Nu o sa vorbesc ca un erudit.
Am sa spun cate ceva din viata mea, din cele traite de mine.
Stergare am intalnit prima data in casa bunicilor mei dinspre mama, in Arges, langa Stolnicii boieresti, in satul Falfani.
Acolo bunica punea stergare la toate icoanele.
Eu dormeam in antreu, un spatiu de trecere transformat in camera prin amlasarea unui pat si a unei biblioteci.
Aspectul de pasaj se degaja din pastrarea cuierului si a suportului metalic incarcat cu ghivece cu flori rezistente la toate anotimpurile.
Deasupra patului era icoana lui Iisus cu coroana de spini, insangerat pe frunte.
Stergarul era atat de binevenit, aidoma celui oferit de Veronica pe Golgota.
Pe peretele unei camere era un macat atat de frumos tesut si colorat incat te plasa in geometria lui Riemman, aveai tendinta sa pasesti pe el ca pe o podea extinsa vertical.
La masa aveam servete de panza, deci tot stergare.
Si ce bun era laptele prins, ciorba de gaina si compotul de prune cand ne stergeam buzele cu panza frageda impaturita sub tacamuri.
In Biserica am vazut stergare la amvon, la pupitrul cartii de rugaciuni, la icoane.
Omul de la tara isi luase Biserica la el, si in egala masura, Biserica ii extinsese casa in Raiul ei.
Acum servetelele de unica folosinta sunt biodegradabile.
Nu va mai ramane nimic.
Nu stiu daca e bine.
Pentru natura din afara noastra poate, pentru firava, delicata si sensibila natura din noi, sigur nu.
Cosmin-Stefan Georgescu
Februarie 2023, Franta
Comentează