Mărturisesc că denumirea “Sergiana” mi-a devenit simpatică de foarte mulți ani, mult
înainte de a trece pragul faimosului restaurant din inima Brașovului. Poate și pentru că numele său îl înglobează pe cel al prețiosului meu frate mai mic, Sergiu. Lipindu-mi-se de suflet, am devenit necondiționat , în supermarketuri, clienta produselor acestui brand dar, iată, abia acum, la peste două decenii de la înființarea sa, i-am cunoscut acest Restaurant de la poalele Tâmpei.
Adio, așadar, cură de slabire😩😩, astăzi m-am lăsat pradă poftelor , dorindu-mi să probez pe propria-mi piele ( a se citi : stomac!) legătura dintre exoticul meniu tipărit al Restaurantului și bucatele din farfurie. Țin în mână meniul, răsfoindu-l pentru dumneavoastră : iată, spre exemplu, cum sunt prezentate gustările, de către dibaciul creator al listei de bucate : “Răpezite de prin costăn și cămară, fară foc/ Ci din cuțât, în blide, puse la un loc/ Doar pe-o doagă așezate/ Să iasă gustări, tomnite toate”…după care urmează șirul de gustări, din care niciuna nu poartă denumirile cu care suntem obișnuiți noi, miticii de la Bucuresti.
Bunăoară, dacă tot m-am oprit la capitolul “Gustări”, spicuiesc câteva dintre acestea : “Toate bune și gustoase, de la Sergiana”, “Băcița le grijește, baciu le-mpreună, cu poame, p-o doagă de le-adună”, “Adunare de grădină cu încuscreli, învărteli, împănări si-alte lucrari” ș.am.d. Ați înțeles ceva? 😁 Noroc că meniul e “bilingv” și urmează, în dreptul fiecărei denumiri romanțate, explicații precise. Spre exemplu, ultima gustare numită de mine mai sus, înseamnă de fapt “Platou vegetarian : zacuscă de bureți, salată de vinete, fasole frecata, ceapă albă, roșii, măsline”. Ingenios, nu-i așa?
…Optăm pentru niște jumări delicioase, aidoma celor pe care le înfulecam cândva, cu pâine și ceapă, prin fascinantul Ardeal al copilăriei mele. Le asortăm câte o pălincă și o vișinată ( în funcție de sex!)😜, după care tragem cu ochiul primprejur, în încăperile pe care penumbra și răcoarea le înlănțuie, trecând dintr-una într-alta.
Doamne, ce binecuvântare trebuie să fie vara, pe arșiță, să te poți piti aici, răcorindu-te pe loc și lăsându-te pradă poftelor culinare! Admirăm și “decorul” meștesugit creat de designerul locației, care a știut să strecoare prin toate ungherele câte o fărâmă de “rustic”, creând colțișoare numai bune de tras în poză si de memorat. E un zumzet de albine împrejur, care se revarsă de pe la mesele strecurate în micuțele alveole de piatră ; totul pare un castel medieval, în care împărățește Regele Bucatelor alese, a aromelor îmbătătoare și simțurilor răvășite. La curtea sa e plin de turiști, pe care flerul sau recomandările prietenilor i-a condus în străfundurile clădirii al cărei exterior nu prea dă de bănuit ce se întâmplă în măruntaiele sale. Brașovenii însă știu, iar oaspeții – află. Și, iată, din gură-n gură, s-a dus vestea acestui loc minunat, cu o istorie lungă cât o zi de post și spectaculoasă, cât un scenariu de film de epocă.
Da,da, am zis bine “de epocă”, întrucât istoria locului în care mă aflu începe prin 1850, cand doi frați dibaci – pre numele lor Czell – au construit aceste “beciuri”, peste care, abia în 1901, a fost înălțată clădirea ce le stă deasupra. Beciurile adăposteau pe atunci materia primă pentru Fabrica de bere de la Dârste. Pe timpul războiului, beciurile și-au schimbat “fișa postului”, devenind depozit de cartofi pentru armata română. Dar…gura lumii slobodă și, pe lângă mărturiile istoriei, mai apar și legendele nemuritoare. Una din acestea glăsuiește că, în perioada interbelică, în acest loc ființa o temniță de femei. Din 1965 clădirea a căpătat, în fine , o destinație mult mai “lumească” : a devenit… restaurant! Denumiri fainoase i s-au perindat acesteia, pe frontispiciu : Berăria Gambrinus, apoi Berăria Ursu – unul din brandurile de top ale Brasovului de odinioară, iar apoi, adică acum 20 de ani, a devenit în fine SERGIANA.
Este, de fapt, unul dintre cele 10 faimoase restaurante risipite prin țară ale patronilor săi. Ce surpriză și ce bucurie să aflu, cu această ocazie, de la povestitoarea noastră ( nimeni alta decât Florentina Ifrim, șefa de unitate a restaurantului în care ne aflăm) că aceiași inimoși intreprinzători au preluat sub aripa sa și muribundul “Cal Bălan” din Neptun, unitate etalon a litoralului de altădată, decăzută dramatic după Revoluție, ca mai toate “perlele” acelor timpuri
.
Ascultând povestea istorisită de gazda noastră, îl salut în gand, cu prețuire, pe cel care a pus bazele Companei – gospodarul Tudor Neculoiu,alături de soția și frații săi. Din familie a pornit și denumirea firmei, mai precis de la Sergiu – cel mai mic dintre frații acționari – și Ana, mezina familiei Neculoiu.
De fapt, totul a pornit în 1992, de la o simplă brutarie deschisă în Poiana Mărului. Apoi a urmat Fabrica de la Poiana Mărului, apoi Restaurantul “Ceasul Rău” si…de aici afacerea a prosperat, a crescut numărul de magazine ale firmei ( peste 50!), s-au înmultit restaurantele și, încet-încet, SERGIANA a devenit unul din brandurile românești puternice și pretutindeni cunoscute, dirijate cu iscusință de noii manageri – familia Diana și Adrian Zahariea.
…În timp ce doamna Florentina Ifrim ne vorbește cu mândrie despre Restaurantul pe care-l conduce, continui să trag cu coada ochiului la forfota ospătarilor din jur. Sunt înveșmântați in straie populare, ceea ce rimează perfect cu specificul locului. De fapt, se poate spune că toți sunt “ai casei” : s-au format de tineri aici, au fost fidelizați cu iscusință, toți rămânând preț de două decenii să pună umărul la faima Sergianei . Format aici este și bucătarul, “semnatar” al bucatelor alese, 75 la sută pur românești, restul făcând atingere cu talent bucătăriei internaționale. Timp de o oră, dimineata și seara, la Sergiana concertează un ansamblu de tineri din Botoșani, oferind un atractiv program ce însoțește răsfățul culinar de pe mese.
Cu riscul de a fi invidiați de către cititori ( carora li se oferă însă șansa de a ne călca pe urme!😉), vă voi destăinui, prin vorbe și poze, bucatele ce au poposit la masa noastră. Citez, din Meniul tipărit, cu lux de amanunte și explicații :
Păstrăv învălit și descântat pe grătar, cu unt și lămâie și cu garnitură de picioci, copți în coajă cu sos de smântână și usturoi ( v-am prins! Nu știați că “picioci” înseamnă “cartofi”!),
apoi Șpețialitatea Chimniței : “Brânză de capră nu mere făr’de verdele spanac!-zicea un porc emancipat. A fost rulat, cu brânză verde înfundat, în grădină așezat și coacăze i-au pus pe cap ( în realitate : mușchiuleț de porc, brânza de capră, spanac, sos de coacăze, legume la grătar)
…și, în fine : Șpețialitatea Găzdașului Șăf – Meda’lu Ion a Mistrețului ș-o pus lada de zestre-n tindă/ Iar în poală ține ciuperci, merișoare, picioci și…alune, în loc de ghindă ( ..ceea ce, tradus, ar veni: Medalion de mistreț, în crustă de alune de pădure, cu ciuperci caramelizate, sos de merișoare și garnitură de piure de cartofi).
….Acu’ să ne iertați dacă v-am făcut să vă plouă-n gură ( că tot au anunțat meteorologii averse locale, ce însă nu dau încă semne pe cer!), dar vom încheia optimist, spunându-vă că, dacă vă grăbiți, mai prindeți loc la SERGIANA brașoveană, chiar aici, la o aruncătură de băț de Piața Sfatului. Căci de întârziați, va începe sezonul și mă tem că va trebui să luptați precum gladiatorii în arenă, pentru a mai prinde un loc!
Comentează