Vrei să fii soțul meu?

Ești amuzantă, i-a spus el. Prostule, de-asta ne place să vă vedem în genunchi în fața noastră. Deci?

Ea, o fată bogată, rafinată, cu maniere și privire răutăcioasă. El?!? Un „ciobănaș” venit de curând la oraș, cu multe speranțe în buzunare – care țineau locul banilor – și zeci de fluierături pregătite pentru bucureștence. Nu era un afemeiat dar auzise că așa cuceresc băieții de oraș fetele. Își cumpărase ziarul, trecu peste pagina 5 și ajunse la anunțuri. Își notase adresa unei firme de avocatură, își puse pantofii ascuțiți din lac de la taică-său, sacoul și o cămașă în dungi, puțin gel în păr, un parfum mult prea ’irezistibil’ și plecă.

Ajuns acolo, se simți stânjenit de eleganța și rafinamentul debordant al celorlalți intervievați. Era un simplu fermier. Ce credea? Dădu să plece când își aminti că în apropiere era editura unei reviste renumite al cărei redactor-șef își caută asistent. Înainte se duse la toaletă, își scoase cravata îmbulinată și ceasul vechi dar nu se schimbă nimic. Își scoase sacoul, își suflecă mânecile – cum vedea în filme – și încercă să adopte o atitudine mai relaxată. Arata bini di tăt! În cele din urmă, după câteva zeci de minute de saună în hol, intră în biroul domnișoarei V. Femeia pufni în râs la vederea acelor pantofi triunghiulari și a pantalonilor dungați asortați cu o cămașă hidoasă. Își zise că e cea mai bună farsă pe care i-au făcut-o colegii ei până acum. Un țărănoi să vină la ușa castelului ei de cleștar îmbrăcat așa?!?

Când văzu că băiatul era serios în legătură cu slujba de asistent, domnișoara V. se simți puțin rușinată – dar din orgoliu nu-și ceru scuze – și îi ascultă povestea. Bobby era orfan de vreo 2 ani. Cu greu ajunse în București și îi promise că face orice, numai să-l angajeze. După mulți ani în care duritatea și refuzurile erau la ordinea zilei, domnișoarei V. i se făcu milă de Bobby și îi spuse că îi dă 3 luni de acomodare după care, dacă nu trece testul, îl concediază. Bobby citea zi și noapte reviste de fashion, poveștile designerilor și a marilor case de modă, cursuri și articole despre cum să te îmbraci, tendințe, must have-uri sau așa da așa nu. Cu toate că evoluase, domnișoara V. observa doar defectele lui Bobby dar nu putu să nu îi recunoască meritele – mai ales că o ajutase cu multe articole și mereu era acolo pentru ea – astfel că după 3 luni l-a angajat oficial.

Bobby îi cunoștea deja toate tabieturile, preferințele și aspirațiile și nu prea mai avea nimic să-i reproșeze în ultimul timp; ba chiar a scăpat și de accentul lui enervant și de regionalismele pe care le folosea.

Iubitul domnișoarei V. uită complet de ziua ei. Aceasta tot așteptă surprize, însă niciuna nu veni. Bobby fu singurul care îi dărui un cadou urâcioasei șefe pe care nimeni nu o suporta. Când deschise cutia, lui V. nu-i veni a-i crede ochilor că Bobby îi cumpărase un pulover de la Fendi pe care nu-l găsise nicăieri. Probabil dăduse salariul lui pe două luni… Pe lângă asta, o invitase la cină iar V. acceptă. Până în acea seară nu credea vreodată că fermierul va fi cel care îi va aduce un zâmbet pe buze.

Lunile treceau iar cei doi se înțelegeau atât de bine ca și ratingul editurii. Într-o dimineață Bobby o ceru în căsătorie. V. îi spuse un NU clar! Doar nu avea să se căsătorească cu un ciobănaș de Ardeal. Ea, o ființă atât de gingașă și rafinată să se lege de un… om din clasa de jos a societății??? Nicidecum. Acesta demisionă și acceptase oferta altei reviste care l-a numit redactor-șef. Câteva săptămâni mai târziu V. îl văzu într-un restaurant cu o blondă. Era geloasă, normal! A preferat să plece și să facă o tură de shopping. Când trecu pe lângă vitrina unui magazin de bijuterii observă într-o cutiuță albastră inelul cu care Bobby o ceruse. Intră înăuntru și o rugă pe vânzătoare să i-l arate. Aceasta spuse că și acum își aduce aminte de tânărul care și-a dat ultimul bănuț ca să îl cumpere.

După câteva zile, își luă inima în dinți și porni spre editura unde lucra acum Bobby. Toată lumea se uita ciudat la ea; nu vedeai tot timpul un fashion icon prin preajmă. Observă biroul grandios din capătul holului, plăcuța argintie pe care era așternut numele bossului și o clanță metalică mult prea greu de apăsat. Intră cu teamă. La vederea ei, Bobby luă atitudinea pe care domnișoara V. o adoptase în urmă cu un an la interviu. Sobru, arogant și nemilos. V. își puse geanta pe scaun, scoase cutiuța albastră din buzunar și se puse într-un genunchi în fața lui.

• Vrei să fii soțul meu?
• Ești amuzantă!
• Prostule, de-asta ne place să vă vedem în genunchi în fața noastră. Deci?

Bobby obișnuiește să povestească mai detaliat decât doamna V. Sunt tare haioși când o fac simultan pentru că deja se desparte firul narativ în două. Aș fi vrut să vă spun că am încălecat pe-o șa dar povestea lor abia acum începe. Însă, vă asigur, prințesa s-a îndrăgostit iremediabil de ciobănaș, el o adoră dinainte să știe cine e Riccardo Tisci și de Crăciun s-au căsătorit în sfârșit. Stați liniștiți, de data asta rolurile nu s-au mai inversat.

XOXO