Ape Line , ” Amiralului ” !

Nu eram hotarat sa ma duc la intalnirea cu Ivan.

Orasul se mutase acolo , pe micul brat al Dunarii , in apropierea Podului Bizetz , multa vreme singurul in curba din intreaga Europa , urmand meandrele Istrului.
M-am dus , totusi , cu o carte sub brat , pe care aveam sa i-o ofer.
Aforismele ei imi impungeau inima, iar titlul ales de mine , ” Made in Giurgiu ” , parea oportun a fi cunoscut de cel care aliterase magic numele Tarii cu cel al sportului Deltei : ” Rowmania “.
Pregatisem si un discurs , pentru prima data in scris , pentru a fi mai convingator si mai putin ezitant.
Nimeni nu a avut timp de alocutiunea mea.
Programul a fost atat de dens , cu atatea ambarcatiuni la linia de start , incat m-am resemnat.
Cum insa in coregrafie intra ca inainte de Festivitatea de Premiere , sa ma produc totusi , ex-concurs , o ploaie ropotitoare de vara a decis adevaratul final : in tromba , fiecare fugind spre casa cu amintiri pentru o viata.
M-am adapostit sub un cort , fericit ca oferisem cartea si obtinusem o poza cu campionul.
El era langa mine.
Mi-a vazut discursul sifonat.
Intocmai unor lacrimi albastre , suvoaie de cerneala curgeau aleator.
” Ce scrisesesi acolo ? ”
I-am marturisit ca e o pledoarie fara norme.
M-a rugat sa i-o spun.
S-a facut liniste.
Ciorba de crap aburea precum in castroanele lipovenilor.
Am declarat ca mi-e frica de apa.
Ca am invatat cu greu sa inot , dar niciodata sa navighez.
Ca nu as fi bun decat de animator intr-o barca.
Dar ca mi-a placut secventa de la Olimpiada Munchen-ului ‘ 72 , cand un canoist roman , avand pagaia rupta , smulge wild card-ul calificarilor , vaslind cu pragul.
Avea sa obtina aurul , aratand ca se poate.
Peste ani , ii marturisea lui Ovidiu Ioanitoaia , un giurgiuvean glob-trotter avizat al sportului de performanta , ca ar fi vrut sa transforme in acest metal pretios prea multele medalii de argint si bronz obtinute.
Acum s-a facut conversia.
Totul a devenit aur , Ivane , incepand cu inima ta de roman !
Ma tinea de umeri , dandu-mi curaj sa continui sa citesc mai mult printre randuri , ca in viata.
I-am spus cuvintele lui Cassius Clay :
” Daca Alexander Fleming a facut penicilina din mucegai , si din mine o iesi ceva…”
Il doream ca antrenor.
Mi-a zambit.
De la Mila 23 plecasera douăzeci de campioni formati de el.
Inca trei sa justifice numele satului de pescari , bland precum in cantecul Savoy-ului.
Alti o suta ii antrenase la lotul national.
Dar minunea era faptul ca scobise o barca romaneasca , intre lotca si canoe , cu care navigase pe toate apele lumii.
Diplomatia se face plutind.
A refuzat sa ii fie ridicata o Statuie.
Ea nu e numai la intrarea pe Stadionul ” Dinamo ” din Bucuresti , e o granitica strucura de rezistenta in edificiul Olimpismului Romanesc.
Pe Sena nu va mai fi in 2024.
La acele Jocuri Olimpice ale Parisului , voi aduce petale de maces si le voi presara peste apele cenusii.
Visa o pista ecologica in Delta.
Ea a inceput sa fie parcursa de pescarusi , cormorani si pelicani.
Noi , oamenii , vom urma , zborul planat al auspiciilor.