O albină mi-a înțepat degetul arătător, din senin, fără niciun motiv. În scurtă vreme degetul mi s-a umflat și a început să mă doară. Asta îmi mai lipsea. După ce că am parte de atâtea dureri, cu care mă tot străduiesc să mă obișnuiesc, să mă aleg cu una nouă. Am urât-o pe albină.
După câteva ore m-am ridicat din fotoliu și o albină a aterizat forțat, tocmai atunci, pe gresie, lângă piciorul meu.
Încerca fără succes să zboare, se târa într-o rână. Era cea care mă înțepase sau alta? Nu mai conta. Le uram pe toate
Cu satisfacția anticipată a răzbunării cumplite am ridicat piciorul ca să o strivesc sub talpa pantofului, nemilos. Și dintr-o dată mi s-a făcut rușine. Ea era acolo jos, mică și neajutorată, uitându-se în sus resemnată la mine, iar eu cu talpa mea imensă, hidoasă urma să o terciuiesc. Am simțit o duioșie fără margini. Am luat-o în palmă și m-am uitat cu dragoste la ea. I-am cerut iertare. După un moment de încremenire, mica vietate năpăstuită și-a reluat mersul târșâit, de data aceasta pe palma mea întinsă. Am suflat ușor, cu tandrețe asupra ei. A făcut o mișcare de descâlcire a aripilor. A mai înaintat puțin , s-a opintit și și-a luat un avînt chinuit. Apoi s-a desprins de palma mea și a început să zboare. Ce fericit am fost!
Comentează