Pe Laur incepusem sa-l vizitez cu o carte in mana. Desi imi propusesem din capul locului sa-l las un salbatic orasenizat , ochii lui tulburatori , sfiosi mai mereu dar sfredelitori cand prindeau curaj , m-au convins sa faptuiesc contrariul. M-am prezentat cu Anais Nin , prima autoare de jurnal erotic la propriu , profund autobiografic , daca nu o luam in calcul pe Sapho , care , in versurile sale , a mitizat toate iubirile ei prerverse de pe Insula Lesbos.
M-a invitat pe canapea. Era intr-un tricou fara maneci care ii evidentia bratele lucrate. In jos bermude , stranse neglijent cu un cordon lasat larg. Modelul era un imprimeu tropical , nedecolorat inca de soare sau de turatiile masinii de spalate. In picioare , tenisi vernil cu sireturi fosforescente.
” Sunt ochi de pisica ! ” -imi spunea. ” Incaltat cu ei pot sa te caut noaptea ! ”
Nu prea se potrivea , atata vreme cat eu veneam la el , e drept ziua , dar ramaneam pana pe inserat , nu vedeam la ce bun escapadele spre o camera intesata cu carti si bantuita de cateva fete , ce la ceasuri adanci , in papuci si camasi diafane , pareau stafii. Avea un stil de a intelege lumea care nu provenea din intelect , ci din experienta , instinct si simt practic. Dantura lui sanatoasa parea ca vrea sa imi muste buzele la fiecare zambet. Intra tot mai mult in mine , dar o facea cu gesturi de prunc , nu de barbat. Mereu am fost dominat de ideea ca oricine iti suge sanii asteapta sa curga din ei lapte sau alte secretii la fel de apetisante. Ma masa cu degetele lui muncite , groase , dar energice ca niste penisuri supranumerare crescute din metacarpiene si nu din umbra pelvina. Ma lasam amagit ca de o vraja fizica , desi senzatiile erau strict emotionale. Bucuros de erotismul pe care mi-l produce , isi implanta mainile tot mai adanc , in tricouri pe care mi le alegeam anume catifelate , ca pielea de piersica.
” Ti-au crescut sanii …” – observa meditativ , si se considera Demiurgul scenei.
Da , orice țâțe se ridica daca un posedat le agita. Ele sunt ca niste piramide cu bile. Daca le intorci pe toate partile , baza se muta la varf. Cand nu mai puteam ridicam mainile spre cer a ruga. El batea in retragere. Trairea era atat de intensa , incat il imploram sa continue. Imi ridicam tricoul cu gesturi inocente , ratand desprinderea. Mi se agatau sfracurile , axilele umede il lipeau in parfumul lor … in fine , reuseam. Eliberata ca dintr-un ham , ma felicitam ca nu venisem cu sutien. Platosa aceasta semimetalizata , cu striuri ce se vor dantelate , plina de modele cazone si de gatuiri inutile , am renegat-o multa vreme. Mi-am schimbat impresia cand am dansat in sutien si tanga , iar buricul meu , in unduiri orientale , a dovedit ca nu fusese taiat de tot , si ca ursitoarele avusesera dreptate cand proorocisera ca el va schimba lumea.
Cartea , de care ne aduceam aminte cand partida de sani se incheia si sfarcurile se raceau , era ” Delta lui Venus ” de Anais Nin , nascuta in Franta , traitoare prin Cuba si Spania si apoi stabilita in Los Angeles. Cel mai mult imi place aventura ei de ani de zile din sejourul parisian cu Henry Miller , poate si datorita faptului ca ii devorasem ” Tropicele ” , al Racului si al Capricornului. Ce nopti patimase or fi avut amorezii acestia , experti in narat…
Lui Laur ii spuneam la intamplare din legile Anaisei : scriem ca sa traim intr-o lume mai buna , nu putem salva oamenii , dar ii putem iubi , nu vedem lucrurile asa cum sunt ele , ci asa cum suntem noi…
El uita de dragoste. Ma privea ca pe o profa’. Diferenta dintre mine , nascuta intr-o urbe , si el , orasean prin adoptie , se adancea. Era o forma ingrata de a-l pune la respect , pe care o detestam. El imi dadea totul , eu ma limitam la sfarcuri. Considera ca e mult , fiindca spunea ca astfel are acces la inima mea. Vedea areolele ca niste ventuze cu orificii in varf , strabatute de lungi canale care converg spre inima. Ipoteza lui nu era falsa , atata vreme cat nimeni nu se aventurase pe ele cu vreo gondola arcuita in spranceana neagra , spre a-i dovedi contrariul.
” Iti las cartea sa o citesti ! ” – ii spuneam la plecare , dar el mi-o vara cu dibacie sub brat. Capatase dexteritate , se obisnuise mai bine decat mine cu propria-mi anatomie.
” Nu imi place sa citesc dupa ce ma parasesti ! De altfel nu vreau sa fac nimic in singuratate ! ” – aluzie la onania pe care i-o suspectam.
” Daca o sa te mai masturbezi , cand o sa ai nevoie nu o sa mai ai cu ce ! ”
Il sicanam ca sa vad cum raspunde. Se inrosea, combatea ideea , dar o facea fara strategie , atacand mai intai principiul ca frotarea anuleaza sensibilitatea cand se ajunge la o stare reala , si abia apoi nega propria implicare intr-un astfel de demers eliberator si degradant pentru orice pretendent la rangul de leu al junglei.
Dar Laur era doar un pisicel cu coama zburlita , pe care i-o simteam tepoasa pe sub bermudele ce si le tragea fara chiloti , din cateva motive : aveau plasa protectoare , fiind varianta moderna si unica permisa in majoritatea piscinelor , faceau pandant cu sanii mei , respirand aerul inaltimilor fara botnita sutienului , si , in fine, asta fiind la mintea cocoselului ce-l ascundea sub ele , sa treaca la act imediat ce ma considera pierduta in extazuri inconfundabile.
Cosmin – Stefan Georgescu, Franța, decembrie 2020
Comentează