Vocea lângă care am „crescut”. La mulți ani, Andrei Partoș!

Vă vine să credeți? Am lucrat ani de zile alături de el, zi de zi, ore întregi din verile mele studențești, mi-am deșirat vacanțele stând umăr la umăr cu el, și nu am nicio fotografie, NICIO FOTOGRAFIE!!! ..cu Andrei Partoș!!!

….Astăzi dimineață, când am vrut să postez o urare pe pagina mea de Fb, pentru ca lumea să afle ( sau să mai afle o dată! ) cine e cel mai priceput și longeviv DJ din România, cine a fost Primul, cine știe TOT și povestește atât de frumos, cine i-a însuflețit cu atâta har pe tinerii anilor ‘80 de la microfonul Radiovacanței Costinești, cine îi farmecă și astăzi pe ascultătorii săi, de la microfonul “Psihologului muzical” ( unul din puținele lucruri bune,care rezistă în România de astăzi!) …când am vrut să-i spun omului acestuia (pe care-l văd din an în Paști, dar care mi-e rămas în suflet pe vecie!) “La mulți ani!”, am constatat că …nu am nicio fotografie în care să fim împreună! Nici una!! Cum se poate așa ceva, Andrei?!? În toate acele zile, în care stăteam ca niște urși în bârlog, povestind la microfon ( tu – mai mult , eu – învățând de la tine) , nu am apucat noi să ne facem nicio poză împreună?!? Da, știu ce-mi vei spune, nu aveam timp de așa ceva! Și asta cam așa era, căci fiecare eram atât de absorbiți de ceea ce făceam, încât cu greu reușeau cei din jur să ne urnească din studiou, amintindu-ne că e ora de masă! Iar în timp ce tu le tot spuneai, celor ce se rumeneau la soare, în ce an a compus Cutare hitul lui, care a fost destinul tragic al Cutărui artist sau clipa de glorie a altuia, eu , studenta aia tocilară și bondoacă de atunci, îți stăteam alături, fascinată de verva ta, de farmecul și umorul tău, de bagajul tău de cunoștințe, care-l întrecea de o mie de ori pe cel cu care venisem eu, la Costinești, în tabără. Te priveam cu admirație , îți sorbeam cuvintele și mă prapădeam de râs la glumele și ironiile tale, cărora mă chinuiam să le țin piept, atunci când eram amândoi “în direct”; dar nu mă puteam supăra pe tine, decât pe moment, pentru că, probabil , pe undeva, te și iubeam oleacă, așa, nevinovat și fără nicio șansă, pentru că tu erai curtat de toate preafrumoasele verii, de fetele alea cu picioare lungi și priviri străvezii, care te așteptau, în costume de baie decoltate, în fiecare după-amiază, la 6, la ieșirea din studiou.
Câți ani au trecut, de atunci, Andrei? Câteva decenii?!?!? Vocea ta nu le lasă să se vadă, spiritul tău e la fel de sprințar, mintea – la fel de bogat mobilată, doar că între timp s-au mai adunat în ea câteva sute de vedete, câteva mii de hituri, câteva milioane de informații.
Mi-e tare ciudă că n-am găsit o poză cu noi ; vin vremuri când cei contemporani cu aventurile noastre radiofonice de vară vor fi din ce în ce mai puțini, și lumea n-o să mai țină minte că vacanțele de atunci s-au derulat având vocile noastre pe fundal, tu vorbeai despre muzică, eu – îi anunțam pe îndrăgostiții rătăciți că se pot regăsi la Obelisc, la cele 10 steaguri sau chiar acolo, lângă noi, pe Terasa Radiovacanței. Tu – erai de pe atunci atât de bun, CEL MAI bun, de fapt, ce spun eu? -erai singurul, într-o lume atât de cenușie, în care totul era prohibit, chiar și respiratul vântului care sufla dinspre Apus. Dar tu erai liber și bun, erai prea liber și prea bun, pentru ca cineva să-ți pună căluș în gură și să-ți îngenuncheze spiritul. Iar eu…eu eram boboacă, învățam cu ce se manâncă meseria asta și, iată, Destinul mi-l scosese în cale pe unul dintre cei mai buni dascăli.
Am crescut, de atunci, amândoi, ne-am îmbogățit sufletește, am dobândit înțelepciune, am călcat și în străchini, am avut de înfruntat furtuni, dar Costineștiul ne-a rămas amândurora în ADN. Posibil să fie singurul lucru care ne leagă. Ei și ce? E puțin?!? Suficient, cât să vreau astăzi să le spun tuturor că e ziua ta, să fiu prima ( știu că nu sunt!) care te îmbrățișează și să le doresc tuturor microfoanelor acestei țări să aibă parte de astfel de oameni, care să vorbească la ele!
La mulți ani, Andrei Partoș, să fii fericit!