…. La întoarcere, coborând din săniuțe, observ un husky agitat, care țopăie vesel, trage de hamuri destul de nervos. Mi se explică faptul că îi place atât de mult să fie înhămat la sanie, încât, pur și simplu, nu vrea să se odihnească măvar câteva minute. Drept răspuns, micuțul are parte de un vagon de mângâieri de la aproape tot grupul.
Ne despărțim cu greu de splendidele făpturi, care ne petrec până la poartă într-un ghiduș cor de lătrături.
Surprizele nu se opresc aici. Ghidul ne aduce la cunoștință că vom vizita o rezervație de reni. Cu alte cuvinte, visul frumos nu se oprește aici…
Ajungem la fermă, suntem invitați într-un salon coborât parcă din paginile istoriei, cu tablouri înfățișând istoricul acestei splendide așezări. Și, aproape imediat, suntem plasați diecare într-o sanie la care este înhămat un ren, unul mai frumos ca altul. Vom traversa în amurg ă pădure ca în povești. Suntem rugați să păstrăm liniște perfectă pentru că, ni se spune, renii se pot spria, mai ales dacă vreunul dintre noi ar vorbi în gura mare sau ar fi tentat să strige. La un semn, intrăm direct într-o albastră poveste de iarnă… Din sanie, văd doar codița renului, tălpicile saniei măngâie abia șoptit zăpada proaspătă, în stânga și în dreapta copacii parcă ne salută maiestuos, cerul a devenit sângeriu, apoi mov, ce mai, deja suntem într-o altă lume. Și anume, una de basm, cu zâne și Feți-Frumoși. Una dintre cele mai frumoase clipe din viața mea…
Povestea continuă la fel de frumos. Coborâm din sănii și gazdele ne invită –firește, dacă vrem – să hrănim renii. Ce-i drept, numai anumiți reni, întrucât nu toți par a fi chiar blânzi. Nimeresc peste un ren care, hm, ciudat, pare că-mi zâmbește?! Sau e numai efectul bucuriei mele ca de copil mare? Rumegă cu poftă ceea ce-i ofer și pleacă agale la o binemeritată odihnă.
Revenim un pic obosiți – dar plini de bucuria unei zile fermecătoare – la hotel.
-Să bem ceva! îi propun Cristinei.
-De acord, prea a fost o zi splendidă! îmi răspunde.
Comandămm câte un gin tonic la barul (cochet) al hotelului. Uf! Greșit! Când văd nota de plată, mă ia cu frig. Un frig mai ceva ca afară… Nu-i nimic! Chiar merităm! Ciocnim cu gândul la minunatele făpturi alături de care am fost azi.
Înapoi la treabă! Costumat din nou în Măș Crăciun, mă întâlnesc cu lapona și cu renul promis. Lapona, în costum tradițional, renul – la fel (ha, ha!). Ne împrietenim pe dată, lapona rupe binișor câteva vorbe în engleză, o întreb dacă aș putea să mângâi renul care stă, suspect de cuminte, alături de noi. ,,Firește – îmi răspunde – dar numai aici,, și îmi arată o mică zonă undeva aproape de ceafa simpaticului animăluț. ,,În orice alt loc e periculos. Vedeți, renul are niște copite care, la prima vedere, par a fi moi, dar nu e așa! O lovitură bine plasată vă poate fractura piciorul!,,.
Uf, mai bine să-mi văd eu de treabă! Copiii au apărut deja în balcoane, uluiți și fericiți la vederea unui ren însoțit de Moș Crăciun în persoană. Lapona și renul se retrag discret, ,,îmbrăcați,, în aplauzele nesfârșite ale copiilor. Urc iute la etaj, mă instalez sub bradul specataculos împodobit și, pe rând, îi invit pe cei mici să se apropie să-și ia cadourile. Seara se termină într-o lungă ședință foto, după care, în sfârșit, mă schimb în haine civile și apuc și eu să gust un pateu și un mic rest de pește…
Gata! Frumoasa mea misiune s-a încheiat. Sunt mulțumit și foarte bucuros de reacțiile micuților. Sper că au avut un Crăciun așa cum și l-au dorit.
La hotel, un somn fără vise.
Aflu că dimineața vom vizita orașul lui Moș Crăciun. Cu alte cuvinte, vom fi și noi copii pentru cțteva ceasuri…
Într-adevăr, pășim iarăși într-o altă lume de basm. Vitrinele strălucesc de beculețe multicolore și decorațiuni care de care mai frumoase și mai atractive. Un mic magazin comercializează păpuși husky de toate dimensiunile posibile și imposibile. Cumpărăm unulLa revedere, Moș Crăciun de mărime medie. Ei, și iată-ne chiar în cochetul palat al lui Moș Crăciun. Un traseu bine stabilit ne poartă pe tot felul de esplanade, populate cu cei mai simpatici spiriduși, decorul e alcătuit sub forma unui complicat angrenaj de roți dințate, asemeni mecanismului unui ceas care marchează inexorabila trecere a timpului.
Și, iată-ne în salonașul în care ne vom întâlni cu Moș Crăciun. Am emoții. Cristina, la fel. Ne apropiem timizi de jilțul Moșului și primele cuvinte pe care i le adresăm cu vocile gâtuite de emoții nedisimulate, îi destăinuie că noi credem cu tărie în existența sa. Moșul zâmbește cald și pornește o scurtă conversație cu noi. Ne despărțim cu greu de salonașul de poveste, nu înainte de a ne fotografia alături de eroul frumoaselor povești.
La revedere, Moș Crăciun! Poate ne mai revedem, cine știe…
Ceva mai târziu, vom primi și câte o diplomă care atestă că am trecut Cercul Polar! O altă amintire prețioasă…
Ei, frumoasă poate fi uneori viața, nu credeți?…
EUGEN CRISTEA
Comentează