Bombănelile Marinei Editoriale

“Urâtele” îmbătrânesc mai simplu

Cuvântul “urâte” e, desigur, o intenționată exagerare. Ca sa vă atrag atenția. Editorialul meu nu se referă neapărat la hidoase. După cum glumește o vorbă cvasi-înțeleaptă, “nu există femei urâte, ci numai bărbați care nu au băut destul”! Rândurile de față se referă la femeile comune. La acele femei care toată viața au stat cuminți în banca lor, care au un chip banal și un fizic comun, care nu intră în bătranețe traversând hârtoape și împiedicându-se de amintiri. Cele care nu și-au petrecut toată viața reflectându-se în oglinzi, care nu au gâfâit pentru a se alinia ultimelor trenduri ale modei, care nu au trezit Oh-uri și Ah-uri admirative în jur, sfărâmând inimile a mii de bărbați cu frumusețea lor răpitoare. Toate aceste femei sunt, într-un fel, fericite. Ele nu resimt atât de dramatic trecerea anilor. Pe trupul lor ridurile se încolonează firesc, celulita se instalează pașnic, kilogramele se îngrămădesc fără a crea drame, părul încărunțește la vedere și ochelarii se instalează pe nas cu nonșalanța cu care se așează cloștile pe ouă. Femeile banale nu intră în panică atunci când sânii li se apropie de buric, nu se pierd cu firea văzând cum gușa devine un fular de care nu pot scăpa nici vara; monturile le lasă reci, căci oricum tocurile de 12 cm nu făceau parte din ADN-ul lor. Nu suspină la vederea rezultatelor analizelor, și nici când trec indiferenți pe lângă ele masculii feroce ai Planetei, căci s-au obișnuit încă din tinerețe ca bărbații să le bage în seamă doar pentru a le parca mașina sau a le spăla parbrizul. Au și ele unul acasă ( bărbat, nu parbriz!), câștigat cu greu și se roagă la toți sfinții să nu fie părăsite acum, la bătrânețe, pentru alta mai tânără. Femeile deloc frumoase îmbătrânesc liniar și fără hâc-uri, găsindu-și fericirea în făcutul zacuștii pentru la iarnă, în gestionarea nepoților și sesiunile de bârfă cu vecinele de bloc. Le e și lor dor de tinerețea lor, dar nu pentru că aceasta era într-atât de spectaculoasă, ci pentru că atunci nu le dureau șalele, le încăpeau rochiile din șifonier și aveau ceva mai mulți bani. Pentru “nefrumoase”, a îmbătrâni este o etapă ca oricare alta a vieții, ea nu crează drame, nu îndeamnă la bisturiu și la alte chinuitoare întreprinderi, nu duce la sinucideri.

În schimb pentru divele răpitoare, trecerea anilor este arma letală a Destinului îndreptată asupra frumuseții lor. Invidia pentru viața plină de satisfacții pe care le-au asigurat-o chipul angelic și trupul impecabil se transformă, la un moment dat, în compătimirea pentru felul “cum au ajuns”. Nu-i ușor să îmbătrânești când ești frumoasă, ba e chiar foarte complicat. Îți trebuie nervi de fier să accepți ridurile, celulita,firele albe,colăceii de pe abdomen, te scot din minți mușchii care refuză să-ți mai țină ferm posteriorul cu care ai îmbolnăvit atâția bărbați sau sânii de la care au supt speranțe armate întregi de admiratori. Rândurile acestora din urmă se subțiază, încet-încet, și devine un adevărat supliciu fiecare bărbat care trece pe lângă tine fără să-și întoarcă privirea. Ca un pumnal în inimă recepționezi fiecare șoaptă a “binevoitorilor” din jur, surprinsă cu coada urechii : “Nu mai e ce-a fost!”. Lupți din răsputeri pentru a-ți păstra tinerețea fără bătrânețe, cauți rețete miraculoase,, plătești, suferi, speri, sfârșind însă prin a deveni ridicolă, căci lumea e rea, iar tu nu te poți pune contra curentului, căci te vei trezi contra ei..

Îmbătrânești, iar urâtele se simt, în sfârșit, răzbunate. Pentru că, iată, Timpul v-a adus la un numitor comun, oglinzile vă spun aceleași cuvinte și singurele lucruri care vă mai despart au rămas amintirile..
Cuvântul “urâte” e, desigur, o intenționată exagerare. Ca sa vă atrag atenția. Editorialul meu nu se referă neapărat la hidoase. După cum spune o vorbă cvasi-înțeleaptă, “nu există femei urâte, ci numai bărbați care nu au băut destul”! Rândurile de față se referă la femeile comune. La acele femei care toată viața au stat cuminți în banca lor, care au un chip banal și un fizic comun, care nu intră în bătranețe traversând hârtoape și împiedicându-se de amintiri. Cele care nu și-au petrecut toată viața reflectându-se în oglinzi, care nu au gâfâit pentru a se alinia ultimelor trenduri ale modei, care nu au trezit Oh-uri și Ah-uri admirative în jur, sfărâmând inimile a mii de bărbați cu frumusețea lor răpitoare. Toate aceste femei sunt, într-un fel, fericite. Ele nu resimt atât de dramatic trecerea anilor. Pe trupul lor ridurile se încolonează firesc, celulita se instalează pașnic, kilogramele se îngrămădesc fără a crea drame, părul încărunțește la vedere și ochelarii se instalează pe nas cu nonșalanța cu care se așează cloștile pe ouă. Femeile banale nu intră în panică atunci când sânii li se apropie de buric, nu se pierd cu firea văzând cum gușa devine un fular de care nu pot scăpa nici vara; monturile le lasă reci, căci oricum tocurile de 12 cm nu făceau parte din ADN-ul lor. Nu suspină la vederea rezultatelor analizelor, și nici când trec indiferenți pe lângă ele masculii feroce ai Planetei, căci s-au obișnuit încă din tinerețe ca bărbații să le bage în seamă doar pentru a le parca mașina sau a le spăla parbrizul. Au și ele unul acasă ( bărbat, nu parbriz!), câștigat cu greu și se roagă la toți sfinții să nu fie părăsite acum, la bătrânețe, pentru alta mai tânără. Femeile deloc frumoase îmbătrânesc liniar și fără hâc-uri, găsindu-și fericirea în făcutul zacuștii pentru la iarnă, în gestionarea nepoților și sesiunile de bârfă cu vecinele de bloc. Le e și lor dor de tinerețea lor, dar nu pentru că aceasta era într-atât de spectaculoasă, ci pentru că atunci nu le dureau șalele, le încăpeau rochiile din șifonier și aveau ceva mai mulți bani. Pentru “nefrumoase”, a îmbătrâni este o etapă ca oricare alta a vieții, ea nu crează drame, nu îndeamnă la bisturiu și la alte chinuitoare întreprinderi, nu duce la sinucideri.
În schimb pentru divele răpitoare, trecerea anilor este arma letală a Destinului îndreptată asupra frumuseții lor. Invidia pentru viața plină de satisfacții pe care le-au asigurat-o chipul angelic și trupul impecabil se transformă, la un moment dat, în compătimirea pentru felul “cum au ajuns”. Nu-i ușor să îmbătrânești când ești frumoasă, ba e chiar foarte complicat. Îți trebuie nervi de fier să accepți ridurile, celulita,firele albe,colăceii de pe abdomen, te scot din minți mușchii care refuză să-ți mai țină ferm posteriorul cu care ai îmbolnăvit atâția bărbați sau sânii de la care au supt speranțe armate întregi de admiratori. Rândurile acestora din urmă se subțiază, încet-încet, și devine un adevărat supliciu fiecare bărbat care trece pe lângă tine fără să-și întoarcă privirea. Ca un pumnal în inimă recepționezi fiecare șoaptă a “binevoitorilor” din jur, surprinsă cu coada urechii : “Nu mai e ce-a fost!”. Lupți din răsputeri pentru a-ți păstra tinerețea fără bătrânețe, cauți rețete miraculoase,, plătești, suferi, speri, sfârșind însă prin a deveni ridicolă, căci lumea e rea, iar tu nu te poți pune contra curentului, căci te vei trezi contra ei..

Îmbătrânești, iar urâtele se simt, în sfârșit, răzbunate. Pentru că, iată, Timpul v-a adus la un numitor comun, oglinzile vă spun aceleași cuvinte și singurele lucruri care vă mai despart au rămas amintirile..