Cred că lumea asta e construită pe zâmbete, pe dorințe, pe lacrimi, pe timpuri potrivite și nepotrivite. Cred că lumea asta e construită pe interese, pe dezinterese, pe orgolii, pe greșeli, pe alegeri mai mult sau mai puțin bune și pe așteptări…Și nu tot timpul are un fundament stabil. Unele cărămizi sunt bune, doar că uneori sunt puse prost și chiar dacă fundația nu pică, tot nu e în echilibru. Altele nici nu zidesc frumosul, ci doar urâtul dintre noi. Și altele așa, chiar bune ele, uneori nici nu se văd. Nici nu se văd că ochiu’ surd și urechea-i chioară. Da, chiar așa!
Cam așa și cu ele, așteptările…Le avem mereu cu noi. Le ținem în buzunare, în sacoșe, în sertare. Le ținem pe la prieteni, pe la rude, pe acasă. Le purtăm în trening roșu, în adidași sau pe tocuri. Important e să le avem. Uneori ne țin de mână conștient și le vedem, alteori incoștient stau și ne privesc orbirea. Chiar e bine să ne țină companie? Spuneți voi, dragi domni și doamne, domnișori și domnișoare. Eu răspunsul l-am aflat la această întrebare. Sper doar să fiți de acord cu mine.
Așteptările, bată-le vina!…Nu sunt bune de nimic. Nu sunt bune de nimic atunci când le avem la alții. Când vorbim de noi e clar, e chiar bine să le avem. Mici sau mari, chiar foarte mari, atât timp cât înălțimea lor nu ne amețește privirea și ne face să cădem în prăpastia neîmplinirii. Dar de la alții nu e necesar, oportun sau sănătos. Sunt ca merele stricate, sunt zemoase (în păreri), lipicioase și au și miros urât. Sigur locul lor aparte e la spate, la gunoi. Aruncați-le! Pe toate! Nu le proiectați în alții! Nu le proiectați în voi, dacă nu sunt ale voastre! Veți pierde oameni dragi, având așteptări mărețe, când puteți doar să oferiți lungi și calde neașteptări.
Sursa foto: Printerest.com
Comentează