“Dai la dracu de impuțit … mai bine pleci!”

Nu sunt deloc cea mai comodă persoană atunci când sunt la cumpărături. La o plimbare prin centrele comerciale din Băneasa, chiar în această duminică ploioasă a Floriilor, maică-mea exclamă: “Dacă toți clienții sunt ca tine, angajații ajung la balamuc”.
Recunosc! Îmi place să sâcâi angajații pe unde merg. De ce? Pentru că îmi doresc să fiu respectat. Să vedem … intru într-un magazin și cumpăr o cămașă care îmi place foarte mult. Merg la casă, o plătesc și cer respectuos ștampilă pe bon. De aici a început declinul relației client-vânzător. Stimabila vânzătoare, vizibil deranjată de rugămintea mea, îmi cere pe un ton nepoliticos să poftesc afară, pentru că știe ea foarte bine că nu se pune ștampilă pe bon, că oricum ea nu are ștampilă și că e mai bine să fac pași. O cred pe cuvânt în legatură cu pusul ștampilei pe bonul fiscal și îi cer să îmi facă factură. Când a auzit cuvântul “factură”, expresia ei facială mă făcea să cred că limba chineză îmi este cât se poate de corect pătrunsă în limbajul uzual: “Noi nu facem facturi. Gata, la revedere! Afară! Trebuie să iei trei produse dacă vrei factură!” Încerc să o cred pe cuvânt (din nou), păstrând un calm diabolic și iau asupra mea toată greșeala. “E posibil să aveți dreptate, o să sun la protecția consumatorului să mă lămuresc, cu toate că pot să bag mâna în foc că aveți dreptate dumneavoastră”. “Poți să suni și pe mama din groapă”, îmi replică acidă femeia. Și încerc să sun la un număr găsit pe internet pentru a-mi satisface curiozitatea, sau mai bine zis pentru a o scoate din pepeni pe biata vânzătoare. Nu raspunde nimeni însă. Văzând că tot insist cu telefonul, doamna dorește și mai mult să ne “imprietenim” și afirmă: “Băi băiatule, tu stai aici că îți place de mine, nu? Hai că m-am prins! Ți-am picat cu tronc! Sunt sexy nu? Stai liniștit că iubitul meu are 27 de ani și e mult mai bun ca tine, băi băiatule!”
Ochii îmi ies din orbite tot încercând să îmi conturez o legatură cu realitatea cotidiană, când ea pune mana pe telefon și spune unei prietene, că un client(eu) îi face avansuri cu nerușinare. Considerând că am enervat-o la culme și totodată vrând să ies din această situație care se denatura, m-am poziționat în fața magazinului tot insistând cu telefonul la protecția consumatorului. Dupa 15 minute, îmi răspunde o doamnă foarte amabilă, îmi dă dreptate și îmi spune că pentru a depunde o plângere împotriva magazinului, care cu siguranță funcționează ilegal, sau are mici nereguli, trebuie să fac nu știu câte drumuri, nu știu câte cereri(le pot descărca după site-ul lor), nu știu câte investigații, de mai bine o lași pe vânzătoare cu fanteziile ei bolnăvicioase, pe patronii magazinului să își ducă existența cu nereguli, iar pe tine te lași fără decontarea produsului. Atunci mi-au venit în minte vorbele lui Kirițescu din “Gaițele”:“Dai la dracu de impuțit, mai bine pleci”. Și dus am fost. Fără ștampilă pe bon, dar cu satisfacția aducerii bietei vânzătoare pe culmile disperării.