În șirul de lucruri groaznice pe care le-am făcut în viața mea am adăugat astăzi pe catastif ceva ce uitasem cu desăvârșire sau, mai exact, așa credeam, că am uitat…
Mă apropiam de finalul volumului al patrulea din seria Harry Potter, Pocalul de foc, pe care-l citesc împreună cu Iza, fetița mea cea mică, într-o frenezie care ne-a adăugat nu doar lumini strălucitoare în suflet, ci și cearcăne sub ochi. De câte ori prindem o oră liberă, mai citim câte trei, patru capitole, iar seara, nu lăsăm cartea până când nu ne ia cu amețeală de la nesomn. Iar azi dimineață, primul lucru pe care l-am făcut când ne-am trezit – așa, mai târzior – a fost să ne repezim și să citim ultimele șase capitole ale cărții, cu înfrigurarea celor care vor să afle finalul unei povești incredibile.
Nu știu dacă sunteți sau nu fanii poveștii scrise de J.K. Rowling, dar eu devorez, volum după volum, cu o plăcere și o fascinație pe care nu le-am mai simțit de multă vreme. Am început dintr-o joacă, la rugămintea Izei care avea nevoie de ajutor ca să poată parcurge toată seria, căci ea citește mai încetișor și i-ar fi luat, probabil, un an, doi, ca să citească toate cărțile, lecturând în ritmul ei. Așa că m-a rugat să citim alternativ, ea o pagină și eu 20, într-o ștafetă a bucuriei care ne face să fim, pe rând, cititor și ascultător.
Mă credeam prea mare pentru povestea asta. Văzusem unul sau două dintre filmele făcute după carte și le catalogasem drept filmulețe simpatice pentru copii și adolecenți. Nu mă așteptam la mari revelații. Ele au venit, însă, pe neașteptate, așa cum se încăpățânează să vină miracolele.
Pentru mine, Harry Potter este parabola perfectă a lumii în care trăim, în care unii și-au găsit rostul și drumul spre evoluție spirituală – vrăjitorii -, în timp ce alții s-au născut și au ales, sau nu au ales, să rămână încuiați. O lume în care prejudecățile ne împart în caste, dar viața se răstoarnă atât de frumos, încât să ne aducă aminte că nu ești ceea ce te naști, ci ceea ce alegi să devii. Fie că ai venit pe lume într-o familie de încuiați – dar tu ai primit darul minunat al vrăjitoriei, chiar dacă ceilalți, din familii cu sânge-pur, te jignesc spunându-ți că ești un fel de corcitură și te poreclesc sânge-mâl-, fie că ai avut un părinte căpcăun sau uriaș, iar ceilalți cred că asta te face obligatoriu rău, hoț, necinstit, fie că o vrajă rea te-a pedepsit să devii fără voie vârcolac, până la urmă nu contează decât faptele tale și felul în care alegi să slujești lumina. Mai presus de orice descendență stau puterea și dorința de a învăța și de a evolua. Citește mai departe…
Comentează