sau fiecare în parte, sunt construite după criterii ce meseria nu te lasă să le mutilezi,căci înainte de toate, se știe că moda este o artă decorativă ce are ca suport corpul uman,iar în calitate de producător,recomandarea mea este să purtați haine care sunt într-o armonie perfectă cu personalitatea , cu liniile corpului și care trebuie să vă aducă obligatoriu un plus de feminitate.

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate