Eu, dacă vreau să trimit cuiva cu care nu am vorbit niciodată pe chat şi pe care nu îl cunosc personal un mesaj privat – doar dacă nu-i pot comunica public – cer mai întâi aprobarea. Pentru mine, chat-ul este foarte personal şi rezervat pentru oamenii care îmi sunt foarte apropiaţi. Sper că aţi înţeles apropoul. Dacă nu, să vă explic: în primul rând s-ar putea să dorm şi notificarea să mă trezească şi să-mi strice ziua. Sau noaptea. Nu, nu-mi spuneţi ce oră era, eu sunt scriitoare şi scriu când am inspiraţie şi dorm când nu am. Deci poate fi la orice oră, sau când Mercur e retrograd. Apoi, ce să fac, fraţilor cu cafeluţele voastre? Sau cu versurile care vă plac vouă? Sau cu pozele cu flori? Sau cu îngereaşii din icoanele kitchoase? Nu vorbesc despre credinţă, vorbesc despre artă. Aici sunt foarte pretenţioasă. Şi icoanele pe care le cumpăraţi de la mânăstiri pe câţiva lei vă asigur că nu sunt artă. Aşa că lăsaţi să se ocupe de cele sfinte cineva cu har. Apoi, nici nu ştiţi ce religie am. Aşa că orice sugestie în ce-ar trebui să cred este un abuz. Voi credeţi că mă bucuraţi, eu cred că mă abuzaţi. Ca să nu mai vorbesc de inimioare, flori sau – doamne fereşte – chiar fotografii de la prieteni virtuali pe care nu i-am văzut în viaţa mea şi pe care sper să nici nu-i văd. Că dacă au astfel de obiceiuri, în mod sigur nu sunt cei cu care aş dori să am o relaţie reală. Şi, apropo de asta, nu vreau în acest moment niciun fel de relaţie reală. M-ar îndepărta de la scopul vieţii mele, care nu este să am o relaţie. Asta vă răspunde la întrebarea de ce v-am blocat. Pentru că, da, astea pe care vi le-am spus sunt criteriile pe care le folosesc când dau block. Doar la mesaje. Dacă aveţi ceva de spus, folosiţi-vă pagina voastră de FB. Dacă mă interesează, mă uit. Dacă nu, nu.
Un apropo

Comentează