Oamenii trebuie să creadă în ceva. Trebuie să-și găsească repere și să se agațe de orice urmă de vitalitate, lipsită de indolența unor fugari care nu vor altceva decât să evadeze. Lumea nu e o subordonare, nu e nici închisoare, dar nici un fantasmagoric univers de putințe. E ceva finit, mărginit, cu început și sfârșit, cu delimitări clare și un bagaj întreg de vise infinite.
N-am avut și nici nu voi vrea vreodată să-mi creez un sistem de credințe cu veleități ce nu pot fi explicate în cuvinte. Pur și simplu, fără explicații sterile și științifice, viața mi-a arătat contrariul, la fel și experiența unui sistem putred și a unor idei și precepte ce nu au acoperire logică, morală, reală, umană și nici chiar sufletească. Sufletul e ceva ce trebuie permanent amorezat, nu atrofiat. E un soi de plantă pe care trebuie să o uzi pentru fotosinteză și care n-are nimic a face cu idolii, cu mase pline de absurdități și reguli fără soi de sensibilitate și emoție.
Cred în puterea cuvântului. Cred în tot ce-mi arată lumină și mă scoate la liman. Refuz să mă agaț de fantasmele unor lumi paralele, imaginare oarecum, venite dintr-un fel nespus de ipocrizie și necunoaștere. Eu sunt un tânăr ce mai crede în puterea de regenare a țării sale. Cred în limba și-n valorile mele. Cred în cunoaștere și evoluție, în literatură și artă și în forma aceea uitată de a fi om fără a face apel la divinități. Mă scuzați, dar nu o luați ca cine știe ce mare erezie! Recunosc și accept păreri și viziuni. Nu-s singur pe lume și fiecare e liber să creadă și să facă ce vrea! Eu cred în puritatea lumii, în impresia că totul e lumină, în lumina sufletului meu. Cred în oamenii lipsiți de vanități și de orgolii improprii, cred în cei cu fruntea și coloana demnă!
Cred în iubiri solemne, în dragostea lipsită de compromis și-n sensbilitatea cu care transformă ele oamenii în ființe evoluate, luându-i de la statutul de primată. Cred în pasiune și-n nebunia pe care trebuie să o ai atunci când alegi, la un moment dat, să-ți trăiești viața așa cum e corect de altfel, după propriile reguli, cu un cod al simțirii. Cred în frumos și în arta înaltă, în puterea de-a vedea genialitatea și de-a recunoaște că lumea e descrisă de multe ori de făuritorii acestor adevăruri, de creatorii artei, forma superioară de viață, eternă și irepetabilă. Cred în corectitudine, dreptate și echilibru, ca într-un soi de balanță a firii, o natură precisă a umanității, a celor evoluați și trecuți de etapele cu ce „e bine” și ce nu, „ce trebuie” și „ce nu trebuie”!
Rămân în lumea mea, diferit, legat la ochi cu o bandă a virtuții, dominat de arta și de frumosul meu, cu propria educație, cu bunul simț și anii temeinici de-acasă. Sincer, nici n-aș mai ști să fiu altfel. M-am obișnuit așa, stricat oarecum, pe onoarea mea, parol, că mie mi se pare cea mai onestă formă de-a fi, chiar dacă-s de multe ori ieșit din garanție, scos pe tușă sau oricum ar fi pentru mulți fanatici, disperați, moderniști și „liber-schimbiști” de genul rebeli fără cauză. Rămân un visător de cursă de lungă, un om alambicat, cu picioarele pe pâmânt și cu nevoie avidă de concret, de cunoaștere, de real și de minunate etape pe care oamenii ar fi bine să le știe. Rămân în credința mea – cea de-a fi eu fără ajutoare, fără puteri și entități supreme, lipsite de căldură, de viață, de onestitate și de ceva ce mulți nu mai cunosc cu adevărat – iubirea dezinteresată, fără motive, fără „pentru că” sau “așa trebuie”! Credința mea, dincolo de orice altceva, sunt oamenii pe care-I iubesc și … eu! Restul e tăcere!
https://www.youtube.com/watch?v=xwtdhWltSIg
Foto – Ana Maria Halalai
Comentează