banner marshal garden
Ea și El

Visurile păguboase și lumina din suflet

alice nastase

Presa n-a fost niciodată liberă și recunosc că eu, una, am renunțat la speranța că va fi vreodată. Și nu doar pentru că în societățile noastre tot mai corupte există mereu influențe oculte sau deșănțat de fățișe ale celor aflați la putere, interese ale patronilor de presă care consideră afacerea cu informație ca pe un business comercial ca oricare altul sau, mai rău, mai profitabil decât toate celelalte, ci și pentru că oamenii care lucrează în presă nu se vor putea dezbrăca niciodată de propriul subiectivism, de superficialitate sau de prejudecățile proprii, ce vor continua să răzbată în materialele lor.

Lucrez în presă de 25 de ani și, vorba lui Topârceanu, am văzut aci, în diverse zile sau în câte-o noapte, multe fapte care m-au scandalizat. O parte dintre motivele mele de revoltă, de ciudă, de neputință, le-am așezat în postări pe blog ori le-am strecurat printre rândurile sau printre capitolele cărților pe care le-am scris, singură (Noi suntem zeițe, de exemplu) sau împreună cu cele mai dragi partenere de scris, cum e Simona Catrina, alături de care semnez adorata noastră Andiamo sau Dara Codescu – în cartea noastră recent lansată, Simona, am povestit multe lucruri care au legătură cu publicațiile la care am lucrat împreună, și Dara, și eu, și Simona… Altele le-am adunat cercetând presa pentru femei a ultimilor 200 de ani, pentru o teză doctorală ale cărei concluzii s-au îndepărtat grav de la premisa de bun simț că publicațiile pentru femei ar fi o rampă de susținere, de emancipare, de vindecare pentru publicul lor țintă, și nu un suport colorat și larg răspândit pentru a le blama, rușina, învinovăți și îndobitoci pe cititoare. Așa că nu m-am mirat să găsesc și în cărțile mele adorate cu Harry Potter, în care-mi oglindesc, de un an și ceva, și căderile și decăderile, referiri la presă în aceiași termeni ai nedumeririlor mele. Citește mai departe…

Femei de 10 pe Facebook