Mă plimb prin Centrul Vechi în care se lucrează de când mă știu oriunde ai întoarce ochii, atât la fațade cât și (mai ales) la structuri de rezistență. Mi se pare că nu mai sunt atâtea mici prăvălii care vând altceva decât produse alimentare – stofe și mătăsuri, giuvaergerii, librării (de ce nu?) – ca la ultima mea trecere pe aici și nu îmi pot da seama dacă asta e bine sau rău. Trec pe lângă niște asiatici care au în dreptul ochilor aparate foto – par un grup de ciclopi care se întorc la un urlet scurt dat de omul care-i ghidează. Ciclopii clănțăne, îmbracă zidurile într-o lumină albă și nenaturală a blitzurilor apoi pleacă la un alt semn. Calc pe pietrele cubice întrebându-mă fără să-mi folosească la nimic dacă astea sunt ”alea”, cele adevărate, din vremea când toate marile bulevarde ale Capitalei erau pavate cu pietre de granit sau sunt altele, cele pe care or să le decoloreze ploile și vara nemiloasă a orașelor ridicate-n câmpie.
Pe o ușă deschisă iese Adele cu Hello-ul ei, o melodie făcută pentru ea, pentru vocea ei, o piesă precisă și tehnică fără pic de sensibilitate. După atâția ani de tăcere aș fi vrut din partea ei altceva, de pildă nu mi-o pot scoate din cap cântând cu nodul în gât, în fața a mii de oameni, Someone Like You – aia e Adele sau așa îmi place mie să cred… Dincolo de ea, o mamă trage pe urechile copilului un fes – nu știu dacă să-l apere de vântul care șerpuiește continuu pe străduțele-labirint sau de înjurăturile maronii ale unui om căruia alcoolul i-a șters de pe chip anii trăiți, poate avea orice vârstă între 25 și 55 de ani. Mirosul de mâncare gătită, lumea îmbrăcată pestriț, turci și englezi și o doamnă care vorbea la telefon cu ”r”, râu-rățușcă-rămurea, barză, viezure, mânz…
Am ajuns la restaurant unde-i găsesc pe Mircea Dinescu (cred că are 365 de cămăși fără guler, albe, din in) cu care apuc să vorbesc câteva minute dar nu-i nimic, o lăsăm pe săptămâna viitoare și pe Dan Negru. Cu Dan am stat la lichide și povești aproape o oră vorbind despre ce (mai) e prin lumea noastră și căutând să ne aducem aminte cine a fost ăla care a zis că prezentatorul de televiziune face cea mai ușoară meserie din lume…
Comentează