“Aceste articole fac parte dintr-un jurnal al Cristinei Deleanu, descoperit după decesul acesteia. Îmi fac o datorie de onoare în a-l publica în paginile revistei FEMEI DE 10, prin bunăvoința doamnei Marina Almășan, căreia îi mulțumesc foarte mult și o asigur de toată recunoștința mea” Eugen Cristea
Oamenii de sub măști, cei de sus (,,the men upstairs,, – cum li se mai zice), nu au treabă cu cei mulți, tot cu măști, dar cei de pe stradă. Nu există vreo dâră de grijă, de empatie, de atenție primară. Măcar așa, de ochii lumii. Hm, care lume? Regulile lor, născute din incompetență și derută, în marșul spre putere, nu vor avea nicicând aprobarea firească a celor sătui până în gât de minciuna politicienilor.
Au dispărut de mult adevărații profesioniști din toate domeniile. Dacă nu au pierit, sigur au obosit în lupta cu morile de vânt sau, dacă mai încearcă să steaun timp contra curentului, vine brânciul neașteptat –vai, ce să vezi, întâmplător!- al vreunui tânăr exaltat, plin de idei năstrușnince, volatile, sigur pe el și pe incultura sa crasă pusă în slujba unui nou viitor, nemaivăzut pe Pământ!
Și iată-ne și constrânși de infernalul PNRR. Bubuie televizoarele cu explicațiile conținute între aceste inițiale. Cine poate sau vrea, înțelege ce poate. Traducerea mea este și va fi: ,,Pentru Noi Rămân Resturile,,!
Guvernul ce trebuie să facă? Un plan cu beneficii aduse și oferite neamului, din ceva bănuți veniți pe calea aerului din Apus spre Răsărit.
Mă tem că unele dintre monedele-hârtiile se vor lua cu vântul și vor rămâne la graniță. Sau duse de vânt aiurea.
Înainte de a mai înțelege ce va urma în viitorul apropiat sau îndepărtat, mă uit în DEX și aflu: reziliat=anulat, desființat. Iar mai tehnic, conform probabil și sensului dorit de PNRR, înțeleg așa: ,,reziliere = anulare! A unor contracte în cazul în care una dintre obligațiile reciproce nu a fost executată, menținându-se acele efecte ale contractului care s-au produs până la data desfacerii lui. Iar desființarea (surprinsă tot în cuvântul ,,reziliență,,) se va face numai în funcție de clauzele din acest contract! Plictisitor, știu! Dar mă întreb cu cine am avut noi contract și nu l-am respectat. Chiar nu știu, nici nu e treaba mea, dar propusele schimbări îmi sună a distrugere a tot ceea ce era cât de cât stabil. Sau noi, aici, sclavii mărețelor planuri de înfrumusețare a lumii, nu avem niciun cuvânt de spus?
Adică ei, costumele negre, nu au dreptul să-și afirme ideile? Ah, nu sunt idei, nu au dreptul. Au doar stângul, mai corect strâmbul!
Avem 1200 de pagini. Cu anexe cu tot! Dar împrumuturile, dar cheltuielile, dracu să le ia! Le-a și luat, de fapt. Ne-a luat și pe noi, în plus. Pe alături. Ne îndreptăm cu pași siguri spre austeritate (ATENȚIE, MATERIALUL E SCRIS ÎN 2020 – notă Eugen Cristea).
Explicațiile de bază le dau ,,specialiștii;;. Care? Noi trebuie să reparăm întârzierile istorice! Mai exact, furturile istorice!
Mereu trăim rostind cu gura plină, acuzând greșelile trecutului. Care trecut? De pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt? De pe vremea lui Burebista, sau cele din Epoca de Aur? Oricare ar fi el, trecutul a … trecut, trebuie să-l știm, numai că AZI – trăim AZI! Să mai vorbim și despre ce FACEM azi! Este foarte greu, aproape imposibil, iar în timpurile astea încâlcite – mai rău decât în trecut – eu descopăr, de fapt, că în orice clipă de istorie a funcționat numai și numai egoismul omenesc.
Avem de dezlegat multe ecuații de diferite grade de dificultate. Ce înseamnă asta? Că, cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale!
Deci, cei care pot roade înseamnă că au canini puternici și ar putea foarte simplu să-și înfigă colții în gâtul oricui au poftă. Din egoism, egoism tradus în răutate, în încercarea de dominare. Am văzut asta la animalele sălbatice, fapt cât de cât normal. Cât de cât. Numai că mutațiile – ca la viruși – se produc pe neașteptate și s-au instalat cu brutalitate și fără remediu, la oameni sălbăticiți. Dovada dură este marele haos universal în care ne străduim, pe furate, pe ascunselea, să ne trăim – unii – viața. Ce se vede? Că cei aduși de nenorocul nostru întâmpină numai vremuri ciudate. Și drumuri ciudate. Dar nu le pasă. Alegeri în 2020 cu răul pandemiei deasupra. Iar acum tot în campanii – inundații și mari tragedii umane. Cred că toate astea îi alimentează. Poate acceptă ca până și ciclonul să-i devoreze. Nu vedeți că RĂUL îi ține în brațe?
Toți cei care vor să iasă în față, ca păduchele în frunte, sunt școliți afară și aduși pe șest ca să distrugă. Atât. Să fărâmițeze, iar până în final să anihileze un neam întreg. Un neam străvechi, cu bunele și cu relele lui. E adevărat.
Dar un neam care a supraviețuit cu lupte și sacrificii aprige.
Și, ce s-a ales din el? Ce dezastre ciudate încearcă să-l distrugă încet, dar, o, Doamne, atât de sigur? Ce demon nenorocit și-a băgat coada violenței, răutății, urii, între noi toți?
Deține cineva răspunsul? Mă îndoiesc…
Numai că eu, una, voi continua să pun întrebări…
CRISTINA DELEANU
Comentează