Ea și El

Clipa dintre nedragoste și dragoste

Există în istoria fiecărei iubiri un moment care a declanşat setea de veşnicie. O privire. O îmbrăţişare. Un zâmbet. O mângâiere. Un sărut. Există în fiecare început de poveste o graniţă dincolo de care se petrece alunecarea înspre iubire, înspre patimă, înspre vis, înspre dorinţă. (Regizorii filmelor bune de dragoste au grijă să surprindă, întotdeauna, privirea, sau gestul, sau secunda vrăjită…)

Am trăit și eu câteva iubiri care mi-au înnobilat viaţa. Câteva povești care m-au obligat să merg mai departe către mine însămi, să mă înalţ, să mă transform în femeia care am vrut să fiu dintotdeauna pentru bărbatul pe care l-am tot aşteptat şi visat. Iar dacă e să privesc înapoi, cu duioşie, îmi pot aminti parfumul precis al secundei care a dezlănţuit, de fiecare dată, tot ce avea să vină. Citește mai departe…

Publicitate